Dumitru-Cornel Vîlcu face parte din „nucleul dur” al mișcării civice clujene. Cadru universitar cu convingeri de stânga și vechi activist care a luat parte la toate protestele importante din ultimele două decenii, Dumitru-Cornel Vîlcu ne împărtășește opiniile sale ferme despre actualul primar și viitorul Clujului.
Presa Locală: Sunteți unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Emil Boc. În mare, ce îi reproșați actualului primar al Clujului?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Un concept de dezvoltare forţată („umflată-cu-pompa”), ambiţioasă în sensul cel mai rău al cuvântului, complet nesustenabilă (ba chiar, în ce priveşte unele capitole, nerealizabilă – vezi metroul, cel puţin aşa cum ne e el promis acum) a oraşului. Convingerea interioară a primarului şi a prea-fidelei sale echipe că mai-mult-cu-orice-preţ e mai bine.
Pentru personajul şi politicianul Emil Boc, aceasta e doar megalomanie; pentru cetăţenii Clujului, pe măsură ce lucrurile sunt împinse de administraţie în menţionata direcţie, este deja şi va fi vorba de mult mai multă… suferinţă, în diferite forme: poluare, pierdere de timp, stres, nervi, chiar dificultăţi financiare (fie ele şi nemărturisite – că, deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine) pentru o mare parte a localnicilor.
Presa Locală: Cum a reușit Funar să obțină 3 mandate și Boc 5? Există cu adevărat acea inerție a electoratului clujean, despre care s-a mai vorbit? S-a tot vehiculat ideea politicii partajate, a blatului PSD-PNL la Cluj. Este mit sau realitate?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Prin două forme diferite de populism, fiecare dintre ele adaptat vremurilor şi interlocutorilor cărora li se adresa. Funar, naţionalistul isteric (şi, cum s-a dovedit ulterior cu prisosinţă, clinic) a ştiut să apese foarte bine pedala adversităţii mai ales faţă de etnicii maghiari – dar, într-un sens mai larg, faţă de tot ceea ce era non-românesc. Clujul a fost, în mandatele sale, oraş al circului (dar şi, prin mizeria numită Caritas, al unei pâini nemuncite pentru cel puţin o parte, mică dar rapid îmbogăţită, a cetăţenilor).
Acum, sub Boc, el e o gogoaşă propagandistică atât de bine vândută mai ales înspre exterior, încât localnicilor le e, literalmente, jenă să recunoască/ spună că realitatea e foarte, foarte departe de imagine. Iar inerţia electoratului – câtă există; eu cred că problema mai mare e incapacitatea forţelor politice de a propune un contracandidat cât-de-cât credibil – vine, pe de o parte, fix din direcţia a ceea ce tocmai am spus: „toată România vorbeşte de bine despre Cluj, pesemne că toate aceste neajunsuri pe care le resimt zilnic sunt doar în capul meu”. Dar, pe de altă parte, vine din ansamblul de stres, presiune, haos al vieţilor noastre actuale – cât de mult contează oraşul în balanţa cu multiple braţe a accelerării, complicării, punerii sub presiune din existenţa noastră actuală e greu de evaluat (mai ales când nu eşti obişnuit cu „meditaţia”, sau pur şi simplu n-ai timp de ea).
Cetăţeanul român – nu doar cel clujean, cu siguranţă – a fost şi este fiert ca broasca într-o apă care s-a încălzit pe nesimţite: stă cu orele prins în trafic şi, cum asta e tot ce a apucat, în timp, să cunoască/ experimenteze, nu i se pare neapărat nefirească această absurdă pierdere de timp. „E din cauza dealurilor care ‚prind’ oraşul din două părţi”, îşi va zice el, ne-mai-întrebându-se dacă o comunitate stabilită într-un asemenea relief n-ar fi trebuit să gândească din start, prin decidenţii săi politici, altfel urbanizarea.
Presa Locală: Cine îl poate învinge pe Emil Boc în 2024?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Doar el însuşi, aş zice – şi aş adăuga un emoticon din acelea care cu un ochi râd, cu celălalt, mult mai asumat, plâng. Partidele, toate, deşi din diverse motive, cultivă de ani buni deja non- sau anti-valoarea, desemnând la toate nivelurile candidaţi lipsiţi fie de credibilitate (cei „vechi”), fie pur şi simplu de forţă, vână, notorietate (cei „noi”, în primul rând USR-ul).
Din societatea civilă, aş putea spune câteva nume care i-ar da măcar emoţii actualului primar – dar e vorba, în toate cazurile, de oameni care fie n-au făcut politică niciodată (şi nu par să aibă de gând), fie s-au retras din ea. Un Mihai Goţiu ar fi interesant; o revenire – pe o platformă clar disociată de orice formă a etnicismului – în competiţie a lui Eckstein-Kovács Péter ar fi încântătoare; pe mine, ca intelectual, o participare (ţin să precizez: complet, complet improbabilă) a unui Ciprian Mihali m-ar aduce fără îndoială la vot.
Dar nici măcar oameni ca aceştia nu i-ar putea face concurenţă reală lui Boc – nu în sistemul din-start-trişat al alegerilor într-un singur tur. Acest scrutin e un simulacru de democraţie, iar bătălia pentru administraţie mai decentă şi/ sau responsabilă e pierdută din start nu la Cluj, ci în toată ţara. Pe de altă parte, reluând ideea mea de la începutul acestui răspuns: cu ocazia acestor alegeri Boc chiar îl va învinge pe Boc – individul încă ezitant, încă atent, de nevoie, la vocile cetăţenilor/ ale societăţii civile, capabil încă să mimeze democraţia, consultarea publică etc. se va transforma, după alegeri, într-un Mare Conducător cu adevărat convins că deţine Adevărul şi e menit să-l instaureze aici, în buricul buricului lumii. Fără pic de glumă, eu sunt nu-doar-sceptic faţă de ce se va întâmpla cu oraşul în următorul mandat. Sunt dinainte oripilat şi nu exclud evoluţii cu adevărat catastrofale.
Presa Locală: Autoritățile locale spun că la Cluj-Napoca există cea mai mare transparență din țară, că toate proiectele se fac cu dezbateri publice în prealabil, cu toate că ședințele comisiei de urbanism nu sunt transmise live ca la Timișoara. Care este opinia dumneavoastră despre această „transparență”?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Nu e nicio transparenţă, e – dimpotrivă – un dublu discurs. Adică propagandă curată. Singurele situaţii în care Boc mai dă (câte-un pic) socoteală faţă de cetăţeni sunt cele în care se simte înghesuit într-un colţ – vezi faimoasa întâlnire dedicată copacilor de pe strada Universităţii, în care primarul, de-a lungul a mai bine de şase ore, i-a explicat fiecărui, dar chiar fiecărui „preopinent” că – şi de ce, şi cât de grav – greşeşte. Nu. Ruptura nu doar între administraţie şi presă, ci între administraţie şi cetăţeni în general e totală, iar toată infrastructura instituţională dedicată de Primărie „comunicării” cu aceştia – o formă fără fond.
La unul dintre ultimele Untold-uri – Dan Ianisevschi a demonstrat asta, cu claritate, cu dovezi luate din site-ul Primăriei – sistemul informatic a fost reconfigurat temporar pentru a nu primi sesizări „pe zgomot”. Doar aşa poate Emil Boc, interpelat ulterior prin diverse emisiuni, să spună că numărul de reclamaţii e mic, deci zvonurile despre neputinţa de a dormi în apropierea Parcului Mare sunt fix asta, zvonuri şi calomnii.
Presa Locală: Cum vedeți proiectul metroului de la Cluj? Este acesta necesar și va fi cu adevărat realizat într-un interval de timp rezonabil?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Sper, de dragul Clujului, să nu se înceapă cu adevărat lucrările vreodată. Metroul e gogoaşa cea mai umflată a lui Boc, veche deja de decenii şi reîncălzită (aşa râncedă cum o simte fără dificultate orice nas minim realist) cu ocazia fondurilor PNRR-iste, unele pe care oricum le-am ratat „cu brio”. Părerea mea – şi nu doar a mea – fermă e că, de vreun an şi jumătate deja, însăşi administraţia îşi bagă beţe în roate tocmai pentru a nu arunca oraşul în haos şi faliment, urmând ca, după ce băşica de săpun se va sparge, vina să fie pusă în seama vremurilor, a adversarilor politici (care or fi ăia, nu ştiu – niciun partid clujean nu a avut curajul să spună, simplu, deschis şi ferm, că în speţa particulară a metroului chiar vorbim cai verzi pe pereţi), a lui Drulă.
Metroul e o soluţie prea ambiţioasă şi prea costisitoare, iar într-un oraş în care refacerea nu-foarte-în-adânc a unor străzi centrale a durat vreo doi ani peste termenul iniţial prevăzut şi nu arată că s-ar încheia prea iute în 2024, ideea că între prima sapă a tunelului şi staţiilor şi terminarea lor (chiar fără căile de rulare şi trenurile propriu-zise) ar trece doar un an şi jumătate ar trebui să ne facă pe toţi să râdem cvasi-isteric.
Nouă staţii, cu şantier mergând de la suprafaţă zeci de metri în jos, pe „relaţia” Calea Floreşti – Calea Mănăştur – Moţilor – Memo – 21 Decembrie – Aurel Vlaicu, săpate simultan? Dacă s-ar începe cu adevărat acest şantier, de-abia el ar reprezenta lespedea politică a lui Boc – omul ar ajunge să fie scos în şuturi, în şase luni, de către cetăţeni din Primărie (consecinţă bună şi frumoasă, dar nu cu atât sacrificiu pentru clujeni în general). Dar nici nu se pune problema. Boc nu este şi nu cred că va deveni Funar, în sensul iresponsabilităţii clinice. Povestea asta a metroului va trece iar ca şi când n-ar fi fost… cel puţin până la următoarele alegeri.
Presa Locală: Urbanismul local este paradoxal: cetățenii spun că se construiește prea mult, dar în același timp vor să scadă prețurile, iar autoritățile susțin că au impus reguli stricte pentru dezvoltatori, dar mulți localnici consideră că orașul s-a urâțit, iar traficul a devenit insuportabil. Care este realitatea și ce soluții credeți că există?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Să crezi că preţurile scad atunci când se construieşte masiv e un gest de o naivitate aproape înduioşătoare, dacă n-ar fi un semn grav de neînţelegere a funcţionării normale a capitalismului. E ca atunci când îţi imaginezi, de exemplu, că a face un bulevard mai larg, cu mai multe benzi, va rezolva blocajele de circulaţie: în fapt, se întâmplă taman contrariul. Clujul e tot mai scump prin dezvoltare, nu împotriva ei.
Clujul, imobiliar şi ca efort de a trăi zilnic în el, e o bulă speculativă de proporţii – care, datorită calităţii şi, aş zice, nesimţirii morale a propagandei locale şi naţionale, nu se va sparge destul de curând. Lucrurile vor trebui să se înrăutăţească mult mai vizibil, până la limita incontestabilului, ca să dispară ideea că acesta e un loc unde merită să vii, să stai, să (te) investeşti ca locuitor. Ca dezvoltator, proprietar, rentier etc. e cu totul altceva.
Cât despre urâţire şi trafic, ele vin inevitabil la pachet cu PUZ-uri care nu ţin cont de limita suportabilităţii (că pe cea a sustenabilităţii am trecut-o demult). Şi tot restul e doublespeak: dacă Boc e cu adevărat bun la ceva, e la furat concepte din gura societăţii civile bine intenţionate şi la re-rostit conceptele respective, când în realitate ceea ce se face e întotdeauna pe dos.
Presa Locală: Cât de important credeți că este proiectul culoarului verde-albastru, de-a lungul Someșului, pentru un oraș cu prea puține spații verzi și cum poate fi acesta realizat în condițiile în care există interese private puternice în zona de nord a Clujului?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Aici cred că ar trebui să pronunţăm mai direct şi concret o sintagmă de care încă ne ferim: Mall Carbochim. Ideea Someşului verde-albastru, aşa cum a fost ea propusă iniţial dinspre societatea civilă, e poate cel mai important concept „furat”, cum spuneam mai sus, de la cetăţeni şi transformat deja, în parte, într-o realitate aproape contrară.
Defrişarea şi betonarea nemiloasă a malurilor Someşului din Grigorescu, realizarea „parcurilor” Feroviarilor şi Armătura prin tăierea a patru cincimi din copaci şi înlocuirea lor cu puiet în baloţi + dale de piatră şi iarbă la sul ar trebui să ne fi făcut deja mai atenţi la dublul discurs despre care vorbeam. În texte (şi nu doar în texte: în propagandă, consfătuiri, publicitate din partea grupului Iulius etc. etc.), suntem cea mai ecologistă localitate din ţară; în fapt, dacă un proiect cum e Mall Carbochim se pune în practică, depăşim în gravitate, în primul rând prin dimensiuni şi impact, dar şi prin precedent, tot ceea ce s-a făcut rău până acum.
Eu cred cu toată sinceritatea că realizarea sau nu a acestei construcţii în termenii astăzi proiectaţi (adică fără o regândire din temelii, mult mai echilibrată şi mai real-sustenabilă) reprezintă testul cel mai dur pentru direcţia în care va merge, pentru decenii, acest oraş. Şi, cum probabil bănuiţi, nu sunt grozav de optimist; dar nu trebuie să uităm că în trecutul nostru comun există şi lucruri ca Proiectul RMGC, în faţa cărora societatea civilă românească şi, în speţă, cea clujeană s-au comportat admirabil şi decisiv. Deci vom mai vedea.
Revin şi repet: metroul, zic eu, nu se va face, nici nu se pune problema să se facă; dar dacă se va începe o grozăvie cum deocamdată vrea să fie Mall-ul Carbochim, Clujul va fi făcut un pas masiv înspre înrăutăţirea nu doar a propriei situaţii de fapt, ci, mult mai grav, a propriei concepţii-de-sine.
Presa Locală: Este bun proiectul noului cartier Sopor? Se poate ajunge la un echilibru între interesele individuale ale proprietarilor de terenuri, care ar dori să vândă cât mai scump și mai fragmentat proprietățile, și interesul public de a avea un cartier frumos, plăcut pentru locuitorii săi?
Dumitru-Cornel Vîlcu: Cu respectarea limitelor legale privind gradul şi nivelul de acoperire a propriilor terenuri, cu soluţii negociate drastic pentru a avea clădirile de utilitate publică necesare unei astfel de comunităţi (ca „oraş de 15 minute”, ca să reluăm o sintagmă foarte condamnată azi, dar din punctul meu de vedere un concept sănătos şi potenţial-salvator), proprietarii ar trebui, în rest, lăsaţi să facă (sub un PUZ specificând clar regimul de înălţime şi ocupare a solului) exact cum vrea fiecare să facă.
E o ipocrizie uriaşă din partea Primăriei să le impună micilor proprietari/ investitori tot felul de condiţii constrângătoare, dar să se prostitueze de-a dreptul în faţa câte unui mega-proiect cum e cel propus, zilele acestea, de către Iulius Group. „Oraşul pentru cetăţeni, nu pentru investitori” – e încă o lozincă furată şi clamată de către Emil Boc. Şi, ca toate celelalte, pentru o cunoaştere rapidă, lesnicioasă, dar foarte utilă a adevărului gol-goluţ, ea trebuie citită pe dos.
