Prezent în ședința de Consiliu Local de după anunțul oficial al anulării celei de-a doua licitații pentru centura ocolitoare a municipiului, deputatul Viorel Băltărețu a acuzat administrația locală de secretomanie și lipsă de reacție.
“Primăria se face vinovată de lipsă de transparență și un management ineficient al proiectului. Pe de o parte, anunțul oficial al anulării licitației a ajuns azi doar la câteva ziare clujene, fără nicio explicație despre motivele anulării. Apoi, i-au trebuit Primăriei mai mult de 5 luni să analizeze unica ofertă prezentă în licitație, pentru a decide anularea ei, fără să prezinte și motivele”.
Deputatul clujean a arătat că centura Bihariei a atras la licitație 6 ofertanți, iar inelul metropolitan al Oradei, 9 ofertanți. El a argumentat că documentația proastă pregătită de echipa din primărie e cauza principală a lipsei interesului constructorilor pentru centura Clujului.
“În studiul de fezabilitate era inclusă toată centura, de la Căpuș la Apahida – 1.4 miliarde de euro. Nu ați reușit să gasiți o soluție de finanțare. V-am propus mai multe variante, pentru cei 400 milioane de euro care lipseau, ca să scoatem toată centura la licitație o singură dată. Ați tăiat proiectul cu regula de trei simplă și l-ați împărțit în bucățele, ne-am trezit la sfârșit că nu vin constructorii. Nu sunteți în stare să puneți prețurile și condițiile corecte.”, a arătat Băltărețu.
“Am pierdut foarte mult timp, eu nu mai am încredere că puteți duce acest proiect la finalizare”, a concluzionat deputatul. El a adresat primarului o nouă invitație de a participa la dezbaterile ce au loc în această perioadă între candidații la primărie, la care, în mod tradițional, Emil Boc nu ia parte.