Cu toţii am trecut prin momente în care, privind două persoane care râd, am început brusc să râdem şi noi, fără însă să avem un motiv. Oamenii de ştiinţă au demonstrat recent că râsul este într-adevăr contagios: creierul răspunde sunetelor provocate de râs şi pune pe chipul nostru un rictus.
“Pare că este chiar adevărată zicala care spune ‘râzi şi toată lumea va râde cu tine!‘”, a declarata Sophie Scott, un neorolog de la Colegiul Universitar din Londra. ”Se ştia de ceva timp că, atunci când vorbim cu cineva, adesea îi imităm comportamentul ca în oglindă, copiind cuvintele şi gesturile pe care le foloseşte. Acum se ştie că acelaşi lucru se aplică şi râsului, cel puţin la nivelul creierului.”
Echipa de cercetători a expus anumiţi subiecţi umani la diferite sunete şi au măsurat răspunsul din creier folosind scanere RMN. Au remarcat că unele sunete, precum râsul sau un strigăt de triumf, au declanşat răspunsuri pozitive, pe când altele, precum ţipătul sau vomitatul, au provocat răspunsuri negative. Însă toate sunetele au activat regiunea corticală premotorie, care prepara muşchii feţei să se contracteze într-un mod corespunzător sunetului.
Sunetele pozitive au provocat o reacţie mult mai puternică decât cele negative, motiv pentru care reacţionăm involuntar atunci când auzim alte persoane râzând. “Echipa a mai testat şi mişcarea muşchilor faciali atunci când sunetele au fost redate dintr-o înregistrare şi s-a remarcat că oamenii zâmbeau chiar şi în acest caz.”, a explicat Scott. Oameni de ştiinţă cred că creierul intenţionează să evite emoţiile şi sunetele negative, care provoacă stres.
“Contagiunea emoţiilor pozitive poate fi un important factor social”, consideră Scott. Poate că strămoşii noştri umani au râs în grup înainte de a putea vorbi, iar acel râs poate fi mult mai vechi decât limbajul articulat. Cimpanzeii o fac şi ei, în mod clar.
“Întâlnim adesea emoţii pozitive, precum cele întâlnite în râs şi aplauze, în situaţiile de grup: fie că ne uităm la o comedie împreună cu familia sau la un meci de fotbal cu prietenii.” Răspunsul din creier care ne face să zâmbim sau să râdem în mod automat, ne oferă o cale de a oglindi comportamentul celorlalţi, ceea ce ne ajută să interacţionăm social. Se pot crea în această manieră legături puternice între un individ şi grupul din care face parte.
Cercetătorii vor investiga aceste răspunsuri emoţionale în creierul persoanelor cu autism, care prezintă “eşecuri generale în cadrul procesărilor sociale şi emoţionale, pentru o mai bună înţelegere a bolii şi a motivului pentru care cei care o au nu oglindesc emoţiile celorlalţi.”, a declarat Scott.
