Viorel Matiş primarul comunei Beliş, obişnuit cu „viaţa de magnat şi de împărat” a la Saint Tropez a comis-o din nou. După episodul din vară când a fost săltat de mascaţi pentru faptele trecutului, de la ocol, Viorel Matiş nu a înţeles că chiar şi la munte (scuzaţi cacofonia) nu mai poţi fi şerif.
Sursele Presei Locale confirmă că, supărat pe viceprimarul Dan Marc şi pe şeful de post, Viorel Matiş a încercat un casino royale dar i-a ieşit cel puţin de un dosar penal…Viorele încet, încet prinzi liga de la Gherla: ori pentru ocol ori pentru asta.
Pe scurt, vă redăm marele anunţ al celor de la Info Huedin: „Bun găsit, la ceas de seară!
Pentru a pune capăt speculațiilor, ne vedem obligați să facem o precizare: confirmăm că Viorel Matiș, primarul din Beliș, a fost prins în flagrant de ofițerii Direcției Generale Anticorupție în timp ce încerca să cumpere cu bani tăcerea unui reporter INFO Huedin și Ziarul Clujean. Pentru că suntem parte în dosar, nu putem face alte precizări la acest moment.
NOTA: Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.