Am fost mereu împotriva obligării cetățenilor de a merge la vot. Mi s-a părut o formă de restrângere e unor libertăți individuale. În fond, absența de la urne poate fi la rândul ei o formă de protest, o declarație politică prin care alegătorul transmite clasei politice mesajul că nu are cu cine vota, că toți candidații sunt la fel de nocivi.
Problema este însă că o mare parte din cetățenii cu drept de vot nu și-l exercită din comoditate și indiferență, nu pentru a emite vreo opinie în felul acesta. Iar apoi mulți dintre ei sunt nemulțumiți de rezultate și aleg să iasă în stradă să protesteze – lucru mult mai puțin comod decât votul, de altfel.
O primă soluție ar fi votul electronic. E greu să mai spui că nu ai reușit să votezi când o poți face din câteva clickuri. În felul acesta ar crește subtanțial numărul voturilor venite din diaspora, din localilități unde nu există ambasade sau consulate românești, dar și din orașe aflate în interiorul țării unde unii oamenii sunt plecați la studii, la muncă sau în vacanță.
Practic, accesul foarte facil la vot ar elimina categoria celor care nu pot să voteze din cauza locului unde se află sau nu o fac din cauza lenei, dar ar face-o dacă procesul ar fi mai simplu. Ar mai rămâne doar restul, cei care nu o fac la modul asumat, pentru că nu doresc. În plus, s-ar putea realiza și referendumuri mai ușor, cu costuri mult mai mici.
Sigur că vor fi discuții despre cât de sigur este acest sistem și vor exista teorii conspiraționiste. Se poate însă implementa o soluție bazată pe blockchain, care să fie aproape imposibil de fraudat, astfel că va crește în timp încrederea oamenilor în noua metodă de vot. În Estonia s-a reușit deja.
Pentru a da cu adevărat un semnal politicienilor, că nu sunt ok listele, că au fost propuși candidați foarte slabi, neparticiparea la vot e o alegere destul de proastă, deoarece pe cei din partide chiar nu-i interesează deloc procentul de prezență la urne.
Nici anularea votului nu e o decizie foarte fericită, oamenii politici vor pretinde că doar alegătorii ignoranți au făcut asta, fiind atât de reduși intelectual încât nici să nimerească o căsuță cu ștampila nu au fost în stare.
O variantă mult mai bună ar fi ca pe fiecare listă de vot, la orice tip de alegeri, să existe o alternativă de a vota împotriva tuturor. De exemplu, la alegerile prezidențiale, pe lângă numele candidaților, să fie introdusă o căsuță cu textul „Niciunul”. Atunci s-ar putea vedea cu adevărat câți dintre alegători sunt nemulțumiți de întreaga clasă politică.
Iar dacă peste 50%+1 dintre alegători votează împotriva tuturor, alegerile trebuie reluate, iar partidele obligate să vină cu liste total noi, în care vechii oameni propuși să dispară. Doar așa s-ar putea cu adevărat reforma clasa politică, prin exprimarea dorinței explicite a cetățenilor.
Ideea a fost deja introdusă în câteva state. În urmă cu 2 ani, de exemplu, la alegerile prezidențiale din Bulgaria, varianta „Niciunul” a avut 5,59% din voturi.
După implementarea acestor măsuri, dacă persistă apatia electoratului, se poate testa și varianta votului obligatoriu. Există două metode prin care se poate face asta: printr-o pedeapsă sau printr-o recompensă.
Varianta negativă presupune ca cei care nu votează să primească o amendă. Aceasta trebuie să fie suficient de mare încât să-i motiveze să participe la procesul electoral, dar nu atât de mare încât să aibă consecințe grave asupra finanțelor persoanei respective.
Alternativa pozitivă este de a oferi o recompensă celor care votează. De exemplu, tichete cadou, vouchere de vacanță sau o reducere la plata impozitului. Există și soluția combinării celor două forme de motivare.
Presupunând că sistemul digital de vot funcționează perfect, nimeni nu poate spune că a fost amendat pe nedrept, fără să aibă posibilitatea de a vota. Iar cei care din diferite motive nu doresc să facă o alegere, pot vota varianta împotriva întregii liste.
Sunt deja multe țări unde s-a impus votul. Una dintre ele este Australia, care se află pe primele locuri în topurile globale ale nivelului de trai și ale libertăților personale.
Există și alte lucruri care trebuie reformate în sistemul electoral românesc. De exemplu, pragul electoral e destul de mare, astfel că puține partide au acces la parlament și opțiunile oamenilor sunt limitate.
Aceste schimbări pot să readucă românilor speranța și optimismul. Apatia e un proces care se auto-alimentează, mulți cetățeni nu merg la vot fiind convinși că alții la rândul lor nu vor merge și deci oricum nu contează. Apare în acest fel un cerc vicios care contribuie la absenteism și care poate fi rupt.
Niciun partid sau candidat nu va mai putea să pretindă că a pierdut pentru că au votat prea multe sau prea puține persoane dintr-un anumit grup social, de exemplu bătrâni, sau studenți, sau români plecați la muncă în străinătate etc. Reprezentativitatea aleșilor va fi mult mai bună, iar orice nemulțumire ulterioară va fi mai greu de justificat.
Desigur, în timp se poate ajusta și îmbunătăți în continuare procesul electoral, nu va fi nici acesta infailibil, vor exista în continuare mulți aleși ai neamului corupți și incompetenți. Dar măcar românii nu vor mai putea pretinde că nu i-au dorit cu adevărat.
Știu că orice obligativitate sună rău, că atunci când ești forțat de stat să faci ceva nu ești foarte încântat și poate unii dintre noi vor considera asta o formă de fascism sau de etatism. Însă istoria ne arată că forțele anti-liberale își motivează mai bine susținătorii, tabăra opusă fiind prea relaxată și convinsă că libertățile vor persista pentru vecie. Uneori democrația trebuie salvată… de ea însăși.
