Lupta cu marile corporaţii

Este foarte amuzant să-i vezi pe anarhiştii de stânga care aruncă cu pietre în geamurile de la McDonalds, după care fac repede o poză cu iPhone-ul şi o pun pe net. Contradicţia este atât de evidentă şi totuşi atât de greu de sesizat!

Dacă ar fi să analizez după criteriile lor şi ar trebui să aleg între Mac şi Apple, aş alege prima firmă, nicidecum a doua. McDonalds vinde produse făcute local, cu muncitori autohtoni, la preţuri destul de mici. Apple vinde produse făcute în China de muncitori plătiţi foarte prost la preţuri nesimţit de mari. Dar Apple e cool, asta contează mai mult decât ideologia!

Nu sunt un fan al marilor corporaţii, chiar din contră. Dar nici nu pot să mă înrolez în grupul celor care le urăsc fără să ştie de ce, continuând însă să le cumpere produsele. Sunt împotriva corporatismului, dar pentru capitalism; din păcate puţini fac distincţia între cele două.

Ce critici sunt aduse marilor corporaţii? Prima ar fi că influenţează deciziile politice în favoarea lor. Este perfect adevărat! Politicienii sunt plătiţi de marile firme şi fac legi în favoarea lor. Dar cine-i alege pe politicieni? Cine cere tot mai multe reglementări? Pe de o parte, vrem ca statul să ne proteje până în pânzele albe, instituind reguli absurde. Pe de altă parte, ne mirăm că în multe sectoare economice, piaţa a ajuns să fie dominată de grupuri de companii organizate în carteluri.

Firmele mici nu au cum să mai pătrundă pe piaţă în multe domenii, deoarce le este imposibil să respecte toate regulile impuse de stat la costuri rezonabile. Dacă totuşi reuşesc, marile companii mai virează nişte bani în conturile politicienilor şi regulile de schimbă – evident, din dorinţa sinceră de a proteja consumatorul! S-a ajuns astfel ca diverse nişe să fie controlate de oligopoluri.

Este legitim să critici acest fenomen dacă îl înţelegi, dar inamicii principali nu ar trebui să fie firmele. E normal ca o companie să-şi dorească să aibă maximum de profit (asta e de fapt datoria lor faţă de acţionari), nu este însă firesc să i se permită să ajungă prin forţă la cote de piaţă impresionante. Singura soluţie este libera concurenţă, apariţia a noi şi noi firme mici în fiecare domeniu care să concureze marile companii şi se le oblige astfel să aibă politici cât mai corecte. Iluzia că regulile impuse de politicieni ar putea rezolva ceva nu face decât să înrăutăţească situaţia.

De altfel, noţiunea de corporaţie nici nu ar fi posibilă fără implicarea statului. Corporaţia are răspundere limitată, adica acţionarii vor încasa profiturile, dar nu vor participa cu bani dacă firma ajunge pe pierdere sau intră în faliment. Într-o piaţa liberă aşa ceva nu ar fi niciodată acceptat, pentru că nu ar oferi încredere consumatorilor şi partenerilor de afaceri.

Se spune că angajaţii marilor companii ar fi exploataţi. Dacă ne referim la America de Nord şi statele europene, aici angajaţii firmelor mari au mult mai multe drepturi şi beneficii decât cei ai firmelor mici. Sigur că sunt exploataţi angajaţii din China, India şi alte ţări unde se externalizează producţia! Dar motivul este legat de egoismul consumatorilor occidentali. Dacă vor cu adevărat să rămână slujbele în ţările lor şi să nu fie exploataţi asiaticii, de ce refuză să cumpere produse mai scumpe? În paranteză fie spus, angajaţii din statele slab dezvoltate aleg singuri să se angajeze la marile firme occidentale sau partnerii lor locali, pentru că alternativele pe care le-ar avea sunt chiar mai proaste.

Cât de deschise sunt marile companii? Orice activist anti-corporaţii poate, dacă vrea, să devină acţionar la ele şi să încerce să schimbe din interior modul lor de funcţionare. Companiile multinaţionale mari au milioane de acţionari din numeroase ţări, nu este un singur şef diabolic cu obiective ascunse, anti-sociale, care stă şi fumează trabuc într-un colţ întunecat. Din acest punct de vedere, e mai uşor să influenţezi politica unei firme mari decât a uneia mici, unde nu poţi deveni co-proprietar când vrei tu. În plus, firmele mari sunt foarte sensibile la imaginea publică, astfel că o campanie negativă purtată de o asociaţie de consumatori nu va fi ignorată.

Un alt lucru mai puţin înţeles este extraordinara putere pe care o are consumatorul. Când alegi dacă cumperi sau nu un produs, votezi practic pentru sau împotriva unei firme. Influenţa aceasta de natură economică este mult mai profundă decât în cazul sistemului electoral, unde alternativele sunt puţine şi nu diferă prea mult. Piaţa oferă multe variante şi reacţionează rapid la dorinţele clienţilor.

Dacă nu îţi place politica unei companii, nu mai folosi produsele ei. Ai tot dreptul să convingi şi pe alţii să facă acelaşi lucru: spune-le oamenilor să renunţe la respectivele produse, organizează un boicot, fă declaraţii în presă, scrie despre asta pe forumurile online, distruge-le imaginea dacă eşti chiar convins că ai dreptate. Sunt două posibile rezultate: fie ei vor reacţiona şi îşi vor schimba comportamentul, fie te vor ignora.

Dacă te ignoră, apar din nou două alternative: protestul tău va avea succes şi firma va da faliment, sau oamenii vor ignora afirmaţiile tale şi nu se va schimba nimic. În acest ultim caz, nu ai dreptul să te plângi; practic, oamenii au votat împotriva ta, alegând să apeleze în continuare la serviciile respectivei companii. Nu ar fi democratic să ceri măsuri împotriva ei, când majoritatea clienţilor nu doresc acest lucru.

Ce câştigi de fapt dai cu piatra în ferestrele de la Mac? Nimic. Presa te va prezenta ca un huligan. Clienţii de la Mac te vor vedea ca un nebun periculos şi nu-i vei mai putea convinge sub nicio formă că ai dreptate. Angajaţii de la Mac vor trebui să facă ore suplimentare pentru a curăţa mizeria făcută de tine. Pagubele produse vor fi reparate din bani luaţi de la consumatori. Directorii companiei nu vor fi deloc afectaţi. Iar tu vei ajunge la poliţie şi vei primi, în cel mai bun caz, o amendă.

Dacă contează însă mai mult decât toate acestea aprecierea primită în grupul tău şi senzaţia plăcută în urma acestui act de teribilism, atunci niciun argument raţional nu te va convinge. Când eşti adolescent şi vrei să ieşi în evidenţă, ai putea avea o scuză. Când eşti însă un adult frustrat, nu poţi da vina pe alţii la nesfârşit pentru problemele tale.

Lumea nu se schimbă prin violenţă şi distrugere. Agresivitatea naşte la rândul ei mai multă agresivitate, cercul vicos continuă la nesfârşit. Schimbarea pleacă din interior, mai întâi schimbându-ne pe noi înşine, apoi fiind un model pentru ceilalţi şi ajutându-i să-şi găseasca propria cale, dacă ne cer asta.

Cam atât am avut de spus. Mă duc să mănânc la KFC.