Explozia tehnologică începută acum 40 de ani odată cu dezvoltarea televiziunii, continuată cu apariţia calculatoarelor personale în 1984, continuă să fascineze, şi totodată să atragă tot mai mult caracterul educativ al societăţii, cât şi pe cel informativ. Tehnologia acaparează posibilităţile de cunoaştere şi ne bombardează zilnic cu informaţie, scrisă, audio, video. Secolul XXI nu mai este un secol al învăţării ci devine treptat unul al informării.
Cei mai prinşi în această vâltoare tehnologică sunt inevitabil cei care acum îşi formează cultura şi educaţia: copiii. Dacă până acum rolul educatorului era acela de al face pe copil să înveţe, volumul uriaş de informaţie cu care acesta este azi bombardat creează din acest punct de vedere serioase probleme.
La antipod putem situa cartea, sursa perpetuă de cultură şi de cunoştinţe, o lume în interiorul lumii noastre. Cartea, pentru cel ce o ştie aprecia este ceva deosebit prin faptul că lectura ei implică în doze mari imaginaţia. Ea poate fi structurată simplu atunci când este vorba de o carte de studiu, de un manual şi lasă puţin loc la trimiteri ample. Excepţie pot face bibliografiile limitate totuşi pentru cel ce vrea sa le consulte de accesibilitatea cărţilor propuse. Calculatorul, cu mai noul Internet înlătură această problemă, ba mai mult aruncă persoana interesată într-un păienjeniş amplu si deseori infinit, de informaţie.
Două ideii se conturează în societatea contemporană cu privire la legăturile calculator, carte. Prima, consideră nu fără o oarecare justificare că tehnologia, eliberată asupra copiilor rolul de a perverti, după un set de non valori pe care inevitabil şi comercial le promovează. Calculatorul fură aşadar copii de la activităţile ludice clasice şi îl plasează într-o lume unde totul este dat de-a gata, informaţia nu mai are nevoie de imaginaţie. Aceştia arborează stindardul luptei împotriva jocurilor pe calculator, împotriva lecţiilor multimedia, a „navigării pe net”, care după ei nu ar stimula defel imaginaţia, atuul cel mai de preţ în procesul educativ pe care un copil îl poate avea. Totodată, cartea pentru aceştia reprezintă o valoare universală şi deopotrivă unanim acceptată.
De cealaltă parte susţinătorii tehnologiei. Mijloacele de educare alternative, filmul ca artă, jocul finisat ce incită reflexele, mintea şi imaginaţia, accesul uimitor la informaţie, sunt argumentele pro ale acestora. Cartea nu este doar desuetă ci şi lipsită de interes, pentru aceasta categorie, ba mai mult nu mai rentează cumpărarea ei. Informaţia preluată şi asimilată corespunzător este tot ceea ce contează.
Nu pot să nu zâmbesc oarecum ironic la această bătălie care zilnic trebuie să se facă auzită. Parcă aminteşte de începuturile revoluţiei industriale şi de opoziţia ferventă a bisericii la maşinile care fură munca oamenilor. Dar a transforma problema într-o luptă bine – rău este stupid.
De fapt aceeaşi problemă care se punea atunci se pune şi acum, dar un profesor corect şi un părinte model cântăreşte cu atenţie avantajele şi dezavantajele puse în balanţă.
În primul rând cartea. Fascinantă, plăcută, educativă. Deschide lumi pe care copilul nici măcar nu le poate bănui şi trebuie să facă obligatoriu parte din bagajul primar de cunoştinţe al copiilor. Dar şi aici, kitsh-ul, prostul gust, imoralul îşi fac apariţia. Tot ce putem face este să selectăm ce este bun şi ce este rău din literatura pusă la dispoziţie copiilor noştri.
De cealaltă parte calculatorul. Cantitatea de informaţie uriaşă, accesul nemijlocit la ea, tentaţiile multimedia sunt deopotrivă educative şi periculoase. Calculatorul „fură” timp, el trebuie folosit cu moderaţie, şi oarecare ochi critic. Cruciada împotriva jocurilor pe calculator este în parte justificată dar nu trebuie subestimată valoarea lor educativă, şi la fel, de stimul imaginativ.
Aceste limitări nu înseamnă neapărat cenzură. Copilul trebuie să fie lăsat să încerce sursele de cunoaştere dar totodată, lucru care se omite grav de mult, să-i fie antrenat continuu un „ochi critic” care să-l facă imun la tentaţiile exagerate ale părţii întunecate a cunoaşterii
În concluzie în educaţia copilului nici una din cele două surse, cartea sau calculatorul nu trebuie să lipsească. Al lipsi de una dintre este o greşeală de neiertat.
