Principalele porturi din Europa de Sud care sunt considerate noduri maritime în turismul de croazieră sunt:
BORDEAUX
Oraş port, Bordeaux, prinde cu adevarat viaţă în anul 300 B.C când apar primele căsuţe de celţi. Numit Burdigala dar având vecin în sud râul Bourde, acesta intra sub ocupaţia romană în anul 60. B.C. datorită bogatelor mine de argint şi cupru atât de necesare Romei. Dupa o serie de asedieri şi de schimburi de ocupaţii între vandali, franci şi vizigoţi. Bordeaux intră sub ocupaţie englezească datorită mariajului între Alienor de Aquintaine şi contele Henry Piantagenet II (nascut in Le Mans). După 2 ani este numit Henri al II-lea regele Angliei. Oraşul creşte extraordinar din punct de vedere economic din cauza cererilor de vin. In acea perioada porneşte construcţia catedralei Sf. Andre. In anul 1453, englezii sunt înfrânţi în bătălia de la Castillon(prima bătălie cu tunuri) şi este capturat de francezi. Bordeaux este afiliat la imperiul francez în 1653 cand Louis XIV intră în oraş.
Secolul 18 este epoca de aur pt Bordeaux , multe căldiri fiind construite, Baronul Houssman prefect pe o perdioada mare de timp în Bordeaux a fost rugat de Napoleon al-III-lea să refacă micutul oraş medieval, Paris, într-un oraş de care Franţa să fie mândră.
In trecerea sa prin Bordeaux Victor Hugo a spus” Luaţi Versailles şi Antwerp (oraş în Olanda) şi aveţi Bordeaux.”
In timpul războaielor mondiale Bordeaux suferă importante bombardamente dar reuşeşte să renască din cenuşă şi să păstreze arhitectura iniţială.
Bordeaux vinde vin în medie de 14,5 bilioane de euro anual, cu o cantitate de peste 700 milioane de sticle.
Ca orice oraş care se respecta din Franta, Bordeaux are si el caterdrala, Sf Andre in plus o multime de biserici medievale, Saint-Michel, Sfanta Cruce, Nottre Dame du Cypressat şi multe altele. Marele teatru şi ateneul municipal completează grădinile şi frumuseţea unui oraş încarcat de istorie.
Între 30 şi 40 de vase de croazieră staţionează anual în acest port numit Bordeaux, un oraş a 213.000 locuitori, care se întinde pe o lungime de peste 90 km de peninsulă, până la localitatea Bay of Biscay.
Bordeaux a fost în timp cea mai bogată comunitate a Franţei si cel mai mare port însă acum este pe locul doi după Paris, ca densitate a populaţiei şi număr de locuitori.
Astăzi, Bordeaux este foarte bine cunoscut pentru glorioasele castele, incomparabilele vinuri şi deosebitele bucătării.
Bordeaux este inconjurat de cele mai faimoase podgorii precum Médoc, St Emilion, Pomerol, Graves si Santernes.
PORTO
Porto (portugheză: Porto) are o populaţie de 263.000, cu 1.200.000 în zona metropolitană) este al doilea oraş în mărime şi importanţă din Portugalia. Este situat în nordul ţării, la nord de râul Douro, aproape de coasta Oceanului Atlantic. Ţara şi vinul de Porto (portugheză: Vinho do Porto) şi-au luat numele de la oraşul Porto.
Locuitorii Porto-ului şi-au spus tripeiros, nume care este în uz şi astăzi.
Referinţele istorice merg până în secolul V, pe timpul Imperiului Roman. În perioada de dinaintea formării Portugaliei era numit Portus Cale – Portul lui Cale. Regiunea înconjurătoare a fost numită de aceea Condado Portucalense. Aceată regiune a devenit regatul independent al Portugaliei, care s-a extins de alungul timpului până la frontierele actuale. Oraşul a fost de asemena scena mariajului dintre João I şi Ecaterina de Lancaster, simbolizând alianţa militară ce a durat mult timp dintre Portugalia şi Anglia, care era când respectată, când nu.
Unul dintre produsele Portugaliei apreciate la nivel mondial este Vinul de Porto. Numele său vine de la faptul că stătea închis în pivniţele din oraşul-soră al Porto-ului, Vila Nova de Gaia, cel de peste râu.
Arhitectul italian Nasoni a desenat un turn care a fost construit în zonele centrale ale oraşului, devenind pictograma sa: Torre dos Clérigos.
Între secolul XVIII şi secolul XIX oraşul a devenit un centru industrial important crescând văzând cu ochii. Un pod de oţel de două etaje (Ludovic I) şi un pod feroviar (Maria Pia), au fost construite amândouă de arhitectul Gustave Eiffel, la fel ca gara (considerată a fi una dintre cele mai frumoase din Europa). Bursa şi universiatea au fost de asemenea create între timp. O reţea de tramvaie în continuă de dezvoltare a fost creată în oraş, dar în zielele noastre doar o linie a mai rămas, care merge prin râu şi pe ţârmul mării, în special în scopuri turistice. În secolul XX alte poduri au fost contruite, ca şi Arrábida. Apoi a venit S. João, înlocuitorul lui Maria Pia, Freixo, pentru a completa Luís I, şi mai recent, Infante pentru a înlocui al doilea nivel al lui Luis I.
Cel mai vechi ziar portughez (Jornal de Notícias) este de asemenea din acest oraş şi clădirea în care este relizat (care are acelaşi nume cu periodicul), este una dintre cele mai înalte ale oraşului. Cea mai importantă editură portugheză, Porto Editora, este de asemenea din acest oraş. Dicţionarele sale sunt considerate cele mai bune.
Bursa oraşului (Bolsa do Porto) a fuzionat cu cea din Lisabona, original Bolsa de Valores de Lisboa, care a fuzionat mai târziu cu Euronext, împreună cu Amsterdam, Bruxelles, LIFFE şi Paris.
De curând, centrul istoric (care datează din Evul Mediu) a intrat în patrimoniul UNESCO. În 2001 Porto a împărţit titlul de capitală culturală europeană împreună cu oraşul olandez Rotterdam. În prezent cel mai important proiect de dezvoltare este metroul său. Este cel mai scump proiect în contrucţia publică din Europa, în principal din cauza solului oraşului, care este extrem de complex, din perspectiva tehnică.
LISABONA
Lisabona (Portugheză Lisboa) este capitala Portugaliei şi are 550,000 locuitori. Este localizată pe costa de vest a ţării, la Atlantic, unde râul Tagus (Portugheză Tejo), se varsă în ocean. Inima oraşului este Baixa sau oraşul de jos, locaţie a castelului São Jorge şi a Catedralei Santa Maria Maior de Lisboa.
Cel mai vechi district al oraşului este Alfama, foarte aproape de Tejo.
Alte monumente includ Turnul Belém, Mănăstirea Jerónimos, etc.
Cele mai importante industrii active în Lisabona sunt cele ale oţelului, textilă, chimică, ceramică, construcţiei de nave şi a pescuitului.
Se crede ca Lisabona a fost fondată de către fenicieni; • în sec. al 2-lea înaintea erei noastre a fost ocupată de către romani; • în sec. al 5-lea după Cristos a fost ocupată de către vizigoţi; • în 716 oraşul a fost cucerit de către mauri; • în 1147 oraşul a fost recucerit de către portughezi; • în jurul anului 1260 Lisabona a devenit capitala Regatului Portugaliei; • în urma unei extinderi coloniale, Lisabona a devenit unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa; • între 1580-1640, perioada dominaţiei spaniole, oraşul a decăzut constant; • în 1755 un cutremur de pământ, urmat de un tsunami şi de un incendiu, a distrus marea parte a oraşului; • în al doilea Război Mondial, Portugalia a fost o naţie neutră, iar Lisabona a devenit nu numai un refugiu cât şi un port de ambarcaţiune pentru refugiaţii din întreaga Europă; • în 1988 un incendiu, numit cel mai mare dezastru din istoria oraşului din 1755, a distrus raionul de cumpărături; • in 1991 populaţia era de 681.063 de locuitori.
Această peninsulă de câtiva km, de la gura râului Rio Tejo respectiv fluviului Tagus are ca principal port de croazieră portul Alcántara care se află între piciorul podului şi ţărmul de est şi este constituit din două docuri pe acelaşi deget al malului: Cais de Alcántara care este doar în interiorul podului şi Cais da Rocha de Obidós, la 5 sau 10 minute de est. Ambele docuri au clădiri terminale cu magazine, staţii taxi şi alte facilităţi. Numeroase restaurante se află în partea de est a intrării în port, pe partea de uscat din bazinul bărcilor care se întinde între docuri şi strada principală a Lisabonei.
Al treilea terminal mai proaspăt construit, Santa Apolónia, este aproape de gara Santa Apolónia şi de istoricul cartier al Alfalmei în centrul Lisabonei.
Făcând popas la Regatta în Cais da Rocha, turismul Lisabonei a generat o incursiune gratuită către Praça do Comércio în centrul oraşului. Pasagerii nu au de ales decât să se întoarcă în port pe cont propriu, de altfel autobuzul portului circulă între intrarea în port şi vase doar la amiază.
Biroul de relaţii cu turiştii din port le înmanează turiştilor hărţi viu colorate care să-i ajute să nu se piardă în oraş şi să le indice staţiile şi căile pe care trec autobuzele către port.
MALAGA
Mai mult de 350.000 de pasageri sosesc în Puerto de Malaga pe fiecare an, primul obiectiv care deserveşte ţărmurile Melilla al Spaniei şi Cueta al Africii de Nord. Croazierele au contribuit de asemenea la creşterea portului cu vizite de aproape 250 de vase şi 50.000 de croaziere, cifre atinse în anul 2002.
Conform spuselor istoriei, Portul Malaga este probabil cea mai veche trecere prin partea vestică a Mării Mediterane. Apparent ‘Phoenicienii’ au fost primii care au descoperit o mică colonie aici, comercializând atât ulei, vin, minerale cât şi faimoşii peşti de apă sărată. Aceste date provin de undeva din sec II i. Hr. de unde izvorăşte istoria portului din Malaga. Ocuparea de către ‘Phoenicieni’ a durat aproape 8 secole după care a aparţinut mai mult Europei fiind intermediari pentru comerţul marin.
Construcţia cheilor a fost finalizată între secolele 17 – 19, portul îmbogăţindu-se din activităţi maritime după care a suferit un oarecare regres, devenind mai putin activ.
Valul turistic al liniilor de croazieră reprezintă un progres. Se desfaşoară momentan proiecte detaliate cu intenţia de a extinde capacitatea portului cu două treimi. De asemenea se doreşte a se muta pescuitul şi sporturile către cealaltă parte a Guadalmedinei şi astfel să modernizeze instalaţiile existente.
Având de-a face cu importantele resurse şi substructure, există posibilitatea să se primească ajutor financiar din partea Comunităţii Europene pentru realizarea acestui proiect. De asemenea, merită menţionat faptul că Malaga a fost declarat ca fiind portul de bază care ă facă legătura între ţările care au semnat tratatul “Schengen”.
Malaga continuă să fie capitala Costei del Sol fără a se supune pericolului de a-i lua locul fruntaş niciuna dintre regiunile de pe coastă.
VALENCIA
Valencia este al treilea oraş ca mărime din Spania şi capitala provinciei Valenci. Aflată pe coasta de est a Spaniei, cu ieşire la Marea Mediterană, Valencia a fost de-a lungul istoriei şi un important port al peninsulei iberice, dar şi o putere econmică şi un centru cultural.
Fondat de romani, Valencia a fost de-a lungul timpului locul unde s-au întâlnit numeroase culturi şi civilizaţii, de la romani şi vizigoţi la mauri, care au transformat aşezarea într-un centru cultural şi financiar important. In 1094 Rodrigo Diaz de Vivar, mai cunoscut sub numele de El Cid Campeador, a cucerit Valencia, dar în 1102 oraşul a fost ocupat de mauri. Dupa ocupaţia maură, în 1238 James I de Aragon a recucerit oraşul, fondând Regatul Valencia.
In secolele XV – XVI Valencia a devenit una dintre marile puteri economice din zona Mediteranei, fiind perioada care a rămas în istoria oraşului ca Siglo de oro (Epoca de Aur). In acest interval Valencia s-a impus nu doar ca o forţă economică, ci mai ales ca un centru cultural faimos, prin creaţiile unor artişti ca Joanot Martorell (autorul Tirant lo Blanc, primul roman european modern), Ausias March, Roig de Corella, Isabel de Villena, Jordi de Sant Jordi sau Jaume Roig.
In timpul Razboiului de Succesiune, Valencia s-a aflat de partea arhiducelui Carol de Austria, iar după victoria Bourbon-ilor în aprilie 1707 la Bătălia de la Almansa, Filip V a abolit privilegiile locale, numite fueros, care erau o parte importantă a identităţii oraşului. In 1874 Alfonso XII a fost proclamat rege, la Sagunto, la nord de oraşul Valencia. Forma de guvernare aleasă era monarhia constituţională, iar când în Spania a fost din nou adoptat regimul democratic, provincia Valencia a devenit autonomă.
Este unul dintre cele mai sănătoase locuri din Europa, potrivit analizei facute de OMS, fiind preferată de numeroşi străini, în special britanici, îndrăgostiţi de stilul de viaţă mediteranean. Mulţi s-au stabilit aici definitiv, alţii şi-au cumpărat case de vacanţă unde se refugiază n perioada rece, pentru a scăpa de iernile engleze.
Obiective – Unul dintre cele mai importante edificii din Valencia este Palacio del Marques de Dos Aguas, o splendidă clădire în stil baroc, a cărei faţadă este împodobită de extravagante sculpturi, interioarele nefiind cu nimic mai prejos. In acest palat este găzduit celebrul Museo Nacional de Ceramica, care prezintă lucrări din Manises, Paterna si Alcora, fiind o adevarată poveste a acestei arte.
Tot la Valencia se află şi Museo de Bellas Artes, unul dintre cele mai importante din ţară, unde se gasesc lucrări de El Greco, Goya sau Velasquez. Dar colecţiile muzeului cuprind şi lucrări ale unor artişti locali, precum Joan de Joanes, Ribalta, Espillosa, Vicente Lopez, Sorolla, Pinazo. In secţiunea de sculptură se pot descoperi exemple interesante de artă contemporană, precum şi o vastă colecţie de vestigii arheologice.
Un alt obiectiv este Loja de sela (bursa de matasuri) o remarcabilă clădire în stil gotic, datând din secolul XV, care stârneşte regretul că nu s-au păstrat mai multe edificii din epocă.
Secolul XXI este reprezentat de Ciudad de Artes y Ciencias (Oraşul Artelor şi Ştiinţelor), şi chiar dacă traducerea poate părea forţată, este unul dintre centrele culturale de primă importanţă din lume, pentru ca se pot găsi aici atât un muzeu ştiinţific, cât şi un pavilion dedicat artelor, unde sunt organizate spectacole şi expoziţii diverse.
Arta modernă şi contemporană este bine reprezentată şi la Instituto Valenciano de Arte Moderno, cu o expoziţie permanentă de sculptura semnată de Julio Gonzales şi numeroase expoziţii ale unora dintre cei mai importanţi artişti avangardişti de astăzi.
Catedrala din Valencia este unul dintre cele mai importante lăcaşuri catolice de cult, aici găsindu-se Sfântul Graal, cupa folosită la Cina cea de Taină, dupa cum susţine Vaticanul. Şi dacă este doar o legendă, catedrala atrage în fiecare an nenumăraţi pelerini. Construcţia acestui colos a inceput în secolul XIII, fiind terminată în secolul XV. In principal în stil gotic, Catedrala a ajuns în final un amestec de stiluri, predominând goticul, barocul şi romanul. Se poate vizita catedrala, sub îndrumarea unui ghid, în cursul după-amiezii. Catedrala are şi un impresionant, deşi micuţ muzeu, numit Museu de la Seo, cu o vastă colecţie de comori artistice adunate în timp de biserică, între care şi lucrări de Goya.
Un alt lăcaş de cult important este Real Basílica de Nuestra Senora de los Desamparados, locul tradiţional pentru rugăciune, construit in stil gotic şi având in interior o impresionantă frescă de Palomino.
Pasionaţii de istorie pot vizita Museo Historico Municipal, aflat in clădirea Ayuntamiento (Primăria), cu o impresionantă colecţie, printre obiectele expuse numărându-se mai multe piese deosebite, precum Senyera (steagul regional), numeroase cărţi foarte vechi, documente şi obiecte care au aparţinut diverselor ghilde comerciale.
Tot la Valencia se gaseşte şi Casa-Museo Jose Benlliure – Casa Memoriala Jose Benlliure – unde se găsesc lucrările acestui celebru artist, originar din provincie, precum şi numeroase obiecte personale şi de epocă.
Tot printre muzeele importante se numără şi Museo Marítimo Joaquin Saludes, situat in Torres de Serranos şi găzduind o colecţie impresionantă de amfore şi alte obiecte arheologice, recuperate de pe fundul Mării Mediterane, precum şi o expoziţie de machete de vase.
Museo de la Ciudad Palacio Marques de Campo are o colecţie arheologică, ilustrând perioada pre-romană şi înfiinţarea oraşului Valencia, dar şi o galerie de artă. Alte muzee sunt Museo Paleontologico (cu fosile şi insecte, dar şi un schelet de megatherium), Museo del Patriarca (galerie de artă, cu lucrări de El Greco şi numeroase pânze flamande), Museo de la Prehistoria (o prezentare impresionantă a perioadei Paleoliticului, cu fosile şi rămăşiţe deosebite).
Luptele cu tauri au fost dintotdeauna un simbol al Spaniei, iar la Valencia această tradiţie sângeroasă şi specifică este reprezentantă în Museo Taurino, unul dintre cele mai vechi şi mai impresionante din Spania, cu numeroase obiecte şi documente care spun povestea coridei in secolele XVIII – XX. Museo Fallero este dedicat celebrului festival şi in special figurinelor şi statuetelor tradiţionale, care sunt folosite la decoraţiuni cu această ocazie. In fiecare an, incepand din 1934, aici au fost păstrate cele mai reuşite statui, alături de postere, fotografii şi alte obiecte din istoria festivalului.
Unul dintre cele mai importante evenimente din Valencia rămâne Las Fallas, un festival desfăşurat in perioada 12 – 19 martie. In timpul festivalului in aproape toate pieţele din oraş sunt inalţate statui uriaşe din papier-mache, câteva sute, majoritatea fiind mesaje critice sau ironice. Aceste statui, numite Fallas, sunt arse la miezul nopţii, pe 19 martie, in timpul ritualului cunoscut ca „la nit del foc”.
In afară de muzee, Valencia are şi numeroase monumente şi clădiri impozante, multe adevărate opere de artă arhitecturală, precum Palacio de la Generalitat, sediul guvernului, o clădire in stil renascentist, cu influenţe orientale. Cel puţin la fel de interesante sunt Torres de Serranos – Turnurile Serranos – construite in secolul XIV şi care făceau parte in trecut din sistemul defensiv al oraşului, găzduind astăzi Muzeul Maritim. Torret de Quart – Turnurile de Quarţ – se găsesc in partea de vest, fiind construite in secolul XV.
Piaţa centrală, cunoscută sub numele de Mercado Central, este una dintre cele mai mari pieţe acoperite din Europa, cu o suprafaţă de peste 8000 metri pătraţi.
Valencia este un oras viu, mereu in activitate, iar vizitatorii vor fi cu siguranţă impresionaţi in special de mesteşugarii şi artizanii locali, care realizează numeroase mărfuri, cu imaginaţie, indemânare şi talent. In domeniul ceramicii, unul dintre cele mai bine reprezentate şi cu o lungă tradiţie, coloranţii au inceput să fie folosiţi din secolul XIII, iar din secolul XV au inceput să fie produse celebrele plăcuţe Paterna, cu modele arse in suprafaţa de ceramică. Manises şi Paterna sunt considerate capitalele comerţului de ceramică, in timp ce la Manises se găsesc nu doar numeroase fabrici, dar şi expoziţii de gen, precum şi un impresionant Muzeu al Ceramicii. Nici lemnul nu a fost uitat, chitarele, castanietele, pipele realizate aici fiind cunoscute prin calitate si fineţea execuţiei.
In Valencia s-a pus accent şi pe produsele din piele şi mătsuri, care au o lungă istorie, şi care sunt şi astăzi foarte căutate. Dacă altădată fierarii şi artiştii dădeau viaţă metalelor diverse, astăzi aceştia s-au reprofilat pe producţia de bijuterii diverse şi lămpi de cea mai bună calitate, adevărate obiecte de artă.
Arta gastronomică – Bogata varietate a bucătăriei din Valencia reflectă diversitatea produselor locale, fiind o listă de surprize plăcute pentru orice străin. Printre specialitatile locale, cu o indelungată tradiţie, se remarcă paella. Gatită deasupra unui foc de lemne, este doar una dintre reţetele din Valencia pe bază de orez, altele fiind arros a banda (orez cu fructe de mare sau peşte), arros negre (orez cu sepie), arros al forn (orez la cuptor), arros amb fesols i naps (orez cu fasole şi napi) şi multe altele.
Toate aceste delicii sunt excelente alături de vinurile specifice regiunii, de la cele albe de Alto Turia sau Serrania la cele roşii Requena, Utiel sau Campo de Lliria. In afara acestora, la Valencia se găsesc şi fructe diverse, mai ales portocale, dar şi dulciuri diverse, precum arnadi, o placintă cu cartofi dulci.
BARCELONA
Barcelona este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este de asemenea al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe coasta Mediteranei, 160 km sud de lanţul muntos Pirinei, care reprezintă graniţa cu Franţa.
Populaţia oraşului este de aproximativ 1,6 milioane, iar a zonei metropolitane de aproximativ 3 milioane.
Barcelona a fost locul în care s-au desfăşurat Jocurile Olimpice de vară din 1992. În vara lui 2004 Forumul Internaţional al Culturii se va desfăşura în oraş.
Legenda atribuie cartaginezilor întemeierea localităţii Barcino, în special lui Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal. mai târziu, romanii au transformat oraşul într-un castrum (o bază militară romană) centrat pe Mons Taber, un mic deal în apropierea locaţiei primăriei din ziua de astăzi (Plaça de Sant Jaume). Această organizare este încă vizibilă şi astăzi pe harta centrului istoric prin fragmentele rămase din zidurile romane. Rămăşiţe romane importante sunt expuse sub Plaça del Rei, intrarea spre muzeul oraşului, Museu d’Història de la Ciutat. Cetatea a fost cucerită de vizigoţi în secolul al V-lea, de către muri în secolul al VIII-lea, recucerită în 801 de către regii franci şi jefuită de Al-Mansur în 985.
Barcelona a devenit un judeţ franc, care şi-a cucerit încet, încet independenţa şi s-a extins până ce a anexat Principatul Cataloniei, Regatul Aragonului şi alte posesii aflate peste mare, conducând astfel Marea Mediterană de la Barcelona până la Atena. Când Confederaţia Catalonia-Aragon a fost anexată dinastic Castiliei, a început decăderea Barcelonei. Oraşul a fost devastat după Republica Catalonă din 1640 – 1652 şi în Războiului Spaniol de Seccesiune din 1714. La începutul secolului al XX-lea, Barcelona a redevenit un centru cultural şi politic după o reînviere a culturii catalone.
În acelaşi secol, în timpul Războiului Civil Spaniol, Barcelona a fost un refugiu al cauzei anarhiste, dar s-a predar forţelor Generalului Franco în 1939. În anii 1970, din nou, Barcelona a reînviat, devenind oraşul prosper de azi, unul dintre cele mai preţuite oraşe din Spania şi Europa.
Barcelona oferă o oportunitate unică pentru turişti, de a se plimba de la rămăşiţele romane spre cetatea medievală, şi spre oraşul modern cu bulevardele sale deschise şi toate intersecţiile lăsate largi de colţurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San Francisco.
O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poţi vedea prestigioasa operă El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre alte clădiri interesante.
Les Rambles se termină în portul vechi, unde o statuie a lui Cristofor Columb indică spre mare. În apropiere se află Museu Marítim (Muzeul Maritim) care prezintă istoria vieţii din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul şantier naval, unde erau construite vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând şi cel mai mare Acvariu din zona mediterană.
Remarcabilă este moştenirea oraşului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit şi a lucrat la Barcelona, şi care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell şi imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcţie din 1882, fiind finanţată din bani publici ca şi catedralele din Evul Mediu. Se aşteaptă să fie terminată până în 2020.
Vizite de artă includ muzeul Fundaţiei Joan Miró, unde se găsesc mai multe picturi şi sculpturi ale artistului, împreună cu lucrari si opere împrumutate de la alte muzee din lume. Există de asemenea un muzeu ce conţine lucrări mai puţin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinereţea sa. Pentru cei interesaţi de artă, Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei merită vizitat. Conţine picturi pe pereţi din biserici şi capele romanice din Catalonia, care au fost transferate muzeului. De asemenea un alt muzeu ce merită văzut este Muzeul de Artă Contemporană, nu doar pentru picturile şi sculpturile sale, ci şi pentru arhitectura sa, clădirea fiind designată de arhitectul american Richard Meier.
În districtele moderne ale oraşului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaţionale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele şi altele. Cel mai elegant bulevard este Passeig de Gràcia, unde se află două clădeiri de ale lui Antoni Gaudí, Casa Milà (La Pedrera) şi Casa Batlló.
Pentru vederi spectaculare ale oraşului şi liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreaţă care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic şi Palatul Sportiv, realizate de arhitectul japonez Arata Isozaki, la fel ca şi Grădinile Botanice. La marginea oraşului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri înălţime, cu un parc de distracţie în vârf.
Cu aproximatie 700.000 de pasageri de croaziera viziteaza Barcelona la bordul a mai mult de 500 de vase, annual facand Barcelona cel mai aglomerat port de croaziera mediteraneean, astfel, abia se face fata multimilor de vase care invadeaza portul la varful de sezon al verii.
MARSILIA
Marsilia (în franceză Marseille, occitană Marselha) este al doilea cel mai mare oraş din Franţa. Situată în vechea provincie franceză Provence (Provença în occitană) şi pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port comercial al ţării.
Are o populaţie de 807.071 locuitori (recensământ 1999), care ajunge la 1.550.000 în aglomerarea urbană Marsilia-Aix-en-Provence.
Marsilia este capitala judeţului Bouches-du-Rhône. A fost fondată de greci în secolul VII î.Hr. A trecut în subordinea romanilor în 49 î.Hr. Vechiul nume grecesc e Massilía, de la Mασα (citit masa), ce înseamnă „jertfă”.
Marsilia a fost evanghelizată începând cu secolul I. Potrivit legendei, predicator ar fi fost Lazăr, Marta şi Maria, cei trei fraţi prieteni ai lui Iisus Hristos.
În secolul IV se stabileşte la Marsilia monahul Sfântul Cassian, de origine din Dobrogea, şi pune pe picioare monahismul galic. Acesta s-a născut in anul 365 intr-o aşezare situată la gurile Dunării. A fost călugar al Betleem, călugar pelerin in Egipt, diacon la biserica Saint-Jean-Chrysostome in Constantinopole, preot la Roma. In primăvara anului 416 el ajunge la Marsilia şi se stabileşte acolo. Construieşte o criptă peste mormintele a doi martiri pentru a sărbători Euharistia. Era un obicei al Bisericii să alăture sărbătoarea Sacrificiului lui Iisus cu sărbătoarea sacrificiului celor care au murit pentru El, iar mormintele pe care se ţinea slujba erau intotdeauna ale unor martiri.
Absida aceste cripte a disparut. Cripta a fost modificată in secolul al XIII-lea. Din perioada paleocrestină au ramas numeroase urme ale venerării: stâlpi decoraţi, sculpturi, incrustaţii.
GENOVA
Genova (în italiană, Zena în genoveză, Gênes în franceză ) este un oraş şi un port maritim în Italia de nord, capitală a Liguriei. Are o populaţie de cca. 700.000 locuitori şi este capitala culturală europeană în 2004.
În antichitate, Genua era un oraş al ligurienilor. Credincios Romei, spre deosebire de alte popoare liguriene şi celtice din Italia de nord care s-au alăturat cartaginezilor în Al Doilea Război Punic, Genova şi-a pierdut din importanţă ca oraş-port după ascensiunea portului Vada Sabatia, lângă Savona.
În Evul Mediu, Genova a fost o republică independentă şi puternică (una dintre aşa-numitele Repubbliche Marinare, celălalte fiind Veneţia, Pisa şi Amalfi) concentrată în special asupra mării. Republica Genova s-a extins pe întreaga Ligurie modernă şi Piemont. Avea mai multe colonii în Orientul Mijlociu, în Marea Neagră, în Sicilia, Sardinia şi Africa de nord. De asemenea poseda şi insula Corsica.
Familile genoveze faimoase, cum ar fi Doria, au avut practic control complet asupra Mării Tireniene.
Republica a devenit parte din Imperiul Francez până în 1815, când delegaţii de la Congresul de la Viena au stabilit incorporarea ei în Piemont (Regatul Sardiniei) (Regno di Sardegna).
Genovezi celebri au fost Cristofor Columb (Cristoforo Colombo), amiralul Andrea Doria, violonistul Nicolò Paganini şi patriotul italian Giuseppe Mazzini.
NAPOLI
Capitală a sudului Italiei şi centru al regiunii Campania, Napoli este cel mai important port Italian şi are o populaţie de un milion de locuitori, iar împreună cu zona metropolitană strânge trei milioane de locuitori. Se află la mijlocul distanţei dintre Vezuviu şi zona vulcanică Campi Flegrei.
Oraşul a fost o colonie greacă cu numele de Neapoli (noua cetate). Oraşul influenţat de pasiunea pentru pizza margherita intră în scurt timp sub autoritatea romană.
După dispariţia Imperiului Roman, oraşul a rezistat invaziei lombarde şi va rămâne ataşat Imperiului Bizantin. La finalul secolului VI, Napoli a devenit capitală a unui ducat bizantin. În 751, odată cu căderea exarhatului de la Ravenna din care se ridicase, ducatul a devenit independent.
În 1030, pentru a putea face faţă ameninţării bizantine, ducele Sergiu al IV îi găzduieşte pe normanzi în oraşul vasal Aversa. Normanzii nu încetează incorporarea posesiunilor lor din Italia de Sud, iar în 1139, Roger al II-lea, primul rege al Siciliei, incorporează oraşul în regatul său.
Carol al II-lea al Siciliei, pierzând insula Sicilia, a făcut din Napoli capitala regatului Siciliei, care este uneori numit „regatul napolitan”.
Printre obiectivele turistice ale orasului se numără: Castelul dell’Ovo (situat pe tarm, castelul a fost construit de William I in 1154 si mărit de Carol I de Anjou), Mănăstirea San Martino (situat pe Dealul Vomero, mănăstirea a fost construită in stil baroc in secolul al 14 lea), Biserica San Domenico Maggiore (datând din secolul al 14 lea), Biserica Sant’Anna dei Lombardi (datând din secolul al 15 lea), Biserica Santa Maria Donnaregina, Domul (construit in secolul al 13 lea pe locul unei bazilici paleocrestine), Castelul Nuovo (cunoscut şi sub denumirea de Maschio Angevin, castelul a fost construit in secolul al 13 lea din ordinele regelui Charles I de Anjou); Palatul Cuomo (construit in stilul Renasterii intre 1464-1490), Palatul Regal (datând din secolul al 17 lea, palatul a funcţionat ca reşedinţă a familiei regilor de Bourbon), Biserica Santa Chiara (construită intre 1310-1328, biserica este cea mai mare biserică din Napoli), Opera San Carlo (cea mai mare operă din Italia şi una dintre cele mai frumoase din lume, a fost construită in 1737 sub conducerea lui Carol III de Bourbon), Muzeul Arheologic National (este unul dintre cele mai mari muzee din lume şi găzduieşte cele mai interesante descoperiri din Pompei si Herculanum); Muzeul National Capodimonte (adăpostit de Palatul Regal Capodimonte-construcţie datând din secolul al 19 lea, realizată din ordinele regelui Charles Bourbon, Muzeul National Capodimonte expune operele apartinând artiştilor: Masaccio, Rafael, Botticelli, Michelangelo); Poarta Capuana (datând din secolul al 15 lea, este unul dintre cele mai importante monumente renascentiste din Napoli), grădina publica Villa Comunale.
PALERMO
Palermo – oras multietnic . Palermo este capitala Siciliei şi inima culturală a insulei, datorită patrimoniului său istoric, artistic şi arhitectonic extraordinar.
Oraşul este situat pe malul Mării Tireniene, fiind cel mai mare centru economic, cultural şi port al insulei, cu o populaţie de peste 750 000 locuitori. Palermo a fost fondat de fenicieni, de-a lungul timpului a intrat in contact cu navigatorii şi negustorii greci, de aici venind numele de Panormus, latinizare a numelui grecesc care inseamnă „tot portul”. Perioada sa de maximă prosperitate a fost sub conducerea lui Federico al II-lea (1194-1250), care a ştiut să fructifice moştenirea culturală arabă, grecă şi romană. Deosebite sunt Palatul Abbatellis (sec. al XV-lea), Palatul Gotic Chiaramonte (1307, gazduieşte in prezent Galeria Nationala) şi Catacombele Capucine, ruinele amenajate in stil modern, străzile care păstrează aerul secolelor trecute alături de restaurante şi cafenele nonconformiste.
Palermo este situat intr-un peisaj sşlbatic, inconjurat de stânci şi mare, iar clima blândă şi placută îi conferă o atracţie deosebită pe tot parcursul anului.
Principalele atracţii turistice ale oraşului sunt: Piazza della Vittoria cu Palatul Regal (Normand) şi Palatul Sclafani (datând din secolul al 14 lea şi apartinând uneia dintre cele mai puternice familii conducătoare ale Siciliei); Piazza Pretoria cu Palatul Senatului (datând din secolul al 15 lea), Biserica Santa Caterina (datând din secolul al 15 lea), Biserica Martorana (construită in stil baroc in 1194, cu mozaicuri bizantine), Biserica San Cataldo (păstrează trei cupole maure); Biserica San Giovanni degli Eremiti (construită in 1132), Teatro Massimo (unul dintre cele mai mari teatre din Europa), fortareaţa (construită de arabi, această fortareaţă a fost reşedinţa preferată a regelui Frederick II). Palatele din Palermo: Palazzo Marchesi (construit in stil gotic catalan), Palazzo Santa Croce-Sant’Elia, Palazzo Cutň (resedinţa elegantă a prinţilor Cutň, datând din secolul al 17 lea), Palazzo Ganci (datând din secolul al 18 lea), Palazzo Aiutamicristo (datând din secolul al 15 lea), Palazzo Chiaramonte (construit in 1307, palatul a aparţinut puternicei familii Chiaramonte), Palazzo Patella-Abatellis (datând din secolul al 15 lea) sunt o altă atracţie a oraşului.
VALETTA
Valletta, populaţie 9.129 (1994), este capitala Maltei. Valletta este o aşezare din secolul XVI, cu multe clădiri din timpul Cavalerilor Sfântului Ioan al Ierusalimului, conducătorii de lungă durată a oraşului. Este numit după fondatorul său, Grandmaster Jean de la Vallette. În malteză este cunoscut în limbajul colocvial ca il-Belt, însemnând „oraşul”. Cetatea a fost avariată în timpul raidurilor aeriene din Al Doilea Război Mondial.
Valletta este construit pe o peninsulă, în care se află două porturi naturale, Marsamxett şi Portul Mare. Oraşul a fost fondat în 1566, prin construirea bisericii.
În Valetta se află mai multe biserici, cea mai remarcabilă fiind Catedrala Sfântul Ioan, în trecut Biserica Cavalerilor. Alte atracţii turistice sunt Palatul Marilor Maeştrii (acum Parlamentul Maltez) şi un Muzeu Naţional de Arte Frumoase. Se află în patrimoniul mondial UNESCO.
VENETIA
Veneţia este principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale. Veneţia are 266.181 locuitori şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Întregul oraş şi întreaga lagună a fost declarată, în 1979, patrimoniu al umanităţii de către UNESCO.
Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Şeful guvernului era dogele (din latină dux), teoretic ales pe viaţă, dar în pratică, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern.
În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule, inclusiv Creta, era principala putere militară şi între principalele forţe comerciale din orientul apropiat. Teritoriul republicii în Italia se întindea până la Lacul Garda si fluviul Adda.
În secolul XVIII, Veneţia era printre oraşele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influenţă in domeniul artelor, arhitecturii şi al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Veneta cuprindea Veneto, Istria, Dalmaţia, Cattaro şi o parte din Lombardia. Dar după 1070 de ani de indipendenţă, în 12 mai 1797 oraşul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia”. Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat oraşul.
În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneţia” incetă sa mai existe fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmaţia şi Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului Austro-Ungar. Austriecii au intrat în oraş pe 18 ianuarie 1798. Din 1866 face parte din Regatul Italiei.
Azi oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale.
Piaţa San Marco poate fi considerată „centrul centrului” oraşului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii. Un alt simbol al oraşului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine.
Alte importante monumente veneţiene sunt: Arsenale, Bazilica Santa Maria della Salute şi Bazilica Santa Maria gloriosa dei Frari.
Canalele principale ale oraşului sunt: Canal Grande şi Canale della Giudecca. Primul împarte în două oraşul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Se spune ca in „Serenissima” turistica „traiesc” doua orase. Unul este „Venetia turistului grabit”. Pentru el, reperele esentiale sunt Piazza San Marco si o plimbare cu gondola pe sub „Puntea Suspinelor”, chiar daca tariful este exorbitant (ajunge si pana la 100 de euro!), iar sarutul de Sf. Valentin sub celebrul pod venetian, in plin Carnaval, e mai mult o facatura turistica – daca e sa ne gandim la adevarata functionalitate a podului inchis, prin care treceau, suspinand, prizonierii, catre si de la locul de judecata.
DUBROVNIK
Dubrovnik (italiană Ragusa), populaţie 43.770 (2001) este un port şi una dintre cele mai proeminente staţiuni turistice de la Marea Adriatică în sudul extrem al Croaţiei şi centrul judeţului Dubrovnik -Neretva.
Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orăşele: Laus (numele vine de la cuvântul latin pentru stâncă) care era doar o mică insulă pe coasta de sud a Dalmaţiei, ce oferea adăpost pentru refugiaţii italieni din oraşul Epidaurum; şi Dubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar), o aşezare a imigranţilor slavi la poalele dealului Srđ. Strâmtoare de pământ umed a fost mai târziu umplută cu pământ, unificând oraşul în jurul nou-formatei pieţe (astăzi Placa sau Stradun).
Oraşul a fost fortificat, urmând să fie construite două porturi de fiecare parte a istmului. Comerţul său maritim a crescut, devenind singurul oraş-stat pe coasta de est a Mări Adriatice, care rivaliza cu Veneţia în Evul Mediu. Sprijinit de diplomaţia sa prosperă şi experimentată, Dubrovnik a cunoscut un nivel remarcabil de dezvoltare în secolele XV şi XVI.
Dubrovnik a fost unul dintre centrele de dezvoltare a limbii croate, loc natal pentru numeroşi poeţi şi scriitorii ca Ivan Gundulić şi Marin Držić. Notabili au fost şi pictorii Lovro şi Vicko Dobričević, şi oameni de ştiinţă ca Ruđer Josip Bošković şi Marin Getaldić.
Oraşul a fost condus de aristrocaţie, iar căsătoria între membrii celor trei clase sociale era strict interzisă. Şeful de stat cu rol ceremonial era Cneazul sau în timpul suzeranităţii veneţiene Rectorul. Puterea adevărată însă era în mâinile a două Consilii (Vijeće) care aveau ca membri reprezentanţi ai nobilimii.
Guvernul oraşului Dubrovnik era liberal în câteva lucruri. A abolit sclavia în 1418 şi a devenit primul stat care a recunoscut independenţa nou-formatei ţări, Statele Unite ale Americii. Vechiul steag al oraşului conţine cuvântul Libertas (libertate), iar la intrarea în fortăreaţa Lovrijenac, amplasată în afara zidurilor oraşului, se află inscripţia Non bene pro toto libertas venditur auro, Nu e bine să fie vândută libertatea, pentru tot aurul.
ATENA
Atena , împărţită între cultura străveche şi zonele de plajă, este unul dintre marile oraşe ale Europei, care oferă o vacanţă unică: muzee, galerii de artă, monumente istorice. Atena poate fi vizitată doar pentru Acropole, Parthenon şi Muzeul National, unde se găsesc unele dintre cele mai frumoase urme ale Greciei antice şi se poate simţi şarmul sacru al monumentelor şi al artei. Odată urcaţi pe Acropole şi privind Atena se poate descoperi de fiecare dată un alt oraş, plin de contraste şi surprize: antic, bizantin, neoclasic, modern, vesel.
Se pot face croaziere până la insulele din apropiere: Aegina, Poros şi Hydra. Evenimente artistice, festivaluri, competiţii sportive, aniversări şi multe alte momente distractive îşi aleg gazda aici, in orasul Jocurilor Olimpice.
Atracţii turistice şi evenimente in Atena: Acropolele din Atena, Muzeul Acropolelor si Templul Olimp.Dealul Acropolelor, aşa numitul “Stanca Sacra” a Atenei, este cel mai important site al Atenei. In timpul Perioadei de Aur a lui Perikle, aici s-au construit unele dintre cele mai reprezentative capodopere arhitecturale ale epocii. Rămăşiţele primelor aşezări de pe Acropole datează din perioada Neolitică. De-a lungul secolelor piatra dealului a fost incontinuu folosită fie pentru locurile de cult fie pentru casele de locuit.
In timpul perioadei clasice ( 450-330 BC ) trei importante temple au fost construite pe ruinele vechi: Pantenonul, Erechtheion si Templul lui Nike, dedicate lui Athena Parthenos, Athena Polias, si respectiv Athena-Apteros Nike.
Muzeul Acropolelor ete unul dintre cele mai importante muzee din lume. El găzduieşte temporar capodoperele civilizatiei greceşti antice, dedicate celor mai importante sanctuare atheniene. La ora actuală au inceput pregătirile pentru contruirea unui nou muzeu. Multe piese unice de artă ce ornamentau Acroplolele au fost furate şi trasferate in străinătate. Cel mai mare jaf de acest gen a avut loc in sec 19 de catre Lord Elgin.
Templul Olimp conform tradiţiei, intemeierea sactuarului merge inapoi in timpurile mitice ale lui Deucalion. Locul a fost locuit din timpuri preistorice şi cultul zeului Zeus, este atestat incă de la inceput. In 515 BC Peisistratos cel tânăr, incepe construcţia monumentalului templu care insă nu este finalizată datorită sfarşitului tiraniei in Athena. Mai tarziu templul este finalizat de către impăratul roman Adrian in 124/125 AD. In interiorul templului se găsea o colosală statuie ( din aur si fildes) a lui Zeus.
SALONIC
Al doilea oraş ca mărime din Grecia şi principalul oraş din regiunea greacă Macedonia, Salonic (Θεσσαλονίκη, cunoscut şi sub numele de Thessaloniki , Selânik, Salonika sau Salonica, Σαλονίκη, macedoneană: Солун, Solun) are o populaţie de 1.550.000 locuitori incluzând suburbiile. A fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei şi era condus de un praetor. A fost numit după Thessalonica, soţie a lui Cassander şi soră a lui Alexandru cel Mare, care a fondat oraşul. Ea a fost denumită aşa de tatăl său Filip, pentru că a auzit pentru prima dată de naşterea sa după ce a înfrânt (nike) Tesalia.
În cea de-a doua călătorie misionară, Paul a predicat într-o sinagogă de aici, principala sinagogă a evreilor din acea parte a Macedoniei şi a pus bazele unei biserici. Opoziţia evreilor asupra sa, l-a făcut să plece din oraş, spre Berroia.
Ca parte a Macedoniei, Salonic a făcut parte şi din Imperiul Roman şi Bizantin până ce Constantinopolul a fost capturat în Cruciada a Patra (1204). Oraşul a devenit capitală a Regatului Cruciat al Salonicului, până ce a fost cucerit de despotatul bizantin al Epirusului în 1224. A fost recuperat de Imperiul Bizantin în 1264, dar, neputând să-l susţină împotriva Imperiului Otoman, despotul bizantin Andronikos Palaeologus a fost forţat să-l vândă Veneţiei, care l-a păstrat sub autoritatea sa până în 1430.
În împrejurimile Salonicului locuieşte o importantă comunitate de aromâni.
