În perioada comunistă, cetățenii patriei erau destul de sceptici când auzeau propaganda de partid vorbind despre „realizările epocii de aur”, știind prea bine că magazinele sunt goale și că în apartamente e frig. Însă când se menționau rezultatele excepționale ale elevilor români la olimpiade și concursuri internaționale, orgoliul național era satisfăcut: da, dom’le, avem copii deștepți!
Situația s-a păstrat în mare măsură la fel și după schimbarea de regim. Românii erau dezamăgiți de tranziție, nemulțumiți de politicieni, scârbiți de aproape tot ce (li) se întâmplă, însă când vine vorba de copii, ego-ul poate sta liniștit: ai noștri sunt cei mai buni, suntem o nație de genii, nu ca proștii ăia de americani!
Ba mai mult, chiar dacă lumea știa despre dezastrul din sistemul de educație, despre lipsurile materiale, clădirile degradate, profesorii slabi și generațiile care pică bac-ul, totuși casta olimpicilor a rămas una aparte, care printr-o minune reușește să înfrângă toate obstacolele și să rămână în topurile mondiale.
Poporul și ministerul învățământului au ignorat complet articolele apărute în presă despre testele PISA, unde elevii români ieșeau pe ultimele locuri, chiar în urma „proștilor” de americani. Acestea nu erau dedicate elevilor de elită, ci elevilor de nivel mediu. Cu alte cuvinte, în medie, elevii noștri sunt printre cei mai slabi din statele dezvoltate, ne putem compara mai degrabă cu țări… exotice.
După ce procentul de promovabilitate la bacalaureat a picat brusc, în urma introducerii camerelor video, ne-am făcut că nu ne prindem ce s-a întâmplat. Cum adică, suntem o țară de hoți, se fură încă de la vârsta aceea?! Nuuu! Nu poate fi adevărat. E doar o coincidență. Doar politicienii fură! Avem miniștri plagiatori, ei sunt problema, restul boborului e curat și imaculat! S-a rezolvat treaba prin metode clasic românești: „fenomenul Brăila”, adică nu-i mai lăsăm pe elevii slabi dă dea bac-ul și creștem artificial rata de succes la examen.
Anul acesta am avut cel mai slab rezultat din istorie la Olimpiada Internațională de Matematică, pe care România a inițiat-o în 1959 și tot la noi s-a organizat și acum. Și de data asta ne-am făcut că plouă… deși e clar că situația e tot mai nasoală. Nu ne mai putem lăuda nici cu olimpicii, ce se întâmplă?! Doar ei salvau rușinea miniștrilor impotenți intelectual și ai premierilor agramați.
În ultimii ani s-a văzut tot mai clar că aproape toți olimpicii români urmau facultăți în străinătate după terminarea liceului. Chiar ei spuneau cât de mult i-a descurajat școala în loc să-i ajute. Au avut niște rezultate bune doar prin ambiție personală și cu ajutorul câtorva profesori inimoși, prost plătiți, iar la final au primit o diplomă scoasă la imprimantă și niște cuvinte în limbaj de lemn la festivitatea de sfârșit de an. E un miracol că au existat astfel de copii, că au putut răzbate din mocirlă. Iar orice politician sau birocrat care s-a lăudat cu ei a dat dovadă de maximă nesimțire.
Iar acum apar tot mai puțini astfel de „nebuni”. Pentru că mulți sunt plecați deja din țară, cu părinții care lucrează prin Spania și Italia, vor reprezenta probabil acele țări la competiții. Cei care au mai rămas aici nu mai au o motivație suficient de puternică pentru astfel de rezultate. Nu apreciază oricum nimeni munca lor. Iar să pleci din țară nu mai e la fel de dificil cum era în trecut, o poți face și fără burse obținute prin rezultate de excepție.
Partea proastă nu este că am rămas fără un motiv de mândrie națională. În fond, nu ne ajuta prea mult oricum, generam doar câțiva emigranți în plus și dădeam materiale unor demagogi din politică care trăiau din meritele altora. Lucrul cu adevărat trist este că viitorul e sumbru.
Toate țările care au reușit să crească puternic într-un timp relativ scurt (2-3 generații) au făcut-o prin investiții masive în educație și printr-o cultură corespunzătoare, în care copilul este încurajat să învețe și este conștient că asta e important. Cele mai bune exemple sunt țările asiatice – Coreea de Sud a ajuns de la o societate semi-analfabetă în anii ’50, cu un nivel de trai ca în Africa, la o poziție de lider global în tehnologie și economie.
Noi nu avem șanse să facem asta. Nu putem ajunge din urmă țările dezvoltate, când punem accentul pe educație mai puțin decât ele. Nu avem nicio șansă să trăim într-o zi ca în țările unde românii culeg căpșuni și șterg la fund bătrâni, dacă copiii lor cunosc mai bine versurile de manele decât limbajele de programare.
Viitorul acestei țări seamănă mai degrabă cu prezentul Greciei decât cu al Germaniei. Și asta nu se poate schimba nici cu fonduri europene, nici cu povești naționaliste, nici cu rugăciuni și moaște. Când se va termina epoca salariilor mici plătite de corporațiile străine, noi nu vom mai avea nimic de oferit… iar ele vor merge mai departe, spre est.
Cei mai buni români vor fi în alte țări, iar restul vor fi înlocuiți de roboți și de imigranți chiar mai nefericiți decât noi. Va exista o mare masă de oameni necalificați, asistați social, frustrați de ceea ce li se întâmplă și gata să dea vina pe orice din afară pentru situația lor. Cu alte cuvinte, viitorul seamănă mult cu prezentul, dacă nu schimbăm ceva cât mai repede.