În țara noastră nu există niciun partid, mișcare sau asociație de dreapta care să nu fie profund bazate pe religie. Sigur, unii ar spune că în România oricum nu există forțe politice de dreapta autentice, dar ceva grupuri care și-au manifestat doctrina în acest sens tot găsim. Alții poate ar spune că nici partide de stânga seculariste nu sunt, însă în cazul lor cârdășia cu biserica se face pragmatic, pentru obținerea de voturi, nu pe o bază ideologică.
De ce ar trebui însă să existe astfel de partide și ONG-uri? Dintr-un motiv foarte simplu: nu toți votanții de dreapta sunt religioși. Există numeroși liberali, mai ales în rândul tinerilor, care nu sunt adepții propagandei legate de națiune/biserică/tradiție, precum conservatorii, care sunt în general mai în vârstă. În rândul persoanelor nereligioase, de exemplu, peste trei sferturi sunt liberali, restul împărțindu-se între socialiști, ecologiști și alte orientări mai degrabă stângiste.
Nu trebuie să fii ateu pentru a-ți dori un stat secular sau mai bine zis o separare reală între biserică și stat. Pe vremea când a apărut acest principiu nici nu prea existau mulți necredincioși în vestul Europei, era pur și simplu o idee de bun simț susținută de intelectuali cu orientări politice diverse, care s-au săturat de șirul nesfărșit de războaie religioase și de efectele nefaste ale regimurilor teocratice.
Și în acest caz, ca și în multe altele, politicienii subestimează inteligența cetățenilor români. Rata de religiozitate a poporului este mult supraevaluată, atât prin declarațiile laudative individuale ale celor care răspund la sondaje, cât și prin erorile de procedură și de rea voință de la recensământ. Marea majoritate a românilor nu votează pe criterii religioase și nu se lasă influențați de sfaturile date de preot la biserică (de altfel, s-a și văzut asta la alegerile prezidențiale din toamna anului 2014).
Majoritatea de fapt nici nu merg la biserică, decât eventual de vreo două ori pe an (de Paști și de Crăciun) și sunt la fel de revoltați de banii alocați discreționar de către stat pentru bisericile ortodoxe ca și necredincioșii și cultele minoritare. A crede că poți cumpăra un număr semnificativ de voturi prin donații și pomeni electorale către popi este o naivitate.
De asemenea, s-a văzut în ultimii ani o diminuare treptată a retoricii naționaliste și tradiționaliste. Partidele extremiste practc au dispărut, iar acceptarea minorităților de toate tipurile (etnice, religioase, sexuale etc.) este mult mai mare decât în urmă cu 25 de ani. A merge pe această direcție înseamnă de fapt a juca o carte necăștigătoare, iar un politician nu-și permite să facă asta, indiferent de orientare.
Cu atât mai mult, politicienii de dreapta ar trebui să se preocupe mult mai mult de economie și mult mai puțin de interdicții sociale și impunerea unor valori morale. Oamenii votează în primul rând pentru rezultate economice, nu pentru a li se spune de către stat sau preoți cum trebuie să trăiască, cu cine trebuie să se culce, ce au voie să fumeze și când e musai să se emoționeze pentru țărișoară.
Este jenant pentru toate partidele, toți oamenii politici și toți pseudo-intelectualii „de dreapta” de la noi că cele mai liberale măsuri economice au fost luate de guvernele social-democrate. Între timp, ei sunt pierduți în retorică și se bat să fie cât mai buni români, cât mai buni pupători de moaște și pelerini pe la mănăstiri, cât mai homofobi, misogini și șovini cu putință.
Aș prefera niște oameni de dreapta care să știe mai bine citatele din Hayek decât pe cele din Țuțea.
