În aceste zile, România este gazda celei de-a treia ediții a conferinței „Inițiativa Celor Trei Mări”, unde participă 12 state din zona mărilor Baltică, Adriatică și Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Vor mai fi prezenți, de asemenea, oficiali ai Statelor Unite și parteneri ai Americii din din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.
Ideea unui intermarium a fost lansată în perioada interbelică de mareșalul polonez Pilsudski, fiind reluată recent pe fondul manifestărilor tot mai agresive ale Rusiei și a ezitărilor Uniunii Europene în relația cu Moscova. Această alianță a unor state din Europa de Est, aproape toate dintre ele foste comuniste, are ca scop coordonarea militară, energetică și diplomatică pentru a putea contracara politica externă rusă, fiind susținută de SUA.
Pentru a putea analiza mai bine cum se situează puterea economică și militară a statelor estice comparativ cu Rusia, am adunat câteva statistici prin care ne putem face o imagine mai clară asupra stării actuale. Am eliminat din start Austria, țară care nu a fost în lagărul socialist și este cunoscută ca fiind printre cele mai mari susținătoare ale politicilor Moscovei în cadrul UE.
După cum se poate observa, cele 11 state care au fost în spatele cortinei de fier și care sunt prezente acum în capitala României au o economie totală aproape egală cu a Rusiei și un nivel de trai mai ridicat chiar, deși populația este considerabil mai mică. În schimb, la nivel militar, numărul de soldați est-europeni este de aproape 3 ori mai mic decât al rușilor, iar cheltuielile militare sunt două ori și jumătate mai mici decât ale urmașei URSS.
Cum vor arăta însă cifrele dacă includem și statele balcanice și cele ex-sovietice care n-au rămas fidele Moscovei? Iată noua variantă:
Observăm că, deși populația statelor mici a depășit-o pe cea a „marelui urs”, totuși economia lor este doar puțin mai mare, iar nivelul de trai a devenit mai mic comparativ cu tabelul trecut. Este o consecință firească a faptului că statele comuniste care au aderat la U.E. au ajuns mai prospere decât cele care nu au intrat în structurile europene.
Militar vorbind, situația stă aproape la fel de rău: numărul soldaților activi trece doar cu puțin peste jumătate din cel al rușilor, iar cheltuielile cu apărarea au aceeași proporție. Cu alte cuvinte, deși Rusia are cam același nivel economic ca statele din fosta sa zonă de influență, alocă un buget dublu ca procent din PIB pentru armată.
Am putea adăuga și alte state europene din zonă, interesate de structurile Intermarium, cum ar fi Suedia, Finlanda, Italia și Grecia, însă situația nu s-a schimba prea mult. Marea problemă este nivelul redus al investițiilor în apărare pe care le fac țările europene comparativ cu Rusia.
Pe termen lung, s-ar putea spune că rușii își sacrifică creșterea economică pentru mai mult armament, însă pe termen scurt și mediu, există un pericol potențial în acest dezechilibru, care s-a văzut în intervențiile din Ucraina și Georgia din ultimii ani.
În plus, pe lângă cheltuielile actuale, trebuie să plecăm și de la starea de fapt existentă: Rusia a moștenit stocul de armament al URSS, având capacități mult superioare întregii Europe, care ar putea fi contrabalansate doar în decursul a două-trei decenii de investiții superioare ale țărilor vestice. În plus, Rusia are cel mai mare arsenal atomic de pe glob, pe când în Europa de Est nicio țară nu deține arme nucleare.
O altă mare problemă este dependența energetică de Rusia, care trece de 50% cam la toate statele din estul continentului. România este printre puținele excepții fericite. De altfel, acesta e și motivul pentru care multe state vest-europene ezită să confrunte direct Moscova și fac compromisuri care se adună în timp și alimentează expansionismul rusesc.
Mai trebuie menționat și riscul generat de numărul mare al statelor europene, atât din UE cât și din noua Inițiativă, fiecare având interese proprii și legături diferite cu Rusia, ba chiar având și tipuri de armament uneori incompatibile, comparativ cu un singur stat centralizat, cu o politică unitară și o armată închegată.
Prima concluzie pe care o putem trage este că această alianță estică ar putea funcționa doar cu sprijin militar american, pentru a neutraliza potențialul atomic rusesc și pentru a furniza arme moderne, capabile să contracareze armamentul ofensiv deținut de ruși. Are nevoie, de asemenea, de continuarea sprijinului economic oferit de vestul Europei, prin fondurile de coeziune, pentru a consolida economiile de piață din zonă și a menține democrații funcționale.
A doua este că Europa de Est (ca și cea de vest, de altfel) are nevoie de o creștere substanțială a bugetelor militare. România a fost printre primele țări care a înțeles acest lucru, având în 2017 cea mai mare creștere a bugetului apărării de pe tot globul. E nevoie cel puțin de ajungerea la paritate cu Rusia în domeniu.
Economiile statelor emergente din estul Europei sunt mai libere, mai dinamice și mai eficiente decât cea a Rusiei, bazată foarte mult pe hidrocarburi. Țările din zonă vor crește mai rapid decât Rusia în următorii ani, astfel că o eventuală „cursă a înarmării” poate fi câștigată, deoarece societatea rusească nu va rezista la infinit doar cu investiții în armată și o subfinanțare cronică a celorlalte sectoare economice. Oricâtă propagandă naționalistă ar fi servită poporului, până la urmă nemulțumirile sociale vor atinge un apogeu și se va produce o schimbare, cum s-a întâmplat în 1991.
A treia concluzie este că Europa trebuie să scape cât mai rapid de dependența energetică de Federația Rusă. Sunt mai multe metode pentru a obține acest deziderat și ar trebui aplicate toate în paralel: noi exploatări în zonele maritime europene, importuri din state neutre sau aliate ale SUA, investiții în surse alternative de energie (de la solar și eoliene până la hidro și biomasă), reluarea construirii de centrale atomice, încurajarea transportului cu vehicule electrice, stimularea renunțării la centrale termice și aragaze pe gaz metan și înlocuirea lor cu alternative pe curent sau lemn etc. Nu în ultimul rând, trebuie contracarate manipulările unor așa-ziși „ecologiști” care sunt de fapt idioții utili ai Moscovei.
În final, pot doar să spun că ideea acestei inițiative este bună în principiu, dar va fi foarte greu de implementat, fiind vorba de un grup eterogen de state, de numeroase influențe externe, de factori interesați ca ea să nu funcționeze și de… dezorganizarea specifică acestei zone, apropiată de orient.
Economic, aceste țări fac deja parte dintr-o piață liberă. Ar mai fi nevoie de o armonizare militară, de politici externe comune și de lucrări de infrastructură specifice. Rămâne de văzut în ce măsură pot fi depășite orgoliile personale, manipulările din exterior și corupția omniprezentă pentru a construi această nouă alianță.
