Statul nu ar trebui să producă pantofi

Au trecut 30 de ani de la schimbarea de sistem în România. Ne-am aștepta ca unele lucruri să fie evidente, acceptate de toată lumea. Unul dintre ele este că o fabrică de stat nu are cum să fie la fel de eficientă ca una privată. Dar nostalgia socialismului încă persistă, nu doar la bătrâni, ci și la noile generații, care nici măcar nu au prins perioada aceea.

Vorbim azi despre pantofi. Cine ar trebui să-i facă? Sunt ei un „produs strategic”, care e musai să fie gestionat de stat, cum sunt tancurile sau uraniul? Nu prea. Atunci îi putem lăsa în seama sectorului privat, nu? Da, dar…

Ultima fabrică de pantofi din proprietatea statului este Clujana. După cum reiese și din nume, se găsește la Cluj. Deși este pe pierdere de foarte mulți ani, statul se încăpățânează să o țină și să o ajute, din cauza brandului. Prostimea a rămas cu imaginea idealizată a pantofilor de calitate produși aici pe vremuri, așa că politicienii nu vor să renunțe la ea, pentru a nu pierde voturi.

Atât PSD cât și PNL au insistat să subvenționeze fabrica, pentru a face pe placul alegătorilor. Iar cu ocazia asta și-au angajat aici clientela politică, au umflat schema de personal cu zeci și sute de oamenii care nu erau în stare să lucreze în altă parte, iar din contractele fabricii se scurg comisioane către cei din partide. Toată lumea e mulțumită, mai puțin plătitorii de taxe, dar ei oricum nu observă cum sunt furați.

Clujana are o istorie lungă. A fost înființată cu mai mult de un secol în urmă, în 1911 și naționalizată în 1948. În epoca de glorie ajunsese la 8000 de angajați. După revoluție a fost condusă prost, nu s-a putut adapta la economia de piață, s-a furat tot mai mult și n-a fost privatizată, așa că a ajuns să fie închisă în 1999. Mai avea doar 2800 de muncitori la acel moment.

A fost redeschisă în 2004, din motive politice. Pornește cu 35 de muncitori și ajunge la 300 peste 5 ani. Are profit doar în primii 2 ani, după care trece pe zero în următorii 3, iar în ultimul deceniu a fost constant pe pierdere. Cu toate acestea, nu a fost închisă și nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru situația creată.

E un subiect delicat, niciun politician local nu vrea să-și ia sarcina de a anunța angajații și votanții că această întreprindere nu are sens din punct de vedere economic și trebuie lichidată. Fabrica trăiește acum din vânzarea clădirilor vechi, care se vor termina la un moment dat. A trecut și printr-un faliment, dar refuză să moară, încă mai este de furat aici, are proprietăți imobiliare valoroase tocmai la Cluj, în cea mai scumpă piață de profil din țară.

Trebuie menționat faptul că declinul industriei de încălțăminte nu este doar un proces specific pentru România, ci a avut loc în toate țările occidentale. Cauza este forța de muncă mult mai ieftină din China și alte state asiatice, unde s-au mutat unitățile productive. La asta se mai adaugă și tehnologizarea, care a înlocuit unele procese manuale. Deci chiar și fără hoțiile din perioada tranziției, fabricile-mamut din perioada ceaușistă tot n-ar fi rezistat în forma aceea, ci ar fi trebuit să-și restrângă mult personalul.

Unul din argumentele principale ale celor care susțin că fabrica Clujana trebuie menținută în continuare, chiar și prin subvenții, este că aceasta produce pantofi de calitate, din piele naturală, nu încălțăminte ieftină „de plastic” precum cea adusă din China. Sunt mai multe probleme aici.

În primul rând, există în România multe fabrici private care produc pantofi de calitate, doar că nu se vând la noi, se exportă aproape în totalitate. De altfel, și Clujana exportă 90% din producție. În al doilea rând, marfa proastă din import se aduce pentru că asta vor consumatorii români: pantofi cât mai ieftini posibil.

Cu alte cuvinte, exportăm produse bune și scumpe și importăm produse proaste și ieftine. Și facem asta pentru că a alegerea noastră, nu pentru că ne-ar forța cineva. Motivele sunt mai multe: veniturile mici, lipsa culturii vestimentare și lipsa de logică economică. Trăim cu iluzia că e mai bine să luăm o pereche de pantofi ieftini, chiar dacă rezistă mult mai puțin decât una mai scumpă. Nu calculăm raportul durabilitate/preț, ne interesează doar să găsim un chilipir pe moment.

Pentru a analiza însă obiectiv cât de bine funcționează compania Clujana S.A. , hai să o comparăm cu o firmă privată similară. Am ales drept exemplu Marelbo din Suceava, o companie românească care a început în 1984 cu un mic atelier de cizmărie (printre puținele „afaceri” permise în perioada respectivă) și s-a extins acum în toată țara, având zeci de magazine și sute de angajați.

Nu voi insista pe istoria antreprenorului care a creat această poveste de succes. Cred că e suficient să comparăm datele provenite de la ANAF despre evoluția celor două firme. Cifrele spun totul:

Datele pentru anul 2019 nu au apărut încă, dar din informațiile anunțate de companii rezultă că sunt similare cu cele din anii trecuți.

Dacă ne uităm la media celor 14 ani din tabel, observăm că firma de stat a avut o cifră de afaceri mai mare cu 32% decât cea privată, însă a realizat-o cu un număr aproape triplu de angajați. Și vorba aia: la ce le-o folosit? Pentru că în final, Marelbo a avut un profit anual de aproape 50.000 €, pe când Clujana a pierdut an de an peste 250.000 €.

Care e scopul, să facem pantofi sau asistență socială? Să facem profit sau să le dăm o bucurie pensionarilor care văd în magazine un brand din tinerețe? Să creăm prosperitate sau să distribuim sărăcia?

În acei 14 ani, fiecare angajat Clujana a produs o pagubă de 800 € pe an. Acesta e rezultatul glorioasei politici de resuscitare a mărcii celebre de la Cluj. Pe care politicienii nu o recunosc și poporul refuză să o creadă. Câți ani mai continuăm prostia asta? Până ajung toate proprietățile fabricii la „dezvoltatorii imobiliari” care sunt prieteni cu cine trebuie? Și apoi ce facem, începem să dăm subvenții de la buget?

Este vorba de priorități până la urmă. Cu 1 milion de euro, cât e pierderea anuală la Clujana în ultimii 3 ani, se poate construi o creșă sau o grădiniță. Și există cerere foarte mare la Cluj pentru locuri în astfel de instituții. Ce preferăm, să dăm bani de la stat unor șmecherași conectați politic și să-i mințim pe oameni că producem pantofi faini sau să facem ceva util și necesar cu banii aceia?

Când pe platforma Clujana nu va mai rămâne nicio cărămidă de vândut, va trebui luată o decizie.