Sfârşitul anului 2012 marchează nu doar desfăşurarea unei noi runde de alegeri parlamentare, ci şi încheierea unei lungi perioade de instabilitate politică. Pentru prima oară după mulţi ani, există o alianţă electorală cu un scor foarte mare care domină Legislativul, având teoretic toate atuurile pentru a-şi pune în aplicare, în linişte, programul de guvernare.
Optimismul multor susţinători ai USL în privinţa longevităţii acestei alianţe este însă nejustificat. Nicio astfel de construcţie politică din România post-revoluţionară nu a avut o viaţă prea lungă, mai ales după ce a ajuns la putere. Rivalităţile dintre membrii celor două partide vor ieşi în curând la iveală, pentru că nu mai există scopul electoral comun care să le tempereze, iar pentru bugetul sărac se bat numeroase grupuri de interese. S-ar mai putea menţiona aici şi diferenţele mari doctrinare dintre forţele politice care compun USL, însă acest aspect este cu totul irelevant în ţara noastră.
Preşedintele Traian Băsescu nu are cum să interfereze prea mult cu planurile Uniunii Social-Liberale, întrucât pârghiile sale sunt limitate constituţional şi ar putea deveni în curând chiar mai limitate, dacă majoritatea decide să schimbe legea fundamentală înspre o republică parlamentară. El se poate rezuma la ce a făcut şi în ultima perioadă: hărţuirea unor membri marcanţi ai actualei puteri prin serviciile de informaţii şi structurile anti-corupţie pe care le coordonează şi implicarea neoficială în reconstrucţia aşa-zisei drepte româneşti. Suspendarea sa nu mai este de actualitate şi este puţin probabil că va fi încercată din nou, după două eşecuri, într-o perioadă în care populaţia aşteaptă rezultate concrete, nu ture noi de votare.
USL este o alianţă eterogenă, fără o identitate politică clară; o asociere între liberali, conservatori şi social-democraţi este mai degrabă specifică guvernelor temporare de uniune naţională, ajunse la putere în perioade de criză gravă. Liantul care poate menţine însă integritatea Uniunii este interesul comun, mai ales dacă opoziţia îşi va reveni treptat pe fondul nemulţumirilor crescânde ale populaţiei, dezamăgită de neîndeplinirea aşteptărilor uriaşe avute la alegerile din această iarnă.
Rezultatul alegerilor din 9 decembrie are ca explicaţie o combinaţie între ura faţă de actualul preşedinte şi grupul său politic, consideraţi vinovaţi de situaţia economică din prezent a ţării, precum şi expectanţele exagerate faţă de alianţa câştigătoare, care nu are resurse financiare pentru a le pune în practică pe termen scurt. Diferenţa de procente între USL şi ARD este suficient de confortabilă încât să permită o serie de reforme dure, pe care populaţia nu le-ar fi acceptat dacă veneau de la fosta putere. Şansa actualilor guvernanţi este să-şi cheltuie chibzuit capitalul politic, prin măsuri nepopulare dar necesare; dacă se vor rezuma la decizii populiste de asistenţă socială vor avea aceeaşi soartă ca vechea putere portocalie.
PSD a redevenit principalul partid parlamentar, dar scorul său este (procentual) doar puţin mai mare decât la alegerile din 2008. Electoratul său tradiţional (iliescian) este însă pe cale de dispariţie, şansa de a rămâne pe termen lung o forţă politică puternică depinde de abilitatea lui Victor Ponta de a-l reorienta spre un partid social-democrat modern, după modelul celor din vestul Europei, cu o viziune socială progresistă şi eventual cu o aripă ecologistă. Delimitarea faţă de vechii dinozauri socialişti şi baronii locali cu dosare penale este însă dificilă.
PNL este marele câştigător al acestor alegeri, obţinând cel mai bun rezultat din istoria sa contemporană. Situaţia din interior nu este însă deloc pozitivă. Scorul a fost obţinut în mare măsură datorită social-democraţilor, iar o parte din electoratul de dreapta tradiţional al liberalilor a abandonat acest partid, fiind dezamăgit de noua sa orientare. N-a ajutat nici prestaţia slabă a lui Crin Antonescu în perioada sa ca preşedinte interimar al ţării sau cooptarea unor personaje dubioase, precum Gigi Becali. Este posibilă o schimbare de conducere în curând şi desemnarea unui nou candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
PC a intrat încă o dată în Parlament fără a avea vreun alt merit decât deţinerea unui puternic trust de presă. În măsura în care influenţa lor în media se va păstra, gaşca lui Voiculescu va putea juca în continuare la şantaj, ca şi până acum.
ARD a fost o alianţă încropită în grabă, care a făcut mai mult rău decât bine. Delimitarea de fostele simboluri nu a ajutat PDL, iar prestaţia lor în campania electorală a fost foarte slabă. Democrat-liberalii au nevoie de o reformă internă profundă, care să tranforme în final partidul într-unul popular (sau creştin-democrat) autentic. Poate beneficia în acest sens şi de aportul micilor grupuri de intelectuali din Forţa Civică (FC) şi Noua Republică (NR), precum şi de palmaresul PNŢCD, dacă acesta din urmă va reuşi să-şi rezolve interminabilele dispute interne. Doar un partid puternic de dreapta, rezultat din fuziunea acestora şi delimitat de imaginea proastă a lui Traian Băsescu va putea fi o contrapondere reală la actuala majoritate.
PPDD a fost marea surpriză a acestor alegeri. Procentul obţinut este uriaş şi pune sub un serios semn de întrebare maturitatea electoratului din România, uşor de păcălit cu promisuni demagogice aberante. Partidul lui Dan Diaconescu a atins însă un maxim şi nu va reuşi să mai crească, iar după ce populaţia va observa comportamentul penibil a personajelor exotice care au intrat în Parlament (contra cost) sub stindardul său îşi va retrage sprijinul acordat acestor manipulatori.
UDMR a intrat în Legislativ la limită, rezultatul obţinut fiind influenţat negativ de apatia populaţiei maghiare, dezamăgită de reprezentanţii săi, precum şi de partidele concurente care au mai rupt din voturile acestei etnii. Evoluţia sa viitoare depinde de modul în care îşi va revizui comunicarea cu cetăţenii în următorii ani de opoziţie şi de felul în care actuala putere va gestiona procesul de regionalizare a ţării.
PRM a avut un rezultat foarte slab, dovedind că rezultatul obţinut la alegerile din 2009 pentru Parlamentul European a fost doar un accident. Temele vechi naţionaliste nu prea mai sunt de actualitate, dar acest partid ar putea reveni printr-o schimbare de lideri şi o retorică anti-europeană, în favoarea protecţionismului economic şi a valorilor tradiţionale româneşti. Nişa respectivă poate fi ocupată şi cu ajutorul votanţilor PPDD, care vor fi dezamăgiţi în următorii ani de prestaţia partidului, sau chiar prin fuziunea cu acesta.
Din păcate nu pot fi analizaţi şi parlamentari independenţi, proaspăt veniţi în structura legislativă a statului, deoarece din cauza unei legislaţii foarte restrictive, care nu respectă recomandările europene în domeniu, nu avem astfel de persoane. Revizuirea acesteia ar trebui să fie un obiectiv pentru organizaţiile din societatea civilă care militează pentru o democraţie autentică.
Următorii ani vor fi dificili pentru România, în contextul unei crize economice atât interne cât şi internaţionale. Administrarea statului în astfel de condiţii poate face diferenţa între politicienii populişti şi incompetenţi şi cei oneşti şi eficienţi. Dar pentru o astfel de selecţie, cetăţenii au nevoie de un grad mai mare de cultură civică, care poate fi atins numai cu ajutorul presei, a ONG-urilor, a bloggerilor şi a tuturor celor dornici de implicare.
