Lipsa alternativelor în politica românească şi noua revoluţie

Liderii USL se bucură că românii încep în sfârşit să iasă în stradă, să protesteze împotriva actualei puteri. Antonescu şi Ponta jubilează văzând scorurile lui Băsescu şi a PDL din sondajele de opinie. Se amăgesc însă crezând că au vreun merit în această schimbare de atitudine a populaţiei.

De fapt, românii sunt scârbiţi de întreaga clasă politică. Lehamitea faţă de politicieni a atins cele mai mari cote de la revoluţie încoace. Toate partidele politice importante au avut ocazia de a demonstra electoratului ce pot face şi au dezamăgit crunt. Promiţând mereu schimbări radicale şi cultivând speranţe şi aşteptări nerealiste, politicienii români şi-au pierdut total credibilitatea, ostilizându-şi votanţii.

Acum, doar populiştii şi extremiştii mai au succes, în rândul cetăţenilor care încă mai cred într-o rezolvare a problemelor ţării printr-o soluţie politică, fie ea şi radicală. Majoritatea dintre aceştia regretă vechiul regim comunist, preferând lipsurile economice şi absenţa libertăţilor personale în defavoarea haosului din prezent.

Cei mai mulţi dintre români însă au renunţat la a mai cere ceva politicienilor şi nu se vor mai prezenta la vot. Ei nu sunt apolitici, dar nici nu se implică în luptele mizerabile (şi nu de puţine ori doar simulate) dintre personajele pe care sunt forţaţi să le vadă seară de seară pe ecranele televizoarelor. Aceşti oameni au devenit anti-politici, ajungând să dispreţuiască întreg sistemul actual şi să privească cu sictir şi indiferenţă zbaterile actorilor din politică şi a naivilor care încă îi mai creditează cu încrederea lor.

Anti-politicii nu sunt un grup mic şi izolat de ciudaţi asociali. Ei ajuns să formeze majoritatea tăcută, ei sunt cei care pleacă în străinătate şi nu se mai întorc, ei sunt cei care încearcă să lucreze onest la locul lor de muncă sau în mica lor firmă şi se străduiesc să aibă o interacţiune cât mai mică cu statul, ştiind că de pe urma muncii lor şi a taxelor pe care le plătesc vor profita doar o gaşcă de hoţi.

Acest grup social în continuă creştere nu este reprezentat, nici în politică, nici în presă şi nici măcar în rândul organizaţiilor neguvernamentale. Partizanatul partinic este omniprezent în societatea românească, astfel că aproape toate acţiunile vizibile au în spate un scop ascuns, asociat cu politica.

Masa tot mai mare de sceptici şi cinici din societatea româneacă nu a luat încă atitudine. Cu greu le poate câştiga o persoană, o asociaţie sau o structură politică încrederea. Ei ar putea însă hotărî direcţia în care va merge România, dacă vor începe să se organizeze şi vor avea un program coerent comun. Ei ar putea declanşa revoluţia profundă, cea a mentalului colectiv mioritic, care nu s-a schimbat prea mult în ultimii 22 de ani.

Eu sunt unul dintre ei. Poate eşti şi tu.