Viața politică post-revoluționară din țara noastră a avut tot felul de momente interesante, unele chiar ciudate, iar altele aproape dramatice. Show-ul a fost constant, pentru că presa din scandal trăiește, iar populația consumă circ în lipsa pâinii.
Totuși, acum ne aflăm într-o situație unică. Pentru prima oară de la căderea regimului comunist, putem spune că, de facto, nu mai există opoziție la coaliția aflată la putere. Regimul securistic PSD-PNL a acaparat toate funcțiile de la nivel central și local, iar o mare parte din mass-media este abonată la banii veniți de la stat și trebuie să se poate frumos cu mâna care o hrănește.
Alianța dorește să se mențină la conducere și după următoarele runde de alegeri, din 2024, pentru că n-ar avea niciun motiv să nu o facă. Negocierile au fost purtate, banii și pozițiile au fost împărțite, acum este liniște și pace, poate fura toată lumea în tihnă. Chiar și remorca UDMR/FIDESZ este mulțumită, pentru că și-a primit bucata de plăcintă care i se cuvine. Nimeni nu are vreun interes să tulbure apele.
De cealaltă parte, mai există doar niște partide care fie nu vor, fie nu pot să pună cu adevărat în pericol actuala putere. AUR este un dușman inventat tocmai pentru a acapara cea mai extremistă latură a electoratului. Majoritatea moderată a populației va alege mereu „răul cel mai mic”, adică coaliția, pentru ca nu cumva să ajungă la conducere acest grup radical.
Situația este convenabilă pentru toți, inclusiv pentru parlamentarii și aleșii locali ai AUR, care nici nu visau să ajungă acolo în urmă cu 2 ani, iar acum au posturi călduțe, salarii bune și pensii speciale. Trebuie doar să facă scandal din când în când, pentru ca alegătorii să fie speriați corespunzător.
Iar acum se caută o soluție similară și pentru alegerile prezidențiale. Va fi un candidat al coaliției, obedient și șters (poate Geoană?), care va ajunge în turul doi împotriva unui individ periculos, imposibil de votat, pentru ca opțiunea să fie clară, să nu-l confuzioneze prea tare pe cetățeanul de rând. Poate fi vorba de Șoșoacă, sau Simion, sau Georgescu, sau altul de acest fel. Scenariul Iliescu-Vadim e cel mai facil pentru a pune pe cine vrei președinte. Democrația e minunată, când controlezi toate alternativele din care omul poate alege.
Unii vor zice că mai există USR în opoziție. Că asta e ultima speranță. Din păcate, partidul alunecă de vreo 2 ani în jos pe pantă și nu se întrevede vreo revenire. De la protestele cu „muie Dragnea” încoace, USR a scăzut mereu. După arestarea „simbolului răului”, și-a cam pierdut rațiunea de a exista. Nimeni nu-i percepe pe Ciolacu sau Ciucă la nivelul lui Dragnea. Nu se poate construi narativa unei lupte eroice împotriva lor, pentru că sunt prea insignifianți ca să fie luați în serios.
Și atunci, dacă nu se mai poate baza pe o cruciadă, USR mai rămâne doar cu rolul de partid normal de opoziție. Iar aici deocamdată eșuează lamentabil. La nivel local, nici până acum nu a reușit să-și creeze sau să-și organizeze o mare parte din filiale. Fuziunea cu PLUS a fost un eșec, iar o parte din oamenii lui Cioloș vor pleca, ceea ce va însemna noi procente pierdute.
Pe lângă asta, mai sunt conflictele interne între diferite tabere, care toate ajung să fie relatate pe larg, pe rețelele sociale și-n ziarele online. E greu să atragi noi aderenți când din exterior se văd mereu războaie crâncene pe subiecte minore. Dacă mai adăugăm și refuzul de a susține financiar presa, dezorganizarea cauzată de lipsa experienței, excesul de democrație internă care duce la haos, ajungem la rezultatul actual, în care USR avea șansa să crească pe fondul guvernării slabe PSD-PNL și a imaginii proaste a AUR din cauza războiului din Ucraina, dar partidul scade în continuare.
Despre restul partidelor mici nici nu are rost să vorbim, pentru că nu contează. Nu există niciunul care să aibă vreo perspectivă reală de a trece de 5%. Nici mediul civic nu dă semne de revenire la viață. Pandemia i-a băgat în case pe toți cei care înainte protestau în stradă și deocamdată nu sunt semne că ar dori să reînceapă.
Suntem la finalul unei etape din politica românească. Va începe o alta nouă. Vom vedea dacă mai bună sau mai proastă, sunt greu de făcut predicții acum, într-o situație internațională volatilă, care ne afectează indirect.
Temerea că s-ar putea instala un regim autoritar, de felul celui din Ungaria, este temperată de faptul că la putere se află o alianță, nu un singur partid, astfel că vor apărea inevitabil conflicte și mai devreme sau mai târziu va fi și o ruptură. Iar politica din România a fost mereu dominată de instabilitate, în toate perioadele când nu era dictatură.
Sunt motive de pesimism: rolul tot mai mare al serviciilor secrete în politică, nivelul scăzut de educație și gândire critică al cetățenilor, slăbirea justiției și creșterea mafiei transpartinice. Dar există și motive de optimism: libertatea de exprimare se păstrează, crește rolul internetului, accesul populației la informații este tot mai mare, iar presiunile externe sunt în direcția consolidării democratice.
Calea României nu este predefinită. Cărțile se joacă, viitorul poate fi influențat și lamentările nu ajută. Și oricâte nemulțumiri am avea, trebuie să ne amintim totuși că, economic și geopolitic, nu am fost niciodată într-o situație mai bună decât în prezent.
