Creative Business Management – cum să creezi texte care să-ți vândă afacerea

0
foto: Cătălin Ionașcu

Weekendul trecut am participat la cursul de copywriting și content writing organizat de cei de la Creative Business Management, în Cluj-Napoca. A fost un curs interactiv pe care l-aș descrie în trei cuvinte: planificare, creativitate și profit.

Când spun planificare mă refer la întregul proces de gândire, scriere și promovare a unui text care să vândă. Deși este un proces greoi, în cadrul cursului am învățat trucuri care să ne ajute să îl simplificăm. Cătălin Ionașcu, fondatorul agenției Romanian Copywriter și specialist în content writing și copywriting, a fost cel care ne-a împărtășit din secretele sale acumulate în decursul a mai bine de 5 ani de experiență în domeniu.

Creativitatea este ceva subiectiv, care depinde de fiecare în parte. Deși nu în fiecare zace un inventiv, cu îndrumarea necesară se poate scrie un text care să îți pună în valoare afacerea.

Profitul nu se referă strict la partea financiară. Este important să știi cum să îți organizezi ideile în așa fel încât, atunci când scrii un text sau pregătești o campanie, să ieși pe plus și în ceea ce înseamnă timp și efort.

„Cu toate că domeniile copywriting și content writing sunt deja nișe cu vechime în țările Occidentale, în România aceste noțiuni sunt încă la început. Munca de copywriting și cea de content writing presupune o serie de procese migăloase, pe care clientul sau beneficiarul nu le vede. Ele se desfășoară undeva, în umbră, și uneori implică multe ore de research, aprofundare și planificare. Prin intermediul acestui curs, participanții află ce înseamnă aceste două noțiuni, unde sunt folosite și cum, pentru a ști exact ce să ceară unui specialist și cum să își seteze așteptările corecte”, spune Cătălin Ionașcu.

Așadar, cursul de inițiere în copywriting și content writing se adresează tuturor acelora cărora le place să scrie și vor să își dezvolte abilitățile în această direcție, învățând direct de la cei mai buni în domeniu.

Cu toate că acest curs a fost ultimul organizat în acest an, cei de la Creative Business Management pregătesc noi cursuri pentru anul viitor. Tot atunci va avea loc și un workshop pentru cei care au un nivel de pregătire intermediar în copywriting și content writing. Evenimentele vor avea loc atât în Cluj-Napoca, cât și în București.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here