Despre o posibilă unire a României cu Republica Moldova s-a tot vorbit de vreo 27 de ani încoace, dar mai ales în termeni emoționali, de la „podul de flori” la „reîntregirea neamului”. Un aspect mult mai important, dar deseori neglijat, este însă cel economic: ne permitem unirea, cum s-ar defășura ea și cât ar costa?
În acest sens, e utilă o comparație cu Germania (reunită în 1991) și Coreea (care dorește să se reunească, la fel ca țara noastră). Toate cele 3 țări au fost rupte forțat după Al Doilea Război Mondial. În primele 2 cazuri, avem o jumătate de stat bogat, capitalist și unul sărac, comunist. În cazul României, ambele părți sunt foste comuniste, doar că au evoluat diferit după căderea URSS.
În 1989, anul marilor schimbări în Europa de Est, Germania Federală (RFG) avea 64 milioane locuitori și 248.577 km², iar Germania Democrată (RDG) avea 16 milioane locuitori și 107.771 km². Se observă deci că regiunile vestice ale Germaniei aveau o densitate mai mare a populației, numărul total de cetățeni fiind de 4 ori mai mare față de cele estice, deși suprafața era doar puțin mai mult decât dublă.
Produsul Intern Brut (PIB) în vest era de 1300 mld. $, iar în este de 160 mld. $, astfel că sumele pe locuitor pe an au fost de aprox. 20.000 $ în RFG și 10.000 $ în RDG. Un german capitalist era de două ori mai bogat la finalul perioadei comuniste, deși plecaseră de la același nivel în 1945, iar statul german creat de sovietici avea cea mai de succes economie din Estul Europei.
După 26 de ani de la reunire, în 2017, PIB/locuitor în est a ajuns la 75% din nivelul vestic, față de 50% la început. Un rezultat modest, dacă ne gândim la cei peste 400 mld. $ oferiți fostelor landuri din est ca ajutoare de către nemții din vest. Și la alte capitole, precum șomaj, migrație internă și nivel de fericire, fosta zonă RDG stă încă mai prost decât RFG. În plus, partidele populiste și extremiste sunt votate masiv în partea estică.
Cum stă situația în peninsula coreeană? Coreea de Sud are 51 milioane locuitori, iar Coreea de Nord are 25 milioane locuitori. La suprafață, situația stă diferit: sudul capitalist ocupă 100.210 km², iar nordul comunist se întinde pe 120.540 km². Densitatea este deci mai mult decât dublă în partea sudică a peninsulei, deși la finalul războiului cele două zone aveau populații aproximativ egale.
La economie, diferențele sunt mult mai dramatice. Republica Coreeană (din sud) avea în 2017 un PIB de 1411 mld. $, iar Republica Democrată Populară Coreeană (din nord) avea tot anul trecut o economie de doar 16 mld. $, de 88 ori mai mică! Pe locuitor, un coreean capitalist avea 27.600 $ pe an, iar unul comunist 600 $ pe an, de 46 ori mai puțin.
Dacă Germania, unde diferențele economice erau relativ mici, nu a reușit încă să integreze partea estică, după aproape 3 decenii de subvenții majore, ne putem imagina cât ar dura reintegrarea părții nordice din Coreea, unde nivelul de trai e dezastruos!
Dar cum se prezintă situația la noi, în cazul României și Basarabiei? Țara noastră are 19,7 milioane locuitori, iar Republica doar 3,5 milioane; în ambele cazuri, cifrele sunt probabil mai mici, deoarece numeroase persoane au plecat la muncă în străinătate. Suprafața „țării-mamă” este de 238.397 km², iar cea din țara inventată de sovietici este de 33.846 km². Deci, populația României este de 5,6 ori mai mare, suprafața este de 7 ori mai mare, iar densitatea doar puțin mai mică (în Moldova nu sunt zone nepopulate, ca munții sau delta).
Economic vorbind, România stă net superior: în 2017, PIB la noi era de 211 mld. $, față de 8 mld. $ în Basarabia, iar pe locuitor cifrele sunt de 10.700 $ pe an la noi și de 2.300 $ pe an în est. Economia noastră este de 26 ori mai mare decât a basarabenilor, iar nivelul de trai de 4,6 ori mai mare.
Diferențele sunt mult mai mici decât în cazul celor două țări coreene: ambele state românești sunt mai sărace, făcând parte în trecut din lagărul socialist. Însă situația e mai rea decât a fost în 1991 în cazul germanilor, care aveau două state mai apropiate economic, iar cel vestic era unul din cele mai puternice de pe glob și își permitea să investească fonduri uriașe în fosta zonă ocupată de ruși.
Coreea de Sud are avantajul că este o țară mult mai bogată decât România, dar are de recuperat un decalaj mult mai mare dacă ar fi să se unească cu nordul. Noi avem în est o provincie nu chiar atât de săracă (poate chiar mai apropiată de noi decât spun statisticile, dacă cuantificăm și economia gri) și în plus am putea beneficia de fonduri europene de coeziune, care să compenseze lipsurile din bugetul local.
Nu există o rețetă universală pentru un astfel de proces, situația este întotdeauna complicată. Euforia unioniștilor se va disipa la scurt timp după decizia unirii, pentru că timpul necesar apropierii economice este de câteva zeci de an. Cu alte cuvinte, doar nepoții celor de azi vor trăi într-un potențial stat românesc care să aibă un nivel de trai relativ uniform.
Nu aș vrea să se înțeleagă că sunt împotriva reunificării, ci doar că ea trebuie privită realist, altfel riscăm iar să avem așteptări enorme și să fim dezamăgiți în scurt timp. Nu există minuni făcute peste noapte, mai ales în domeniul economic.
