Viaţa omului este pusă sub semnul evoluţiei. Acest lucru ilustrează posibilitatea noastră, a oamenilor, de a ne dezvolta un spectru larg de capacităţi, iar procesul pe care trebuie să îl parcurgem se numeşte „învăţare”. Rolul şcolii, al familiei şi al societăţii este, în principal, de a oferi modele viabile tinerilor. Un astfel de model îţi deschide noi uşi, îţi lărgeşte orizonturile, te poartă de mână prin locuri necunoscute pentru a te ajuta să găseşti propriul drum şi propria destinaţie în viaţă.
Eu personal, de când eram mică, am încercat să mă raportez la diverse persoane ce au făcut o impresie puternică asupra mea: părinţii, anumiţi profesori, prieteni sau cunoştinţe ce aveau însuşiri aparte. Am fost întotdeauna fascinată de diversitatea ce adună sub umbrela ei tot soiul de oameni interesanţi, fiecare diferit şi deosebit în felul său. E necesar să ai persoane la care te poţi raporta deoarece fiinţa umană îşi poate defini existenţa doar în raport cu alţii. Dacă ar exista o singura fiinţă în întreg universul, nu ar avea cui să îi fie superior sau inferior. Orice comparaţie are nevoie de minim doi termeni.
Pornind de la ideea necesităţii unor modele, trebuie amintit faptul că o funcţie la fel de importantă o are şi antimodelul. Deşi pare ironic, reversul negativ al modelului poate avea o influenţă cel puţin la fel de mare asupra noastră, el putând acţiona atât pe plan conştient, cât şi in/subconştient. Pentru a-mi explica afirmaţia, e nevoie să menţionez un fenomen ce se înscrie în sfera posibilului: având doar exemple pozitive în jurul său, o persoană poate avea impresia că este stăpână pe sine, că poate distinge între bine şi rău, reuşind mereu să ia deciziile corecte şi adecvate. Însă la contactul cu o forţă negativă, de orice natură ar fi ea, se poate întâmpla ca învăţăcelul nostru să nu poată reacţiona potrivit la situaţia apărută brusc, el poate fi indus în eroare sau chiar înşelat, mai ales că „răul” este, printre altele, şi destul de viclean. Aşadar figurile negative au un rost anume pe lumea asta. În acest fel, beneficiind de un „regim echilibrat” în viaţă, aplicând atât tratamente cu „venin” cât şi cu „antivenin”, fiinţa umană poate deveni mai rezistentă, poate avea o imunitate intelectuală şi spirituală mai bună, reuşind să facă faţă factorilor nocivi, poluanţi, fără a se abate de la ritmul normal al vieţii.
Până în momentul de faţă eu m-am raportat la o serie de figuri negative. De cele mai multe ori, persoanele respective mi-au inspirat din primele clipe o profundă antipatie, pe care nu o pot explica decât astfel: intuiţia imi şoptea că ele reprezintă pentru mine un fel de slogan „AŞA NU”, iar graţie antipatiei nu voi dori să fiu / gândesc / procedez niciodată în felul caracteristic lor. Nedorind să fiu asociată cu vreun anumit tip de gândire, (im)personalitate, comportament etc., am reuşit de multe ori să evit alegeri nepotrivite. Pentru situaţii de acest gen ar trebui să le mulţumim tuturor celor care ne arată faptul că se poate şi altfel, că deşi unii pot fi răutăcioşi, invidioşi, josnici, nesătui sau nesimţiţi, întotdeauna există şi o a doua cale, iar păşind pe ea putem deveni persoane mai bune. De multe ori m-am aflat la o răscruce de drumuri, aşa că le mulţumesc celor care mi-au demonstrat că alegerea unei căi potrivite se poate face la fel de uşor ca alegerea uneia lăturalnice.
