Atunci când suntem bebeluși, învățăm să mergem căzând, nu mergând de la început. Cădem, ne ridicăm, mai încercăm să facem câțiva pași, cădem din nou.
Unii ar putea spune că eșuăm, iar și iar. Însă un părinte se uită la bebelușul său și se gândește: „Uite cum încearcă să meargă! Se descurcă foarte bine – de data asta a mers cu trei pași mai departe înainte să cadă!”
Oricum am denumi-o, învățarea unui lucru nou implică asumarea unor riscuri, inclusiv a celui de eșec. Și nu o singură dată, ci iar și iar. Iar acest lucru este inerent creșterii și dezvoltării – nu este ceva ce putem alege să facem sau nu.
Bineînțeles, unii oameni învață mai ușor decât alții. Pentru majoritatea oamenilor însă, învățarea este un proces anevoios, care, de multe ori, ne pune în fața unor grele încercări. Acestea pot rezulta în eșecuri repetate, la fel ca în cazul unui bebeluș care învață să meargă. Însă, spre deosebire de bebeluși, adulții sunt adesea foarte critici la adresa propriilor eșecuri – se gândesc că nu sunt suficienți de deștepți sau de buni, că sunt incapabili sau incompetenți.
Bebelușii nu gândesc așa. Ei își spun: „Chestia asta cu mersul e interesantă și distractivă. Adulții fac asta și acum și eu fac asta! Oops, am căzut din nou. Nu-i nimic, mă ridic și mai încerc o dată!” Copiii mici nu se auto-critică (nici măcar nu știu ce înseamnă critică). Aceștia riscă, iar și iar, căzând iar și iar. Și tot ce știu că au de făcut este să se ridice și să mai încerce încă o dată. Atunci când încearcă din nou – văd bucurie pe fețele oamenilor din jur, aud entuziasmul din vocile lor și știu că orice ar fi, cineva va fi mereu acolo să aibă grijă să nu se lovească prea rău atunci când cad.
Ca adulți, nu avem întotdeauna pe cineva pe care să ne bazăm că va fi mereu alături să ne apere de lovituri atunci când cădem. Trebuie să învățăm să ne bazăm pe noi înșine. Nimeni nu poate fi plasa noastră de siguranță pe tot parcursul vieții – doar noi putem fi propria noastră plasă de siguranță.
Avem nevoie să eșuăm – eșecul este modul prin care învățăm. Dacă nu am trecut niciodată printr-un eșec – probabil nu am învățat încă toate lecțiile pe care ni le oferă viața. Așadar, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este „cum să nu eșuez?”, ci „cum să eșuez cât mai curând?”, astfel încât să pot învăța din acea experiență. Cum putem trece mai ușor peste un eșec?
- Nu te auto-critica pentru că încerci.
În procesul de învățare a unui lucru nou, poți ajunge doar până la jumătatea drumului. Ceea ce ne spune în ce măsură ne-am atins obiectivele prin învățare, sunt rezultatele finale. Nu-ți lăsa criticul interior să te oprească la jumătatea drumului sau chiar mai devreme – dresează-l să „critice” doar rezultatul final, după ce ți-ai atins obiectivele stabilite pentru procesul de învățare și învață să-i răspunzi dintr-o perspectivă obiectivă.
- Nu renunța niciodată să încerci din nou.
Cum ar fi dacă bebelușii ar renunța să mai încerce să meargă după prima, a doua, a treia, sau a zecea căzătură? Și-ar petrece toată viața mergând de-a bușilea? Nu, ei nu renunță până când nu învață să meargă – eșecul nu este o opțiune. Dacă îți dorești cu adevărat să-ți schimbi un comportament sau să înveți să faci ceva nou – nu renunța să încerci. S-ar putea să fii frustrat uneori de timpul îndelungat în care apare progresul, dar, dacă renunți, acesta nu va mai apărea deloc.
- Înțelege și profită de puterea optimismului.
Optimismul are o putere foarte mare de a crește bunăstarea și contribuie mult la rezultatele pe care le obținem în ceea ce facem, fie că credem sau nu în această putere. Atunci când privești lucrurile dintr-o perspectivă mai optimistă, în fața ta se deschid mult mai multe posibilități și oportunități. Copiii nu se întreabă dacă pot să facă ceva sau nu – ei știu că pot. Iar aceasta este principala caracteristică a copiilor care îi ajută să învețe și să realizeze ceea ce își propun. Putem lua exemplu de la ei în această privință.
- Învață să te bazezi în primul rând pe tine, și apoi pe ceilalți.
În general, oamenii care se bazează pe ei înșiși reușesc mult mai ușor să treacă singuri peste probleme și eșecuri, să-și gestioneze stresul și emoțiile negative. A deveni mai încrezător în forțele proprii nu este atât de greu cum sună – devino cel mai bun prieten al tău, fă tot ce știi că e mai bine pentru tine și pentru dezvoltarea ta, învață care sunt punctele tale forte și care sunt aspectele la care mai ai de lucrat și de îmbunătățit.
- Nu privi în urmă.
Ne petrecem prea mult timp din viață ancorați în trecut. Nu avem nimic de văzut acolo. Un bebeluș nu va ajunge nicăieri dacă va încerca să învețe să meargă înainte uitându-se în urmă. Deși privitul în trecut are oareșce valoare pentru introspecție și analiză a eșecurilor anterioare, de cele mai multe ori, acest lucru ne supără și ne demotivează. Dacă petreci doar cu 10% în plus din timpul tău privind în viitor spre ceea ce are să-ți ofere acesta – s-ar putea să realizezi că ești într-o situație mult mai bună decât credeai.
* * *
Eșecul face parte din viața noastră încă din primele momente când începem să fim conștienți de sine. La un moment dat în dezvoltarea noastră, începem să vedem eșecul ca pe un lucru rău – încărcat cu judecăți, critici și emoții negative. Dar eșecul este o parte naturală și normală a vieții, acesta nu este nici bun, nici rău – este doar modul prin care învățăm. Așa că întrebarea nu este dacă vei eșua sau nu (pentru că vei eșua cu siguranță – cu toții eșuăm!), ci cât de repede vei reuși să-ți accepți eșecul, să ți-l asumi, să înveți ceva din el, și să încerci din nou.
