Medicul Mihai Iepure, consilier județean din partea USR Cluj și numărul unu pe lista de candidați la alegerile din 9 iunie, ne vorbește despre provocările din actualul mandat, relația dificilă cu actuala majoritate politică, dar și despre nevoile cetățenilor din județ și proiectele partidului său.
Presa Locală: Care sunt concluziile dumneavoastră după 4 ani în rolul de consilier județean?
Mihai Iepure: Principala concluzie la finalul acestui mandat în Consiliul Județean este că atâta timp cât PNL are majoritate singur, părerile transmise prin reprezentanții cetățenilor care nu i-au votat sunt din păcate ignorate sfidător. În Consiliu ar trebui să fie valorificat pluralismul de opinii și majoritatea să țină cont și de ideile bune venite din alte părți. De exemplu, îmi aduc aminte perfect de votul asupra proiectului de HCJ pentru construirea unei noi maternități în Cluj-Napoca, când unii consilieri PNL și PSD doreau să voteze proiectul, iar consemnul de vot de la Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a fost contra, iar toți au urmat direcția.
Presa Locală: Ce vă determină să candidați pentru un nou mandat?
Mihai Iepure: În pofida celor menționate mai sus, am încredere că administrația județeană poate fi schimbată prin implicarea oamenilor buni. E necesar ca ei să se implice in viața publică, chiar dacă asta înseamnă și sacrificii personale de timp.
În continuare mă determină să mă implic problemele sistemului sanitar clujean, care au rămas nerezolvate sau chiar neadresate în mandatul actual al Consiliului Județean Cluj, deși eu am profitat de fiecare ocazie pentru a atrage atenția asupra lor. Motto-ul candidaturii mele din 2020 nu s-a schimbat. Vreau ca sistemul medical să fie pacientul la a cărui însănătoșire să contribui.
Presa Locală: Cum ați caracteriza relația pe care ați avut-o cu președintele CJ, Alin Tișe și cu majoritatea PNL în acești 4 ani?
Mihai Iepure: Relația cu președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe și majoritatea controlată de acesta din consiliu este, din păcate nefuncțională, ei ignorând rezolvarea problemelor județene supuse dezbaterii de consilierii USR.
Nu pot să înțeleg cum propuneri precum cea de a instala defibrilatoare externe automate, dispozitive medicale care salvează vieți în situații critice, în instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj (frecventate de mii de clujeni) pot să fie respinse de domnul Alin Tișe și majoritatea lui din consiliul județean și nu voi înceta să mă lupt pentru ca astfel de idei să devină realitate, pentru că avem nevoie de ele dacă ne dorim un Cluj mai sigur pentru cetățenii lui.
Presa Locală: Ce probleme considerați că persistă în județ și ce soluții sunt pentru ele?
Mihai Iepure: Desigur, dacă am întreba orice clujean, chiar și pe cei extrem de mulțumiți de viața lor la Cluj, ar începe să enumere o listă interminabilă de probleme. Mă voi limita în răspunsul meu la cele ce țin de sistemul medical.
Principala problemă rămâne infrastructura medicală deficitară. De aceea am și propus construirea unei noi maternități la Cluj-Napoca, împreună cu colega mea, consilier local, Adriana Cristian. Actualele maternități își desfășoară activitatea în clădiri mai vechi de 100 de ani, care nu au circuite funcționale adaptate pentru anul 2024. În cazul proiectului privind construirea centrului de transplant multiorgan, am propus implementarea de tehnologii moderne pentru gestionarea deșeurilor medicale pentru a preveni apariția infecțiilor asociate asistenței medicale. Nu în ultimul rând, din păcate, proiectul propus de mine, la inițiativa unei colege din cadrul USR care e mămica unui copil cu afecțiuni congenitale renale, privind screeningul prin sumar de urină al afecțiunilor renale la copiii de vârstă școlară, a fost respins. Voi mai avea de lucru să se înțeleagă și în Consiliul Județean Cluj că prioritizarea prevenției scade costurile în sănătate, iar clujenii trebuie tratați cât mai timpuriu.
Presa Locală: Poate Clujul să devină o zonă turistică mai populară decât în prezent și să atragă mai mulți turiști străini? Ce ar trebui făcut în acest sens?
Mihai Iepure: Cu siguranță putem să aducem mai mulți turiști la Cluj. Toți cei care vin aici sunt încântați, însă de oameni – de felul în care sunt primiți, de căldura clujenilor și de vibe-ul pe care aceștia îl transmit, în general. Avem zone turistice care ar trebui să fie mai bine accesibilizate. Un exemplu în acest sens: Cheile Turzii. Cu siguranță dacă ar fi amenajată o parcare în comuna Petreștii de Jos, la intrare în Cheile Turzii, așa cum a propus grupul USR prin vocea lui Ionuț Florea, ar crește numărul de turiști care ar vizita acest obiectiv. Să nu uităm că în continuare Consiliul Județean Cluj este cel care trebuie să gestioneze, să negocieze, situația Muzeului de Artă Cluj, clădire parțial retrocedată, dar care pentru o perioadă de timp încă își va mai păstra rolul. E important să ne asigurăm că acest rol totuși nu se va schimba.
Presa Locală: Sunteți medic ca profesie. Cum evaluați încercarea de a construi un spital pediatric monobloc la Cluj-Napoca? Are conducerea Consiliului Județean Cluj vreo vină că nu s-a reușit obținerea unor fonduri europene sau naționale pentru el și se va apela la un credit?
Mihai Iepure: Construirea spitalului pediatric monobloc este imperios necesară. Infrastructura actuală este învechită și nu poate asigura calitatea serviciilor medicale la nivelul calitativ ridiciat pe care ni-l dorim pentru pacienți.
USR a introdus finanțarea prin PNRR a spitalului pediatric monobloc in 2021 în mandatul Ministrului Dr. Ioana Mihăilă. Din păcate, coaliția PSD-PNL prin Ministrul PSD, Dr. Alexandru Rafila, a decis nefinanțarea din PNRR a acestui spital și a Centrului de Transplant Multiorgan.
Vina conducerii PNL este că nu a reușit să impună în coaliție susținerea pentru investițiile din sistemul de sănătate clujean. Am solicitat Ministrului Rafila, inclusiv prin proteste la București, prioritizarea investițiilor în sistemul de sănătate clujean. Dintre toți parlamentarii de Cluj doar parlamentarii USR au solicitat printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat finanțarea acestui obiectiv.
Până la soluția de finanțare prin credit, prioritară ar fi identificarea de soluții pentru finanțarea din fonduri europene nerambursabile, respectiv prin Programul Sănătate 2021–2027.
Presa Locală: Ce ați schimba în relația Consiliului Județean cu cetățenii? Actuala administrație se laudă cu digitalizarea serviciilor publice. Este suficient?
Mihai Iepure: Începerea digitalizării serviciilor publice este ceva absolut firesc. Aceasta trebuie continuată și dusă la următorul nivel. La acest moment digitalizarea serviciilor publice se rezumă la colectarea datelor de la cetățeni în format digital, însă este necesară digitalizarea completă a sistemului birocratic, inclusiv în procesarea și analizarea solicitărilor. Exemplific prin propuneri pe care le-am avut:
-chestionar de feedback pentru pacienții internați în spitalele din subordinea Consiliului Județean Cluj și beneficiarii serviciilor DGASPC Cluj, integrat în Ghișeul Unic la nivelul Consiliului Județean Cluj adaptat nevoilor acestor beneficiari. Prin acest proces ar putea exista o analiza centralizată și digitalizată a situației acestor instituții, cee ace ar permite să fie semnalate și prevenite situații ca cele din “azilele groazei” din București.
-propunerile susținute de colega mea, Elena Muscă, chiar în ultima ședință de CJ, pentru o soluție informatică pentru monitorizarea electronică a tuturor proiectelor de investiții ale CJ Cluj care va transparentiza fiecare proiect de investiții, de la momentul aprobării sale de Consiliului Județean Cluj, până la durata expirării perioadei de sustenabilitate. Cetățenii ar urma să aibă acces prin această interfață la informații precum: indicarea locației proiectului, valoarea inițială, data aprobării, sursele de finanțare, istoricul implementării, stadiul și costurile cu implementarea proiectului și procentul de realizare.
Presa Locală: Ce le transmiteți ca și concluzie clujenilor?
Mihai Iepure: Clujenilor le spun că e important ca în următorii 4 ani să reducem decalajele existente între mediul rural și cel urban și să creștem în fiecare localitate calitatea generală a serviciilor publice, fie că vorbim de sănătate, educație, digitalizare șamd. Avem nevoie să intră pe o viteză superioară de dezvoltare. Pentru a atinge aceste obiective e nevoie să ieșim din monopolul politic al PNL. Și îi îndemn pe toți clujenii să vină la vot pe 9 iunie. Fiecare vot poate face o diferență în bine la final pentru tot Clujul!