Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat cu victoria la limită a candidatului socialist rusofil Igor Dodon. Scorul a fost foarte strâns, doar 67.000 voturi l-a despărțit de candidata pro-europeană, Maia Sandu. Dacă luăm în considerare cele câteva mii de persoane din diaspora care nu au putut vota din cauza lipsei buletinelor de vot (și care ar fi susținut-o în mare parte pe Sandu), precum și cele câteva zeci de mii de voturi în favoarea lui Dodon obținute în zona Nistrului prin aducerea unor cetățeni cu autocare din Transnistria, putem spune că cei doi concurenți au fost practic egali.
Această divizare a opiniilor populației moldovene între vest și est nu este o veste chiar atât de proastă precum susțin propovăduitorii apocalipsei după Dodon din presa românească. Trebuie ținut cont de faptul că politicienii pro-occidentali au fost la fel de corupți în ultimii ani ca cei comuniști în trecut, aducând această țărişoară în pragul falimentului economic. Celebrul miliard furat din bănci reprezintă cam un sfert din economia Moldovei. Pentru comparație, e ca și cum cineva din România ar fura 40 miliarde de euro. Așa ceva e greu de imaginat la noi, suntem totuși la un alt nivel de toleranță a corupției.
În aceste condiții, faptul că cetățenii moldoveni nu au dat un vot de protest mult mai ferm, în favoarea unei platforme justițiare și populiste, ba chiar au avut încredere în doi candidați care au legături cu oligarhii, e chiar surprinzător. Rata de participare la vot putea fi mult mai mică, având în vedere opțiunile disponibile pentru alegători.
Deși nu pare evident și nu e un lucru cunoscut prea bine în România, Moldova s-a schimbat în ultimii ani. Milioanele de oameni care au plecat la muncă în vestul Europei se întorc cu alte mentalități și nu vor mai alege niciodată o variantă pro-rusă. Diferența de dezvoltare și libertate între Uniunea Europeană și Rusia este cât se poate de clară pentru cine a vizitat ambele zone. Chiar și tinerii etnici ruși din Republica Moldova care au călătorit sau lucrat în statele apusene ar alege mai degrabă acordul de asociere cu U.E. decât Uniunea Euroasiatică a lui Putin.
O parte consistentă din electoratul care a votat cu comuniștii, socialiștii și partidele pro-ruse locuiește în zonele rurale și are o vârstă înaintată. Biologia e împotriva lor, urmașii nu vor prelua ștafeta, ci vor alege calea europeană.
Influența canalelor media românești din Moldova a crescut considerabil recent. Dacă până de curând aproape toate posturile de televiziune și ziarele erau în limba rusă, acum situația e mult mai echilibrată, iar internetul necenzurat are de asemenea un rol foarte important în schimbarea percepțiilor.
Peste o jumătate de milion de moldoveni au cetățenie română, iar numărul lor crește în continuare. Aceștia pot să lucreze mult mai ușor în spațiul comunitar, iar înainte de asta cea mai bună opțiune pentru a scăpa de sărăcie era munca la Moscova.
Procentul unioniştilor din Republica Moldova a crescut de la 5-10% în urmă cu un deceniu, la 30-35% acum, iar trendul este crescător. Este o schimbare fundamentală de raportare a populației la România, care este văzută de tot mai mulți ca un model viabil de dezvoltare, o alternativă la propriul stat eșuat. În 10 ani este foarte posibil ca cei care doresc unirea să devină majoritari.
Demografia și mutațiile în mentalul colectiv moldovenesc sunt împotriva lui Dodon și a rusofililor. Șansele ca aceștia să mai câștige alegeri sunt tot mai mici la fiecare ciclu electoral. Istoria nu este de partea lor. Iar actualul președinte nu poate inversa acest trend, pentru că o încercare forțată de apropiere de Rusia în condițiile lipsei de suport popular i-ar aduce o revoltă de stradă pe care nu o poate reprima.
Poate părea naiv acest optimism, în timp ce mulți analiști de la noi distribuie harta aceea panicardă, cu România ca ultim bastion în calea expansionismului rusesc. Însă pe termen mediu și lung Putinismul nu poate câștiga în Moldova , dacă liderii români și cei europeni nu sunt complet imbecili.