Ca și în alte domenii, discuțiile despre sectorul energetic sunt dominate în ultimul timp de două extreme. Prima este cea ecologistă radicală, care susține eliminarea cât mai rapidă a tuturor formelor neregenerabile de producere a energiei electrice, indiferent de consecințe. A doua este cea opusă, care sprjină utilizarea tuturor tipurilor de combustibili, indiferent de poluarea din prezent sau de costurile directe și colaterale din viitor.
Mai există și o altă clasificare a celor care poartă această dezbatere: cei care vor independența energetică totală, cu orice preț, și cei care afirmă că ar trebui să cumpărăm cea mai ieftină energie de pe piața internațională, chiar dacă vânzătorul este o dictatură sau o țară care pornește războaie împotriva vecinilor.
În acest haos de informații contradicatorii, manipulări, știri false și grupuri de interese, este dificil să ajungi la o concluzie obiectivă, bazată pe logică. Fără să fiu specialist în domeniu, am urmărit cu detașare conversațiile, rapoartele și inovațiile din domeniu, astfel că mi-am formulat propriile concluzii. Iată cum văd eu situația energiei, în România și Uniunea Europeană.
Să analizăm pe rând sursele de energie:
- Cărbunele. În afară de câțiva adepți fanatici ai energiei convenționale „clasice”, cam toată lumea e de acord că este o sursă majoră de poluare. Nu este vorba doar de emisiile de CO2, ci de restul compușilor chimici rezultați prin arderea lui, care provoacă mii de morți premature anual, prin agravarea unor probleme respiratorii în zonele cu termocentrale. Renunțarea la cărbune se poate face treptat, pe măsură ce există posibilități de înlocuire a lui. În locul fostelor termocentrale se pot construi reactoare nuclerare modulare, pentru a păstra măcar o parte dintre angajați. Zonele cu mine de cărbuni trebuie ajutate la modul serios, nu cum s-a făcut la noi în trecut, pentru a crește turismul și a atrage investiții alternative – de exemplu, statul poate face parcuri industriale. În sectoarele unde cărbunele este utilizat, cum este siderurgia, se va trece lent la alți combustibili – biomasă, deșeuri, hidrogen sau chiar curent electric dacă poate fi produs ieftin.
- Petrolul. De vreo 50 de ani suntem anunțați că în 10 ani se termină petrolul. Adevărul este că se descoperă mereu noi rezerve și sunt șanse mari să mai dureze vreun secol până să fie probleme reale cu aprovizionarea. Dar nu va fi cazul oricum, pentru că tendința este deja de scădere. Majoritatea mașinilor mici vor fi electrice în următorii ani. Vehiculele mari (camioane, locomotive, nave, avioane) ar putea trece pe hidrogen pe termen mediu. Conversia de la diesel la hidrogen e mai ușoară decât la electric. În plus, bateriile actuale au o densitate energetică prea mică pentru a permite această tranziție în cazul mașinilor grele. Mai greu va fi însă de renunțat la petrol în industrie. De exemplu, producerea plasticului este foarte dificilă fără acest combustibil. Singurele variante pe termen lung sunt folosirea unor materiale alternative, reciclarea și găsirea altor materii prime. Dar toate implică costuri mult mai mari. Din acest motiv, probabil că va dura multe decenii până să scadă considerabil cantitatea de petrol extras.
- Gazele naturale. Înlocuirea gazului pentru locuințe va dura zeci de ani. Parțial poate fi substituit cu hidrogen, parțial cu curent electric și parțial cu biomasă (peleți făcuți din resturi lemnoase). În industrie, trecerea se poate face ceva mai rapid, dar ar implica costuri foarte mari. Iar din punct de vedere al ecologiei, gazul metan produce doar dioxid de carbon, contribuie la efectul de seră, dar nu este nici pe departe atât de nociv ca arderea cărbunilor, a lemnului sau a derivatelor din petrol – benzină, motorină, păcură, kerosen etc. Renunțarea completă la gaz se va face probabil chiar mai târziu decât cea la petrol. Iar optimismul unora se bazează pe iluzii: când vine iarna și e frig în case, chiar și cei mai înfocați apărători ai planetei vor face compromisuri.
- Hidrogenul. Deși există de mulți ani, doar în ultima perioadă încep să apară aplicații viabile comercial. Extragerea lui din metan nu rezolvă nimic pentru ecologie. Însă extragerea din apă, prin electroliză, îl poate poziționa ca un combustibil alternativ bun, cu densitate energetică relativ mare. Cea mai bună combinație este energie regenerabilă + hidrogen verde. Panourile solare depind de soare, iar centralele eoliene de vânt, mare alor problemă fiind faptul că nu sunt constante. Variațiile lor mari nu sunt însă o problemă pentru producerea de hidrogen, care poate fi stocat și folosit mai târziu. Soluția aceasta este mult mai logică decât folosirea unor baterii litiu-ion, de exemplul, care sunt greu de produs, necesită materii prime din China și alte state cu probleme, poluează când sunt făcute și trebuie schimbate după câțiva ani.
-
Energia hidro. Hidrocentralele produc curent electric ieftin, nu poluează și nu sunt o tehnologie complicată. Doar costurile inițiale pot fi relativ mari. Problema lor este însă că nu pot fi plasate oriunde. Multe țări nu au o rețea hidrografică potrivită. România este favorizată din acest punct de vedere, dar nici la noi nu pot furniza mai mult de 20-30% din necesarul de curent electric. Există o limită a numărului de noi unități care mai pot fi instalate, deci deși este o sursă de bună de energie, nu prea mai poate fi mult extinsă.
- Energia atomică. După incidentele de la Cernobâl și Fukushima, energia nucleară a ajuns să fie privită foarte negativ în occident. La asta a contribuit și mișcarea ecologistă extremistă, alimentată cu fonduri rusești. Rezultatul a fost oprirea cercetărilor în domeniu, sistarea construirii de noi reactoare și chiar închiderea celor existente. Cel mai bun exemplu este Germania, care preferă să folosească termocentrale decât centrale nucleare, deși primele produc pagube mult mai mari, atât mediului cât și oamenilor. Vestea bună este că trendul pare să înceapă să se inverseze, se anunță noi planuri pentru edificarea unor centrale și a apărut conceptul de mini-reactoare modulare. Adevărul este că energia nucleară este cea mai bună soluție în acest moment, din punct de vedere al costurilor, al (in)dependenței de țări autoritare, al mediului și al posibilității de oferi energie constantă, în cantități mari.
- Energia solară. Deși în aparență este foarte bună, pentru că Pământul primește enorm de multă energie „gratuită” de la Soare mereu, sunt câteva probleme cu aceasta. Prima ar fi că panourile necesită materiale din China pentru a fi construite, procesul de fabricare poluează, iar după un anumit număr de ani trebuie aruncate sau reciclate parțial și înlocuite. A doua este faptul că zonele cu cel mai mult soare nu sunt cele unde este cea mai mare nevoie de energie, astfel că sunt necesare liniii de transport de electricitate, destul de costisitoare. A treia este lipsa constanței: energia produsă variază de la un anotimp la altul, de la o zi la alta, iar noaptea este zero, deci are nevoie de modalități de stocare. A patra este suprafața mare pe care o ocupă, irosind terenuri care ar putea fi utilizate în alte scopuri. Poate fi o soluție la nivel micro, pentru a reduce facturile de electricitate la consumatori casnici sau instituționali, dar nu va înlocui complet sistemele clasice de energie. În unele zone poate fi folosită pentru a alimenta centrale de desalinizare a apei de mare și pentru extracția hidrogenului „verde”.
- Energia eoliană. În acest caz, problemele sunt similare cu cele ale energiei solare, cu câteva diferențe. „Morile de vânt”, ca și panourile solare, se fabrică mai degrabă în afara Europei și trebuie înlocuite periodic. Locurile cu vânt puternic sunt cele unde nu există de obicei multă industrie sau numeroși consumatori rezidențiali. Ca și soarele, nici vântul nu este constant, deci este nevoie de stocare. Centralele eoliene nu ocupă mult spațiu pe orizontală, dar interferează cu zborul păsărilor și pot fi inestetice. Cea mai bună variantă de utilizare a lor este pentru sintetizarea ecologică a hidrogenului sau în conjuncție cu sisteme „naturale” de stocare – de exemplu, hidrocentrale cu pompare, cum este proiectul Tarnița.
- Energia geotermală. Deși este o alternativă excelentă, din păcate este dependentă de condiții geografice specifice. În Europa, un bun exemplu este Islanda, care reușește să producă curent electric ieftin și ecologic prin aceste mijloace. Din acest motiv, țara s-a umplut de industrii cu mare consum energetic, cum este producția de aluminiu, dar și minarea cripto-monedelor. Teoretic, energia geotermală poate fi obținută oriunde, trebuie doar să sapi suficient de mult. Însă acest lucru este foarte costisitor. Ceea ce se poate face însă la noi este utilizarea ei în zonele cu ape termale apropiate de suprafață. Deja există orașe în vestul țării unde încălzirea locuințelor se face prin această metodă.
- Valuri, maree și curenți marini. Ca și la punctul anterior, depinde foarte mult de regiunea unde te afli. Dacă nu există ocean în apropiere, nu funcționează. Dacă există însă acest potențial, atunci poate fi o soluție destul de bună. În multe cazuri oferă energie mai constantă decât cea solară sau eoliană, pentru că valurile, dar mai ales mareele și curenții oceanici sunt fenomene ciclice. Apare însă și aici problema cablurilor de înaltă tensiune care trebuie instalate, pentru a transporta curentul din zone de coastă, de obicei îndepărtate de orașe, până la consumatorii finali.
- Biomasa. Deși pare neintuitiv, lemnul este o sursă de energie regenerabilă, pentru că, spre deosebire de cărbuni, a căror cantitate este fixă, copacii pot fi replantați și cresc din nou. Desigur, lemnul de bună calitate va fi folosit în alte domenii, cum ar fi industria mobilei sau fabricarea hârtiei. Dar resturile de lemn pot fi arse pentru a produce curent electric sau pentru încălzire. Peleții sunt un combustibil ieftin și relativ ecologic. Sunt eco în sensul că nu se distruge nimic pentru a-i obține și provin din surse care se înnnoiesc. Însă și combustia lor generează unele sustanțe toxice. Tot la acest capitol intră și producția de bioetanol și alte tipuri de combustibili din plante. Aici însă discuția e mai nuanțată. Dacă este vorba de resturi de plante care ar fi fost aruncate, atunci ideea este foarte bună. Însă dacă se cultivă intenționat anumite plante doar pentru a le transforma în carburant, inițiativă este foarte proastă, produce mai mari pagube, eficiența este scăzută, deturnează terenuri și resurse importante și nu se poate susține fără subvenții de la stat.
- Deșeurile. Arderea gunoiului pentru încălzire sau pentru generarea de curent electric se face chiar și în state care pun mare accent pe ecologie, cum este Suedia. Obsesia pentru reciclarea cât mai multor materiale poate avea efecte mai degrabă negativă în ansamblu. Normal este să se recicleze cele profitabile – metale, sticlă, hârtia curată, câteva tipuri de plastic (ex. PET-uri), electronicele și cam atât. O mare parte din restul pot fi arse, folosind evident niște filtre pentru a nu umple atmosfera cu particule nocive. Să forțezi reciclarea unor deșeuri murdare, contaminate sau a unor tipuri de plastic care nu rentează, înseamnă să arunci foarte mulți bani publici care ar putea fi redirecționați spre cauze mai bune.
Nu există în acest moment nicio soluție perfectă și nicio țară care să fi ajuns la un sistem energetic ideal. Fiecare stat european, de exemplu, are atuuri, dar și dificultăți. S-au luat decizii bune și decizii proaste peste tot.
România nu face excepție. În urmă cu trei decenii eram un exportator net de energie, iar acum importăm. Trebuie totuși menționat că ardeam mult cărbune cu putere calorică mică și că am ajuns să vindem curent doar după ce ne-am închis industria comunistă energofagă.
Din perspectiva mea, în acest moment, Uniunea Europeană insistă prea mult pe creșterea producției de energie eoliană și solară, în timp ce nu susține deloc sau uneori chiar descurajează energia nucleară, care ar fi o soluție mult mai bună. În schimb, reducerea cât mai mult a dependenței de Rusia este un lucru bun, cu condiția să nu fie înlocuit cu dependența de China.
Țara noastră a avut un parcurs prost în ultimele decenii, dar strategia din prezent este bună, poate chiar superioară celei de la nivel european. Din păcate însă, ea este doar pe hârtie. La noi problema mare o reprezintă furturile, care vor amâna sau chiar bloca planurile făcute de specialiști.
Sunt precaut-optimist legat de cum vor evolua lucrurile, atât la nivel național cât și la nivel comunitar. Pare că tot mai multă lume începe să înțeleagă greșelile făcute, de la acceptarea unor idei (aparent) ecologiste radicale, care au făcut mai mult rău, până la legarea destinului economic al unor țări democratice de state agresive și șantajiste din Asia.
Însă idei proaste apar mereu și tentația de a găsi soluții rapide la probleme complexe există. De aceea, aceste discuții trebuie reluate din nou și din nou, pentru că, în ciuda a ceea ce cred unii predicatori ai întoarcerii în copac, vom avea nevoie întotdeauna de multă energie, cât mai ieftină și cât mai stabilă posibil.
