Autogara este unul dintre cele mai importante puncte de intrare în Cluj. Starea acesteia se degradează de la o zi la alta. Chioșcurile sunt pline de oameni în stare de ebrietate și murdare, iar sală de așteptare nu se găsește, ceea ce este greu de crezut într-un oraș cu pretenții cum e Clujul.
Dalele de beton de pe jos, vechi de zeci de ani, sunt măcinate de vreme și pline de gropi. Mizeria este la locul ei. Călătorii sunt nevoiți să plătească o taxă de 1,50 lei pentru WC, printre cele mai scumpe din oraș, iar condițiile în interior sunt execrabile. Băncile sunt la fel de murdare ca și peronul autogării. Gardul este rupt.
Un tânăr cântă și spune rugăciuni în fiecare autobuz care pleacă din autogară. Un alt tânăr caută prin coșurile de gunoi și nu se sfiește să arunce pe jos ce nu îi este de folos. O femeie cu un copil în brațe cerșește și înjură călătorii care nu îi dau bani. De fiecare dată îmi vine în minte întrebarea: „Mă aflu într-un centru universitar din inima Ardealului? Oare așa ar trebui să arate?”
În ultimii 28 de ani, traficul feroviar s-a redus substanțial, iar cel rutier a crescut foarte mult. Numărul persoanelor care folosesc acum autogara este mult mai mare decât înainte de revoluție. Spațiul însă a rămas același, nici măcar nu s-a renovat prea mult. Autogara Clujului arată ca o haltă modestă de provincie.
Comparativ cu autogara noastră trecută de vreme, autogările din Europa arată cu totul diferit, chiar și în orașe mai mici decât Cluj-Napoca. Sălile de așteptare sunt spațioase și curate. Restaurantele sunt nelipsite. Peroanele sunt clar numerotate și aranjate. Agitația este inexistentă. E o altă lume, am putea spune.
Au existat mai multe propuneri de refacere sau chiar mutare a autogării din Cluj. Cea mai recente este ideea de a transforma gara mică în autogară. Nu s-a ajuns însă la vreo soluție, toate au rămas la stadiul de proiect. Autoritățile dau vina pe lipsa fondurilor, terenurile insuficiente, traficul aglomerat și problemele birocratice.
