Cine sunt clujenii veritabili, cei care formează sufletul acestui oraş, cei care ştiu câte ceva despre istoria lui şi acceptă organic multiculturalismul său? Pe măsura ce trec anii, am tot mai mult impresia că majoritatea în Cluj e reprezentată de „venetici”, de ţăranii aduşi de Ceauşescu pentru a umple cartierele-dormitor fără spaţii verzi şi a lucra în uzinele patriei (care sunt acum doar mormane de fiare ruginite). Dezrădăcinaţi şi insuficient urbanizaţi, aceştia au rămas din păcate cu un nivel de cultură precar, fapt care se observă şi în alegerile politice făcute de locuitorii acestui oraş în ultimii 21 de ani.
Ar fi votat clujenii reali cu Funar timp de 12 ani? Sunt clujenii băştinaşi adepţi ai naţionalismului stupid? Ascultă vechii clujeni manele, îşi aruncă ei gunoaiele în stradă? Probabil că nu, dar sunt prea puţini ca să conteze. Imaginea bună pe care o are Clujul în exterior este în mare măsură provenită din moştenirea istorică (la care românii au avut o contribuţie destul de mică) şi din comportamentul vechilor locuitori, cei care sunt aici de mai multe generaţii şi care s-au văzut în ultimele patru decenii (păstrând proporţiile) în situaţia romanilor invadaţi de barbari.
Într-o democraţie populară însă, cantitatea bate calitatea, astfel că ne-am ales cu multe festivaluri ale berii, cu steaguri şi muzică patriotardă, cu bastionul croitorilor altoit cu termopane, cu blocuri vopsite în culori pastelate şi clădiri istorice vechi de sute de ani care stau să se prăbuşească, fiind vinovate de origine nesănătoasă (maghiară, evreiască sau nemţească). Nu mă mira faptul că noii clujeni vor stadioane cât mai mari şi nu se jenează să scrie înjurături pe faţadele fostelor palate nobiliare; doar este în joc onoarea echipelor lor de suflet (care nu au în lot niciun clujean).
Nu m-a surprins nici imaginea dezolantă de la evenimentul de luni seara la care am participat, adică o proiecţie a operei Tosca în aer liber, pe un ecran uriaş, în Piaţa Unirii; majoritatea scaunelor de pe platoul din faţa statuii regelui Matia au rămas goale. Minunatul primar al urbei şi-a menţinut zâmbetul său caracteristic timp de vreo oră, cât a avut răbdare să asiste şi el în piaţă la acest spectacol, pentru a fi remarcat de presă, chiar dacă calitatea transmisiunii a fost mizerabilă, sunetul întrerupându-se des şi uneori fiind urmat de blocarea imaginii.
Prezenţa mult mai redusă a clujenilor la acest eveniment decât la vreun concert gratuit de muzică etno poate să uimească doar pe cei care şi-au făcut iluzii în privinţa cetăţenilor acestui oraş. Poate a fost de vină şi lipsa de promovare, poate oamenii de aici sunt mai comozi şi preferă să deguste cultura în intimitatea propriei case sau într-o sală de spectacol, poate se aşteptau să fie proaste condiţiile tehnice…
Nu toţi cei care au ajuns la Cluj-Napoca au avut un efect negativ asupra oraşului; aş fi nedrept să afirm asta, la fel cum nu toţi localnici sunt persoane cumsecade. Multe dintre personalităţile cu care se mândreşte oraşul provin din alte zone, dar l-au îndrăgit şi au ales să-l reprezinte cu cinste. De altfel, nici eu nu sunt născut în Cluj, dar mă consider clujean.
Vasile Dâncu spunea că Clujul este paradoxal din punct de vedere sociologic, din multe perspective. Înclin să-i dau dreptate, sper doar ca toţi cei care ţin la acest oraş să poată avea într-un târziu un cuvânt de spus şi să folosească forţa argumentelor pentru a convinge restul populaţiei să-i urmeze într-o direcţie europeană şi civilizată. Sper ca adevăraţii clujeni şi studenţii entuziaşti, veniţi din alte localităţi, atraşi de renumele acestui municipiu, să formeze cândva o alianţă a bunului-simţ şi a progresului, menită să schimbe modul în care este gestionat Clujul şi să-l aducă mai aproape de vechiul său renume: „oraşul-comoară”.
