Noile cercetări ale Universităţii Standford arată cum diferă creierul persoanelor care nu pot fi hipnotizate de cele care sunt sensibile la hipnoză. Studiul, publicat ȋn luna octombrie, foloseşte date de la imagini funcţionale şi structurale obţinute cu ajutorul rezonanţei magnetice şi identifică zone ale creierului asociate cu controlul atenţiei şi al execuţiei, care par să aibă o activitate mai redusă la persoanele care nu pot fi puse ȋn transă hipnotică.
„Până acum nu a existat o semnătură care să identifice că creierul se află ȋn transă hipnotică, dar acum suntem pe punctul de a găsi una.”, a declarat David Spiegel, profesor de psihiatrie şi sţiinţe comportamentale. Un asemenea avantaj ar permite oamenilor de ştiinţă să ȋnţeleagă mai bine mecanismele care se află ȋn spatele hipnozei şi implicit cum pot fi folosite acestea mai eficient ȋn clinici. Spiegel estimează că o pătrime din pacineţii cu care intră ȋn contact nu pot fi hipnotizaţi, cu toate că această stare nu este legată de nicio trăsătură specifică de personalitate. „Ȋnseamnă că trebuie să fie ceva ȋn creier.”, a declarat el.
Hipnoza este descrisă ca o stare de transă ȋn care o persoană are parte de o concentrare sporită. S-a arătat că hipnoza permite controlul creierului asupra senzaţiei şi comportamentului uman şi s-a folosit adesea clinic pentru a ajuta pacienţii cu dureri, cu stres şi anxietate, dar şi ȋmpotriva fobiilor. Hipnoza funcţionează prin modularea activității creierului ȋn anumite regiuni asociate cu atenţia, iar noul studiu oferă noi detalii convingătoare privind capacitatea neuronală pentru hipnoză. „Rezultatele noastre oferă noi dovezi care arată că modificarea conectivităţii funcţionale ȋn cortexul prefrontal dorsolateral şi ȋn cortexul cingular dorsal anterior stă la baza hipnozei.”
Spiegel a declarat că el şi echipa lui au fost ȋncântaţi că au obţinut un rezultat atât de clar. „Creierul este complicat, oamenii sunt complicaţi şi a fost surprinzător că am fost capabili să obţinem o semnătură atât de evidentă.” Spiegel mai spune că munca sa confirmă că „hipnotizabilitatea” este legată mai puţin de variabile ale personalităţii şi mai mult legat de stilul cognitiv. „Ceea ce vedem este o trăsătură neuronală”.
