V-aţi pus vreodată întrebarea de ce plătim taxe pentru a susţine radioul şi televiziunea de stat? Când v-aţi uitat ultima oară la TVR? Aţi ascultat recent Radio România?
Taxa este obligatorie pentru, atât pentru firme cât şi pentru persoane fizice (cu câteva excepţii). Nu contează că nu ai televizor în casă şi nu asculţi radio. Nu contează că la firmă munceşti, nu ai timp de radio sau televiziune. Trebuie să plăteşti taxa, ca să aibă câteva mii de paraziţi salariu.
Culmea este că respectivele instituţii scot bani şi din publicitate, dar nu le ajunge. Posturile de radio şi televiziune particulare se descurcă foarte bine din fonduri proprii. Cele de stat însă, cu toate că scot bani atât din taxe cât şi din reclame, sunt pe pierdere. Nici nu este de mirare: numărul angajaţilor este enorm şi se munceşte ca la stat (adică nu contează rezultatele).
Ce rol au posturile publice? Spre deosebire de mijlocul secolului XX, când tehnologia de comunicaţii audio-vizuale era la început, acum costurile au scăzut foarte mult şi sunt sute de canale pe care oricine le poate recepţiona concomitent cu uşurinţă. Ideea unui interes strategic al statului în acest domeniu devine astfel ridicolă.
Nici scopul educativ, susţinut de cei care apără această taxă, nu este îndeplinit. Cu o audienţă minimă şi emisiuni de slabă calitate, aceste posturi au un impact foarte scăzut, nu sunt decât o gaură neagră în care se scurg fondurile public, care ar fi putut fi cheltuite mult mai eficient în alte domenii.
Adevăratul motiv pentru menţinerea acestui furt girat de stat este posibilitatea de propagandă politică pentru partidele aflate la putere, precum şi existenţa unei instituţii unde pot fi angajaţi pe criterii politice ziariştii părtinitori, apropiaţi de putere, care nu mai au loc (din motive obiective) la trusturile private de presă.
Deşi nu prea există justificare pentru păstrarea în proprietatea statului a acestor posturi de radio şi televiziune, privatizarea lor nu este neapărat necesară, cu condiţia ca finanţarea să se facă 100% din fonduri proprii, adică din publicitate, obţinută doar de la companii private (pentru a evita o nouă şmecherie prin care să fie pompaţi acolo indirect tot bani de la buget).
Aştept cu interes să văd dacă vreun parlamentar român are curajul să iniţieze o astfel de lege. Într-o ţară normală, ar trebui ca firmele şi persoanele fizice să se asocieze, să organizeze proteste, să conteste în justiţie legea audio-vizualului, să facă o grevă fiscală… La noi însă, sper să se întâmple o minune, sau să existe un interes din partea trusturilor private de a elimina posturile de stat şi astfel oamenii politici, stimulaţi financiar, să aibă brusc revelaţia că acest lucru este spre binele poporului.
