Presa Locală: Cum a fost prima jumătate de mandat în calitate de consilier local la Cluj-Napoca?
Alexandra Oană: Intensă. USR are, pentru prima dată, cinci consilieri în Consiliul Local Cluj-Napoca și, inevitabil, începutul a presupus o perioadă de ajustare și învățare. Între timp, am ajuns să depunem constant inițiative și proiecte de hotărâri, să intervenim regulat cu amendamente și propuneri în ședințele de Consiliu Local și să avem o solidă activitate pe teren.
Presa Locală: Până recent, administrația Boc a avut de facto mână liberă în oraș, beneficiind de o popularitate ridicată și de foarte puțină opoziție. Care este relația voastră, a consilierilor USR, cu primarul? Sunt acceptate criticile și propunerile pe care le aduceți?
Alexandra Oană: Administrația Boc are, în continuare, o majoritate confortabilă în Consiliul Local și împreună cu aliații din UDMR impun direcția în care se mișcă orașul. Pe temele majore nu există nici un fel de consultare și voința primarului dictează, dar pe anumite subiecte avem un dialog și astfel am putut să rezolvăm câteva dintre problemele semnalate de cetățeni. Mai concret, la inițiativa noastră se construiește o școală în Bună Ziua, s-au majorat bursele pentru elevi, s-a introdus programul Masă Caldă în Școala Traian Dârjan și se cadastrează 10 dintre grădinițele și școlile din municipiu. Principalul câștig e însă că am reușit, în tandem cu societatea civilă, să punem câteva teme importante pe agenda publică: criza locurilor în creșe, nevoie de școli în cartierele noi, calitatea vieții dincolo de centrul Clujului, protecția zonei Hoia sau problema construcțiilor ilegale.
Presa Locală: Traficul este considerat a fi principala problemă a Clujului. Actualul primar dă vina pe lipsa centurii ocolitoare, pe numărul mare de mașini și vine cu soluția metroului. Ce alte soluții există, în opinia ta, care să poată fi puse mai repede în practică?
Alexandra Oană: Nu aș spune că traficul e principala problemă a orașului. Lipsa de capacitate a administrației locale este principala problemă a orașului. Aici își au originea toate dimensiunile problematice ale Clujului: locuirea, traficul, planificarea urbană. Administrația nu numai că nu ține pasul cu dinamica orașului, dar nu are capacitatea să-și implementeze propriile strategii, anunțate pe la dezbateri, în presă sau în ședințele de Consiliu Local.
Revenind la problema traficului, desigur, aici resimțim foarte acut această incapacitate pentru că ne confruntăm cu consecințele ei zilnic. Dacă e să vorbim despre cum abordăm problema, nu cred că există o unică soluție, cum ar fi construirea metroului, care să rezolve blocajele de trafic. E nevoie de un pachet complex de măsuri, dedicate tuturor categoriilor de participanți la trafic și care să rezolve atât problemele imediate, cât și problemele pe care le anticipăm pe termen mediu și lung.
Din punctul meu de vedere, prioritatea zero ar trebui să fie centura metropolitană. E soluția care va avea cel mai mare impact asupra traficului din Cluj-Napoca, dar, din păcate, e și unul dintre proiectele care acumulează și cele mai multe întârzieri.
Apoi, nu e suficient să repeți periodic clujenilor să își lase mașina acasă, dacă nu le pui la dispoziție alternative atractive, de la transportul în comun eficient și accesibil, la infrastructură velo sau pietonală. Trebuie să accelerăm construirea de facilități de tip park & ride și investim mai mult în crearea infrastructurii pentru mobilitatea alternativă și în atractivitatea transportului în comun. Avem în continuare cartiere prost deservite de rețeaua de transport public, piste de biciclete doar cu numele sau cartiere fără trotuare sigure. Dacă s-ar rezolva problemele acestea întâi, clujenii și-ar lăsa mai mult mașinile acasă fără să fie nevoie să le reamintești asta constant.
În ceea ce privește metroul, perspectivele sunt din ce în ce mai pesimiste. Șansele ca acesta să ajungă din faza de proiectare în faza de execuție se subțiază pe zi ce trece. După o licitație amânată de 3 ori iar apoi suspendată, după o majorare cu 500 milioane euro a investiției, după răspunsuri vagi legate de sursele de finanțare și având în vedere riscul major de pierdere a celor 300 milioane euro din PNRR, avem toate motivele să fim rezervați în legătură cu capacitatea administrației locale de a duce la bun sfârșit acest proiect.
Presa Locală: Clujenii se plâng de dezvoltarea imobiliară haotică, care a blocat și urâțit anumite cartiere. Cum vezi această problemă, ce se mai poate face acum, când deja există multe construcții nepotrivite?
Alexandra Oană: Dacă ne uităm la factorii de care depind dezvoltarea unui oraș, urbanismul e domeniul care implică responsabilitatea cea mai mare. Sectorul imobiliar înglobează sume uriașe de bani, afectează toate celelalte arii din viața unei comunități, iar greșelile comise sunt greu de îndreptat și au urmări pe termen lung.
Ce se vede în Cluj e absența unei viziuni care să spună cum ar trebui să se dezvolte orașul și a planificării care să pună în operă acea viziune. Primăria administrează retroactiv orașul, nu guvernează proactiv. Pentru a reuși să implementezi o viziune ai nevoie de o administrație angajată și capabilă să ducă înainte acest proces, consecvent, timp de ani buni. Din păcate, administrația clujeană nu este nici consecventă, nici angajată și, pare, nici capabilă de așa ceva.
Spre exemplu, PUG-ul actual a pornit la drum în 2014 cu următorul amendament public al autorilor: ne pare rău, o să fie probleme pentru că nu ne-ați furnizat datele necesare într-o mulțime de locuri. Azi avem zeci de procese pierdute de primărie, care vin cu obligația de a modifica PUG-ul. Administrația amână sau este incapabilă să pună în aplicare aceste obligații legale, ceea ce doar crește haosul în planificarea urbană. Zilele acestea, firma care trebuia să actualizeze PUG-ul reproșa același lucru Primăriei: lipsa cooperării. Ca răspuns, primăria a reziliat unilateral contractul.
Presa Locală: Există o aparentă contradicție între dorința cetățenilor de a avea acces la apartamente mai ieftine și opoziția lor față de noile construcții din anumite părți ale municipiului. Care este calea de mijloc, cum pot fi împăcate ambele dorințe?
Alexandra Oană: Eu nu cred că cetățenii se opun construcțiilor noi, ci încălcării regulilor. Ceea ce ei contestă sunt abuzurile, nu dezvoltarea. Nu mi se pare contradictoriu să dorești apartamente noi, la prețuri corecte, cu respectarea regulilor de planificare urbană. De ce în alte părți se poate și la noi nu?
Am participat la protestul din Hoia împotriva șantierelor deschise la liziera pădurii. Am spus și atunci că nu la situl șantierului cred că ar trebui să protestăm, ci în fața instituțiilor care au dat acele autorizații de construire sau în fața autorităților care au pârghiile să le suspende. Ceea ce ne face să ne reîntoarcem la cele dinainte, la problema lipsei de capacitate și angajare din administrație. Putem să vorbim despre cele mai fanteziste instrumente de planificare urbană dacă mâna care ar trebui să le folosească e slabă și șovăielnică.
Din cum văd eu lucrurile, calea de mijloc este acolo unde se întâlnesc interesele locatarilor, ale dezvoltatorilor și ale comunității. Rolul administrației este să se asigure că interesele tuturor părților sunt respectate. Și aici nu vorbim de obstrucționism, ci despre nevoia de a avea un cadru predictibil în care sa se poată face dezvoltare imobiliară cu respectarea legilor și intereselor beneficiarilor. Din păcate, la Cluj, Primăria s-a retras sau nu și-a asumat niciodată acest rol.
Presa Locală: Mai este vreo posibilitate de a demola sau măcar modifica construcțiile ilegale din Piața Mihai Viteazu și Piața Mărăști? Are dreptate primarul când spune că nu depinde de el și nu poate face nimic pentru că nu-i permite legea?
Alexandra Oană: Știți ce mi se pare curios. Că hoțul e mereu mai rapid, mai inventiv, mai versatil ca autoritățile. Cum se face că instituțiile sunt întotdeauna cu un pas în spate? Ce spune perpetuarea acestei dinamici despre cel care are legea în mână?
Părerea mea este că e foarte nociv să spui că nu se poate face nimic. Asta transmite un mesaj extrem de descurajator pentru clujeanul de rând care se străduiește să respecte regulile. În plus, am avut recent exemple, despre ce face o administrație asumată și curajoasă. În Timișoara, Dominic Fritz câștigă pe bandă rulantă procese împotriva dezvoltatorilor ce comit ilegalități.
În ceea ce privește Hotelul Cristian, deși domnul Primar Boc a declarat că hotelul nu poate fi nici demolat, nici expropriat, legea permite exproprierea clădirilor în vedere lucrărilor publice de modernizare. Așa cum am tot spus, nu putem să investim 18 milioane de euro pentru modernizarea zonei Mihai Viteazu și a Liceului Bălcescu, dar să lăsăm această construcție să paraziteze în continuare spațiul public.
Presa Locală: Este Cluj-napoca un „oraș de 5 stele” și un „liveable city”? Cum ar trebui să se dezvolte în viitor, ce model am putea să luăm?
Alexandra Oană: Depinde din pantofii cui experimentezi orașul. Dacă ești 3 zile în vizită la Cluj, la Untold, poți spune că e fain la Cluj. La fel dacă ești student sau IT-ist. Dacă ești mămică, plătitoare de taxe, în Bună Ziua sau Borhanci și, zi de zi, îți duci copilul la școală cu mașina, în partea opusă a orașului pentru că la tine în cartier nu există școli sau grădinițe, nu e chiar așa de fain.
Poate că, în centru, Clujul se poate compara cu orașe din vest, dar cei mai mulți dintre clujenii locuiesc în cartiere. Iar aici nu încape niciun fel de comparație cu orașe occidentale, apropo de “liveable city”.
În pofida imaginii de “fain la Cluj”, orașul înregistrează probleme la toate elementele de bază ce definesc calitatea vieții: locuire, mobilitate, acces la educație sau sănătate. Piața locuirii a rămas mult în urmă față de piața muncii, nu există locuințe accesibile pentru populația atrasă de locurile de muncă din oraș, iar infrastructura și serviciile au rămas cu mult în urma nevoilor actuale. E păcat, având în vedere potențialul Clujului.
Ce e de făcut în viitor? Nu cred că trebuie să inventăm noi roata, ci administrația trebuie să înceapă să facă lucrurile despre care tot vorbește: orașul de 15 minute, walkable city, orașul sustenabil, participativ, etc. În ciuda pretențiilor primăriei că aceste lucruri se întâmplă deja în oraș, în realitate, ele sunt mai mult mimate, decât efectiv realizate.
Ne ajunge proverbialul “atât s-a putut”? Nu aș vrea să răspund eu, aici cetățenii sunt cei care trebuie să răspundă.
