Președintele organizației municipale a USR din Cluj-Napoca ne vorbește despre persoana sa, explicând ce l-a determinat să aleagă calea politicii și motivele pentru care partidul unde activează este diferit de restul spectrului politic românesc.
Presa Locală: Cine este Radu Boloveschi?
Radu Boloveschi: Mă consider unul din proaspeţii clujeni. M-am născut în Baia Mare şi am ales Clujul ca oraşul in care sa urmez studiile de licenţă în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Sunt un pro-european convins, pasionat de istorie şi relatii internationale şi la Cluj am ales Facultatea de Studii Europene. Facultatea mi-a oferit o bază de cunoştiinţe legate de Uniunea Europeană, Economie, Relaţii Internaţionale şi Management.
Pe lângă cursuri, am ales să mă implic în activităţiile organizaţiei studenţeşti din cadrul Facultăţii de Studii Europene, Societatea Studenţilor Europenişti. Acolo am descoperit o lume dinamică, plină de proiecte, de noi provocări şi de prieteni. În decursul a 3 ani am coordonat unul din cele mai mari proiecte ale asociaţiei şi astfel încurajat de colegi şi cu susţinerea lor am fost ales ca preşedinte al asociaţiei studenţeşti în anul III. În acea perioadă m-am lovit şi de ce însemna „politica” din universitate şi coabitarea dintre unii reprezentanţi ai studenţilor şi conducerea universităţii.
Dorind să îmi continui pregătirea academică am urmat cursurile de Masterat în Danemarca timp de 2 ani. Experienţa din Danemarca m-a marcat profund, fiind cea mai puţin coruptă ţară din lume. Examenele se dadeau ori de acasă pe cont propriu ori în săli de examene foarte bine verificate şi corectate de alte persoane decât profesorii de curs. Respectul faţă de munca individuală şi corectă era ceva foarte diferit de ce se întâmpla la noi în sistemul educaţional unde majoritatea profesorilor nu lua măsurile necesare de verificare împotriva copiatului, plagiatului şi a asumării muncii altora.
În această perioadă am aplicat şi am fost acceptat la un stagiu de practică de 3 luni la Secretariatul ONU (Organizaţia Naţiuniilor Unite) în New York în 2010. După absolvirea programului de masterat în Danemarca, m-am întors în România, alegând capitala pentru a îmi începe viaţa profesională. Cei doi ani petrecuţi în Denemarca, mi-au permis să am o perspectivă nouă, si să nu mai accept lucrurile pe care cu toţii le consideram normale doar din cauză că ne-am obişnuit cu ele şi ne-am desensibilizat de la gravitatea lor. Astfel am devenit foarte activ implicat în campania Salvaţi Roşia Montană, participând ca voluntar la FânFest şi la mare parte din protestele organizate atât în Cluj cât şi în Bucucureşti.
După 3 ani de muncă şi viaţă în Bucureşti am decis să revin în capitala Ardealului, în Clujul de care mi se făcuse dor şi unde mă simţeam ca acasă. Acum lucrez la firmă în domeniul IT de 3 ani. Pe lângă politică şi serviciu îmi place să fac activităţi în natură, excursii pe munte în natură, cu cortul, cu bicicleta. Citesc şi mă uit la filme care au legătură cu psihologia şi politica.
Presa Locală: Ce v-a determinat să intrați în politică și de ce ați ales USR?
Radu Boloveschi: Pasul către politică l-am făcut după o perioadă de activism civic, cand în Bucureşti, Nicuşor Dan şi-a lansat candidatura ca independent la primăria capitalei. Nicuşor Dan, un activist civic şi el, s-a săturat să bată pasul pe loc prin proteste şi procese împotriva autorităţiilor și s-a decis să-și asuma responsabilitatea problemelor intrând în politică. Astfel m-am implicat ca voluntar în campania de strâns semnături pentru candidatura lui Nicuşor Dan ca independent în 2012.
Mutat la Cluj, am simţit că m-am rupt de acei prieteni, din campanie, şi că în Cluj nu era încă o iniţiativă politică pur civică. Astfel, când s-a fondat USR şi a început extinderea în Cluj, am fost printre primii care s-au înscris în grupul de iniţiativă. Deci s-ar putea spune ca am ales USR înainte ca USR să existe, fiind implicat în grupuri civice care împărtăşeau valorile pe care s-a construit acest nou partid. Am intrat în politică pentru că nu m-am mai simţit reprezentat de către nici unul din partidele existente şi astfel am contribuit de la înfinţarea USR a unui partid bazat pe valori comune de meritocraţie, transparenţă şi profesionalism.
Presa Locală: Cu ce diferă USR de alte partide românești?
Radu Boloveschi: USR diferă prin modul în care s-a format şi compoziţia membrilor. USR a apărut din societatea civilă, din cetăţeni activi, care nu au mai făcut politică şi care au o carieră de succes în mediul privat sau de stat.
USR este alftel prin modul intern de organizare. Nu avem organizaţie de tineret sau pentru femei şi toate funcţiile interne se ocupe prin alegeri interne la care participă toţi membri. Susţinem integritatea şi sancţionăm persoanele cu probleme de integritate. Cel mai innovativ aspect este mecanismul referendumului intern pe orice temă care este susţinută de 200 membri. USR mai diferă prin faptul că cea mai mare parte din activitatea sa este desfăşurată pe bază de voluntariat de către membri care de multe ori sunt şi donatorii principali ai partidului în filiale. Astfel neavând membri cu probleme cu legea sau cu interese ascunse USR poate aborda subiecte de care alte partide se feresc.
Presa Locală: Cine poate opri PSD? De ce este atât de fragmentată opoziția?
Radu Boloveschi: PSD este un partid foarte bine organizat, cu multe resurse, în sensul de persoane care lucrează în administraţia locală: primari, consilieri şi alţi angajaţi ai primăriilor sau consiliilor locale. Cu toate astea numărul votanţilor PSD a scăzut constant din 1990.
PSD poate fi oprit doar prin educarea şi informarea populaţiei. De asemenea generaţiile tinere care au access la mai multe surse de informaţii decât media subordonată politic pot să facă diferenţa şi în oraşele mari să oprească PSD-ul de a mai câştiga puterea. Dacă cei care susţin PSD au o motivaţie clară, de multe ori păstrarea unui loc de muncă, creşteri salariale la stat sau creşterea pensiilor, susţinătorii partidelor din opoziţie în acest moment au interese mai diverse.
Din păcate nu putem să considerăm că celelalte partide istorice fac cu adevărat opoziţie. Atât UDMR cât şi PNL au dat dovadă de non-combat sau chiar susţinere a majorităţii PSD-ALDE probabil datorită intereselor comune din zona sabotării luptei anti-corupției sau alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Presa Locală: Cum apreciați administrația Boc la Cluj-Napoca?
Radu Boloveschi: Administrația Boc a fost necesară în oraș după blocajul din anii 90 și a adus o modernizare necesară. Din păcate aceasta începe să își arate limitele și a pierdut legătura cu dezvoltarea orașului. Vedem prea multe proiecte care bat pasul pe loc și prea multe promisiuni care se repetă. Se vede chiar și în proiectul de buget pentru anul acesta unde se reiau proiecte pentru care nu există nicio intenție de a fi făcute, dar și în modul în care sunt abordate proiectele cu cetățenii cum e bugetul participativ.
De-a lungul anilor, Primăria Cluj a devenit tot mai închisă și mai neprietenoasă pentru cetățeni, pe măsură ce fiecare persoană și-a consolidat poziția. Se simte lipsa unei concurențe reale, bazate pe performanțe, iar serviciile administrației încep să se degradeze.
Presa Locală: Care considerați că sunt principalele probleme are orașului și ce soluții propuneți?
Radu Boloveschi: Principala problemă este blocarea dezvoltării imobiliare. Administrația nu se preocupă să deschidă noi bulevarde și să urbanize zone noi. Astfel crește presiunea imobiliară pe spațiul existent, ducând la prețuri ridicole pentru spațiile locative existente și îngreunând dezvoltarea altora noi. Totodată este de condamnat eșecul în planificarea oraului, exemplificat prin situația cartierului Bună Ziua, unde lipsa spațiului pietonal este mai gravă decât în Mărăști sau Mănăștur, iar situația nu are nicio perspectivă de îmbunătățire. De asemenea lipsa infrastructurii sociale gradiniţe, scoli, clinici în aceste noi zone rezidenţiale pune presiune pe infrastructura socială existentă şi cauzează trafic parinţii fiind nevoiţi să îşi ducă copii în alte cartiere la grădiniţă, scoală, doctor. Astfel dezvoltarea economică a oraşului este încetinită prin efectele pe care cu toţii le vedem zi de zi: traficul infernal, scăderea calităţii vieţii datorită aglomerării şi poluării, creşterea chiriilor şi a preţurilor locuinţelor.
Aceste probleme pot fi adresate prin eficientizarea administrației prin departamente dedicate pentru exproprieri urbane, așa cum face și Oradea, pentru a putea extinde infrastructura orașului punctual acolo unde este nevoie. Ar trebui implementat și un departament specializat în atragerea de fonduri europene, pentru a crește gradul de absorbție. Totodată, este nevoie de evaluarea constantă a performanței, așa cum se face și în mediul privat. Serviciile administrației trebuie evaluate prin ochiul cetățenilor, nu doar printr-o evaluare internă pentru a preveni ca aceste departamente să fie controlate de grupuri de interese obscure.
Totodată, considerăm prioritară întoarcerea orașului către Someș. Parcul central deja este copleșit de oameni în zilele frumoase, iar acesta este un semn puternic că orașul nu are suficiente spații verzi. Un traseu pietonal pe lungimea Someșului ar aduce o îmbunătățire semnificativă a volumul de spațiu verde din oraș și ar permite implementarea unui traseu ciclist care să străbată orașul. Master planul pentru Someș este în acest sens un proiect ideal pentru Cluj, dar ne temem că administrația îl va amâna prea mult.
Presa Locală: Ce planuri are USR la nivel local?
Radu Boloveschi: Prioritatea noastră este acum consolidarea organizației locale pentru a putea aborda alegerile locale din 2020. Până atunci, propunem soluții și măsuri pentru eficientizarea administrației, a companiilor din subordinea Consiliului Local și a modului în care sunt conduse afacerile municipalității.
USR e vocea ta! este un proiect naţional desfăşurat de USR în perioada Decembrie 2017 – Martie 2018 prin care dorim să ne reîntoarcem către cetăţeni şi să intrăm în contact direct cu aceştia pe străzile din Cluj. Proiectul presupune distribuirea unui ziar în care sunt exemplificate cateva din reuşitele USR în primul an în Parlament. Ziarul a fost tipărit la Cluj în 100.000 de exemplare şi distribuit în toată ţara. În Cluj se vor distribui 15.000 de ziare. Altă componentă a proiectului este o consultare cetăţenească pe baza unui chestionar pentru a afla problemele majore din societate. La nivel naţional se vor completa 30.000 de astfel de chestionare atât direct de către membri USR pe stradă cât şi în varianta online pe care cei interesaţi o pot completa pe https://voceata.usr.ro/ . La nivel de Cluj avem obiectiv să completăm 1800 de chestionare.
Îi așteptăm alături de noi pe toți cetățenii care vor integritate și performanță în administrație. Suntem încă o organizație tânără, dar putem crește doar împreună.
Putem fi găsiți la https://cluj.usr.ro/