În ultimii doi ani am asistat la o revitalizare a mişcărilor de stradă din România. După zbuciumaţii ani ’90, societatea noastră parcă intrase în letargie, nimic nu-i mai scotea pe oameni din casă să protesteze. Erau mai mulţi români prezenţi la concerte şi festivaluri ale berii decât la vreo manifestaţie pentru o cauză comună serioasă.
Nici chiar măsurile de austeritate luate în 2009-2010 nu i-au mobilizat, n-au reuşit să depăşească ridicolul moment cu „dansul pinguinului” în mijlocul capitalei, când au fost reduse salariile. La începutul anului 2012 au apărut însă ample manifestaţii populare împotriva guvernării de atunci (ce-i drept, împinse de la spate de agitatorii partidelor din opoziţie). Administraţia şi-a schimbat între timp culoarea, nu însă şi năravurile. Dar oamenii au prins gustul protestelor.
Protestele anti-ACTA, anti-RMGC şi anti-Chevron sunt bune dovezi ale activismului renăscut din ultima perioadă. Acestea sunt semne îmbucurătoare că românii ies din apatie, că se trezeşte la viaţa conştiinţa lor civică. De asemenea, ele vin să contrazică afirmaţiile unora care spuneau că toate frustrările se revarsă mai nou numai pe internet. De fapt, reţeaua e locul unde se pot organiza proteste „în lumea reală”, aducând laolaltă oameni cu preferinţe „de nişă”, care altfel nu ar fi reuşit să se cunoască, fiind în grupuri prea mici.
Din păcate însă – cu riscul de a supăra iar pe amicii mei protestatari – nu pot să nu observ că oamenii care ies mai nou în stradă nu au o listă clară de priorităţi, ci reacţionează emoţional la diferite probleme. Aceştia emulează în stradă mediul online, în care o idee devine „virală” din motive subiective (de cele mai multe ori pentru că e „cool”), nu pentru că ar fi extrem de importantă.
Deşi au bune intenţii, ei par să nu poată cuantifica gravitatea anumitor probleme sau relativa lipsă de importanţă ale altora. Dacă ar fi să analizăm pentru ce s-a ieşit în stradă recent, cele mai importante teme ale activiştilor români sunt: libertatea de exprimare pe internet, natura şi poluarea, lupta cu marile corporaţii şi dorinţa de a primi noi beneficii din partea statului.
Lipsesc însă teme economice şi sociale mult mai serioase: creşterea taxelor, corupţia şi furturile la nivel înalt, blocarea reformei statului, birocraţia excesivă, întârzierea privatizărilor, transparenţa redusă a administraţiei publice, sistemul electoral restrictiv etc. Sigur, poate acestea sună prea complicat şi sunt prea abstracte, pe când salvarea unei păduri este mult mai uşor de exprimat şi simplu de apărat. Însă ele au un impact mult mai mare asupra vieţii noastre.
În timp ce ne lamentăm că Gold Corporation câştigă vreo 20 de miliarde de dolari în 20 de ani, uităm că în România suma asta se fură de la buget anual, pe autostrăzi inexistente, companii de stat cu pierderi imense, proiecte făcute doar pe hârtie, sute de mii de funcţionari care nu fac nimic, licitaţii cu dedicaţie şi biserici goale construite din bani publici.
În timp ce urlăm „Joc ACTA”, în patria noastră dragă se fac site-uri complet inutile cu 12 milioane de euro bucata, iar politicienii se laudă că au redus preţul de la 500 milioane, cât ar fi fost iniţial.
În timp ce ne deranjează frackingul şi plantele modificate genetic, în ţara noastră scumpă plătim cele mai multe taxe din Europa (ca număr) şi cele mai mari taxe pe muncă (ca procent).
În timp ce semnăm petiţii ca să fie repornite OTV şi Taraf TV, Românica are cele mai dure legi electorale, încălcând Convenţia de la Veneţia şi facând practic imposibilă apariţia unor partide noi mici sau succesul unor candidaţi independenţi.
În timp ce dezbatem revoltaţi pe net ce amenzi ar trebui să primească Cheloo şi Mircea Solcanu, în Mioristan mai multe guverne succesive au ignorat votul dat de români la referendumul legate de reducerea numărului de parlamentari şi unirea celor două camere.
Chiar dacă toate problemele pentru care au fost manifestaţii ample în ultimii ani ar fi rezolvate, tot n-am duce-o cu mult mai bine, deoarece erau relativ minore. Da, repet: relativ minore. Importante şi ele, dar mult mai puţin importante decât altele, pentru care nu s-a protestat.
Ştiu care vor fi comentariile la acest text. Unii dintre voi veţi spune că sunt plătit dracu’ ştie de cine, ca să fac o diversiune şi să nu vă las să mărşăluiţi strigând „uniţi salvăm”. Sau că sunt un idiot care nu înţelege gravitatea problemelor pe care le aveţi la suflet.
Dar vă rog, înainte de a trimite aceste comentarii, să faceţi un efort de imaginaţie şi să adoptaţi o poziţie neutră, obiectivă. Încercaţi să vedeţi imaginea de ansamblu a societăţii româneşti şi să puneţi în balanţă diferitele probleme cu care se confruntă ea.
Nimeni nu spune că nu aveţi dreptul să protestaţi, din contră, mă bucur că o faceţi. La unele proteste am ieşit şi eu (de exemplu, cele anti-ACTA). Dar dacă aş fi paranoic, aş spune exact invers: că ceea ce faceţi voi e o diversiune care convine politicienilor, că ei pot deturna fonduri imense din locuri pe care nimeni nu le bagă în seama, în timp ce populaţia e ocupată să salveze planeta.
Ştiu că marea majoritate dintre activişti au bune intenţii. Dar mi-ar plăcea să ieşim împreună în stradă şi când se schimbă peste noapte Codul Fiscal şi dau faliment mii de firme, iar zeci de mii de oameni ajung în şomaj. Altfel, dacă ne preocupă doar flora, fauna şi poluarea, liderii noştri ne vor trata cu ironie şi dispreţ, pentru că nu-i afectează cu nimic agitaţia noastră.
