Ochii sunt oglinda sufletului sau, cel puţin a minţii, spune un nou studiu publicat recent. Măsurând diametrul pupilei, partea ochiului care ȋşi schimbă mărimea pentru a permite unei cantităţi mai mare de lumină să pătrundă, poate arăta la ce este atentă o persoană. Pupilometria, aşa cum este numită această ştiinţă, a fost folosită ȋn psihologia socială, clinică, umană, animală, juvenilă şi va fi folosită chiar mai mult, ne spun autorii.
Pupila este cunoscută cel mai mult pentru schimbarea mărimii ȋn raport cu lumina. Ȋntr-o cameră ȋntunecată, pupilele se deschid larg pentru a permite să pătrundă mai multă lumină; imediat ce păşim afară, la lumina soarelui, pupilele se micşorează pentru a proteja retina, de pe spatele ochiului, de a fi copleşită de stălucirea prea puternică a Soarelui.
Lucruri similare au loc ȋn raport cu stimuli psihologici, ne explică Bruno Laeng. Când cineva vede ceva căruia ar dori să ȋi acorde mai multă atenţie, pupilele se lărgesc. Ȋnsă nu este clar de ce se ȋntâmplă acest lucru. “Una dintre idei afirmă că lărgirea câmpului vizual este benefică pentru explorarea vizuală.“ Oricum ar funcţiona, oamenii de ştiinţă psihologi se pot folosi de faptul că pupilele oamenilor se dilată atunci când văd un lucru ce ȋi interesează.
Laeng a folosit mecanismul pupilei pentru a studia oamenii care au suferit traume la hipocampus care cauzează de obicei amnezie severă. Ȋn mod normal, dacă arăţi unora dintre aceşti pacienţi o serie de imagini, apoi iei o scurtă pauză şi le arăţi altă serie de poze, ei nu ştiu pe care le-au mai văzut ȋnainte şi care sunt noi. Dar Laeng a măsurat pupilele pacienţilor ȋn timp ce se realiza acest test şi a descoperit că aceştia au răspuns, de fapt, diferit la pozele pe care le-au văzut ȋnainte. “Ȋntr-un fel, acestea sunt veşti noi, pentru că arată că anumite părţi ale creierului acestor subiecţi sunt capabile de a face distincţia, deşi ei nu ştiu acestea.”
Măsurarea dimensiunii pupilei ar putea fi folositoare şi pentru studierea bebeluşilor. Micii copii nu ȋţi pot spune la ce sunt atenţi. “Psihologii au folosit tot felul de metode pentru a face rost de aceste informaţii fără a apela la limbaj.“, declară Laeng. Urmărirea a ceea ce sunt bebeluşii interesaţi ne poate oferi indicii asupra a ceea ce sunt ei capabili să recunoască, asupra a diferite forme sau sunete spre exemplu. Un cercetător ar putea arăta unui copil două imagini alăturate şi să observe la care s-a uitat pentru un timp mai ȋndelungat. Măsurarea pupilei copilului ar putea obţine acelaşi rezultat fără să fie necesară compararea.
Există deja tehnologia necesară pentru măsurarea pupilei, iar Laeng şi coautorii speră să convingă alţi psihologi să folosească această metodă a pupilometriei ȋn cadrul a cât mai multe experimente.
