Timp de milioane de ani, încă de la apariţia primilor oameni primitivi, specia noastră s-a concentrat pe două direcţii importante: supravieţuirea şi perpetuarea. Resursele au fost mereu foarte puţine, astfel că pentru majoritatea oamenilor care au trăit vreodată, viaţa a însemnat doar o luptă continuă pentru a rezista de azi pe mâine, cu multă suferinţă şi sacrificii.
Revoluţia tehnologică din ultimele patru secole a permis pentru prima oară existenţa individualismului, la nivelul maselor, nu doar a câtorva lideri exploatatori. În ultimul secol însă, pe măsură ce statul a acaparat tot mai mult din economie, vieţile oamenilor depind de factori externi, pe care îi pot controla în foarte mică măsură.
În ţările unde există democraţie reprezentativă, se cultivă iluzia că populaţia ar avea un cuvânt de spus, deşi alternativele sunt stabilite de diverse grupuri de interese, iar opţiunile foarte restrânse şi vagi. În dictaturi, conducerile nu se mai obosesc să creeze această mascaradă.
Astfel, un copil născut azi primeşte în dar din partea comunităţii un bilet de loterie virtual. Nu se ştie dacă este sau nu câştigător; asta se va vedea în timpul vieţii. Dacă generaţiile dinaintea sa au acumulat datorii mari, se va vedea in situaţia de a trebui sa le plătească, având un nivel de trai mai scăzut mai scăzut decât al părinţilor săi. Dacă din contră, datoriile au fost mici, politicienii din timpul vieţii sale vor putea să se îndatoreze, să-i ofere diferite cadouri din partea statului precum şi asistenţă socială generoasă, oferindu-i astfel o creştere nejustificată a nivelului de trai, pe care o vor achita copiii şi nepoţii săi.
Istoria veacului trecut – în special în statele capitaliste, dar şi-n România care a trecut de la feudalism la comunism şi acum la cleptocraţie corporatistă – ne arată cum s-au succedat generaţiile privilegiate şi cele de sacrificiu, în strânsă corelaţie cu boom-urile şi crizele artificiale, întreţinute de politicile iresponsabile ale guvernelor.
Pilda din fabula „Greierele şi furnica”, deşi are o foarte bună aplicare în economie, acceptată de aproape toate orientările doctrinare, nu este aplicată nicăieri în practică. Populismul este însă omniprezent, în toate zonele geografice şi în toare părţile spectrului politic. Problema derivă dintr-o deficienţă intrinsecă a democraţiei: pentru a mulţumi alegătorii, vei prefera să faci alegeri iraţionale, punând satisfaţia de moment mai presus de interesul general pe termen lung, pasând astfel problemele urmaşilor. În timp, dezechilibrele se adună şi întreaga societate devine mai săracă.
Soluţia este greu de găsit în paradigma actuală. Dezvoltarea conştiinţei civice şi creşterea nivelului de cultură economică în rândul populaţiei, precum şi acceptarea de bunăvoie a unor restricţii pentru a avea beneficii în viitor, sunt aşteptări destul de nerealiste. Ciclul vicios poate fi rupt doar prin scăderea rolului statului în viaţa cetăţenilor şi responsabilizarea acestora, astfel ca un nivel de trai mai bun să fie legat doar de propria muncă, nu de noi împrumuturi sau de plăţi în contul unor credite istorice.
E trist că după ce mii de generaţii dinaintea noastră au dus o viaţă mizerabilă în speranţa că nepoţii lor vor trăi mai bine, noi nu ne mulţumim cu ceea ce avem, ci suntem atât de lacomi încât preferăm să vindem şi viitorul copiilor noştri pentru a putea cheltui în prezent.
