Note de subsol de la periferia Europei

Dacă Europa ar fi România, iar ţara noastră ar fi un judeţ din cadrul ei, atunci cu siguranţă ar fi vorba de Vaslui. România e locul ăla foarte sărac şi primitiv, pe care îl vezi la ştirile senzaţionaliste, când se mai întâmplă crime, accidente şi violuri de babe, locul ăla unde se moare de foame dar nu se munceşte, unde se ridică noi şi noi biserici în timp ce zilnic au loc bătăi în familie şi furturi de peste tot, unde femeile sunt neprihănite dar nasc virgine sau avortează în baie cu un cui ruginit, unde bărbaţii îşi cheltuie ajutorul social pe băutură, râd de pompieri când apar inundaţiile şi şi-au regăsit brusc spiritul civic şi opţiunile ecologiste după ce a apărut pericolul de a fi puşi să lucreze la exploatarea gazelor de şist. Locul acela primeşte mult mai mulţi bani decât dă la bugetul general, dar nu e capabil să-i cheltuie, pentru că prostia şi hoţia sunt mult prea mari, dar are mereu pretenţii de a fi ajutat mai mult, pentru că există, deci merită.

Pe aceste plaiuri magice, oamenii cred că se află într-o ţară binecuvântată, că au fost încă de la începuturile istoriei buricul pământului şi doar o conjunctură nefericită la care n-au contribuit deloc strămoşii lor i-a adus în situaţia nefericită de acum. Pe tărâmul mioriţei, nimeni nu este vinovat şi nimeni nu este responsabil, pentru că oricum destinul este potrivnic, conspiraţia celor puternici a hotărât deja soarta lor implacabilă, iar orice zbatere este în zadar, astfel că singura soluţie rămasă este un voios carpe diem, pigmentat de văicăreli, circ şi frustrări colective.

Politicienii au înţeles şi s-au adaptat cu uşurinţă nevoilor oamenilor de pe aceste meleaguri. În fond, nu sunt greu de satisfăcut: multe zbierete şi bocete, mult teatru prost jucat şi gesturi spectaculoase dar goale de conţinut, iar la fiecare tură de alegeri nişte zahăr, făină, mici, bere, găleţi, mături, pixuri şi brichete pentru prostime, să vadă poporul că nu a fost uitat. Iar poporul pune cuminte botul, înghite, spune că nu mai vrea, iar apoi aşteaptă să primească iar.

Cetăţenii nu au timp de analizarea unor doctrine, compararea unor ideologii, urmărirea unor lupte de idei sau verificarea coerenţei unor personalităţi. Priorităţile sunt cu totul altele. Înjurăturile din fotbal, certurile din lumea mondenă, reality show-urile şi diferitele personaje dubioase ce se pretind a fi paranormale acaparează întreaga energie a vajnicului neam românesc.

Orice om care doreşte să trăiască bine în România înţelege deci că a încerca să spui adevărul e o mare greşeală, care îţi va aduce doar antipatia majorităţii, ba chiar rişti să fii declarat inamic public. E mult mai eficient să-i minţi frumos pe români, să le spui ce vor să audă. Nu te vor iubi, poate în subconştient ştiu şi ei că minţi pentru că ştiu că se mint singuri, dar te vor vota, îţi vor cumpăra produsele, îţi vor urmări ieşirile publice, vei avea succes. Iar succesul este plăcut, pe când idealismul riscă să nu-ţi aducă nimic nici măcar pe termen foarte lung.

Românii vor merge să-şi voteze reprezentanţii în Parlamentul European după o campanie în care nu s-a discutat nimic despre Europa. Vor alege după aceleaşi criterii ca în trecut, vor face aceleaşi greşeli, vor avea aceleaşi frustrări, vor exista aceleaşi consecinţe. Profitorii au ştiut să mintă frumos şi de această dată şi îşi merită victoria. Insistenţa de a ne mândri că suntem români, o temă tot mai mult discutată, este cauzată de faptul că Europa nu ne ia în serios. Dar nu are de ce să o facă, pentru că nu ne luăm nici noi în serios.