De câte ori vine în vizită vreun reprezentant al social-democraţilor prin ţara noastră, rămâne perplex la felul în care partidul lui Ponta interpretează această doctrină. Stânga modernă din occident este globalistă, secularistă, promotoare a libertăţilor personale; cea românească este fix pe dos: naţionalistă, ortodoxă şi conservatoare social.
În Vest, principalii votanţi ai stângii sunt tinerii şi muncitorii urbani; la noi, PSD-ul este votat de pensionari şi ţărani. La ei, stânga promovează progresul social, un concept care a generat mari probleme economice, dar a reuşit totuşi să ofere unor oameni şansa la o educaţie mai bună şi o viaţă mai prosperă; la români, socialiştii ezită să facă ceva pentru a scoate din mizerie grupurile sociale cărora li se adresează, de teamă că, după ce condiţiile de trai li se vor îmbunătăţi şi vor avea acces la mai multe informaţii, nu îi vor mai vota.
Argumentul uzual este “adaptarea la realităţile româneşti” a ideologiei vest-europene. În traducere, astea înseamnă de fapt că şefii locali din PSD nu ştiu şi nu-i interesează doctrina familiei politice din care fac parte, folosind acest vehicul politic doar pentru a-şi atinge interesele financiare. Partidul va spune întotdeauna ce vrea să audă prostimea, pentru a obţine voturi, iar justificări ideologice poti fi găsite întotdeauna mai târziu.
Dacă în domeniul economic mai există vagi diferenţe între partidele româneşti (şi acelea doar la nivel declarativ), în cel social toate sunt la fel de retrograde, astfel că PSD nu are vreo problemă cu competiţia din această cauză. Dezbaterile ideologice sunt rezervate pentru talk-show-uri şi campanii electorale. În restul timpului, “în lumea reală”, politicienii sunt pragmatici şi foarte asemănători când vine vorba de incompetenţă, nepotism şi corupţie.
Cu toate că noi, cei din interior, avem impresia că ţara noastră stagnează, suntem subiectivi. Generaţiile se schimbă, oamenii călătoresc în străinătate şi pot face comparaţii, tinerii trăiesc în mediul online şi înţeleg mai multe decât bunicii lor. Electoratul de azi nu mai este la fel ca cel din anii ’90, iar mulţi politicieni nu sunt conştienţi de acest lucru.
Cu surprindere constat că şi Victor Ponta a ajuns să fie unul dintre ei. Deşi relativ tânăr şi familiarizat cu tendinţele stângii europene, el adoptă mai nou acelaşi tip de discurs cu care social-democraţii mioritici ne-au obişnuit încă de pe vremea FSN-ului. Nu pot să nu mă întreb: cui se adresează? Cui folosesc pozele de grup cu babe şi turele pe la mănăstiri?
Electoratul său stabil nu citeşte presa şi nu intră pe internet. Ce rost au ieşirile acestea publice cu marele român ortodox? E atât de valoros electoratul lui Funar-Vadim-Becali încât e gata să renunţe la toţi ceilalţi? Ponta are nevoie să depăşească nivelul celor 35-40% pe care îi are de la bătrâni, asistaţi social, funcţionari publici şi locuitori din zone rurale sărace. Dacă însă are un tip de discurs pretabil doar acestora, nu are vreo şansă de a atrage noi susţinători. Oricât de bună ar fi mobilizarea la vot a electoratului fidel şi umflarea prin metode specifice a voturilor din zone gen Teleorman, tot nu poate trece de 50% fără o susţinere urbană consistentă.
Pentru aceasta însă are nevoie de o cu totul altă retorică. Românii nu sunt chiar atât de îndobitociţi, fomişti şi habotnici pe cât îi cred unii politicieni. În plus, electoratul naţionalist este unul justiţiar, el nu va vota cu Ponta din cauza susţinerii directe şi indirecte pe care el şi partidul său au oferit-o celor arestaţi pentru corupţie. Numărul fanilor lui Iliescu se reduce an de an, din cauze naturale, iar PSD pare incapabil să-l înlocuiască cu altceva.
Previziunea mea este că actuala strategie de campanie a lui Victor Ponta se va întoarce împotriva sa. Apelul la tradiţionalism, mascarada cu Antena 3, protecţia celor reţinuţi de DNA, declaraţiile anti-occidentale şi refuzul de a participa la dezbateri publice nu vor face decât să limiteze procentul de potenţial votanţi.
Marele noroc al pesediştilor este că “dreapta” e fragmentată, măcinată de orgolii marunte ale unor personaje dubioase. Dacă confruntarea din toamnă ar fi între partide, probabil că PSD ar câştiga fără probleme. Însă în lupta pentru mandatul de preşedinte, situaţia se schimbă, oamenii au alte criterii şi aşteptări. E foarte posibil ca mitul neamţului harnic şi ferm să fie mai puternic decât marea adunare naţională a pupătorilor de moaşte.
