Trăind în Europa, când discutăm despre economie sau politică ne raportăm la statele de pe continent, la America, la Rusia, uneori la China, rareori la țări ca Japonia și India… și cam atât. Tindem să neglijăm restul planetei și să o considerăm implicit prea puțin dezvoltată și deci neinteresantă.
În mare parte, avem dreptate să menținem astfel de prejudecăți. Însă uităm de o zonă foarte faină și prea puțin cunoscută: continentul australian. Iar în sud-estul marii insule se află un stat chiar mai puțin cunoscut: Noua Zeelandă.
Ce e așa important la Noua Zeelandă ca să merite discutat la noi? În primul rând, e o țară superbă (aici s-a filmat Lord of the Rings printre altele). E doar puțin mai mare decât România (dacă ne-am uni cu Moldova i-am depăși ca suprafață) și cu o populație de aproape 5 ori mai mică decât a noastră.
Iar țara asta mică, muntoasă și îndepărtată apare mereu pe primele locuri în topurile internaționale, de la libertate economică, nivel de trai, eficiența administrației și lipsa corupției până la libertăți sociale, rata șomajului și nivelul de dezvoltare umană. Dar nu era întotdeauna așa!
Noua Zeelandă era o țară relativ bogată în anii ‘50. Dar urmând trendul general al statelor dezvoltate, a adoptat măsuri economice socialiste timp de trei decenii, care au ruinat țara. De la locul 3 în lume ca nivel de trai, a ajuns la începutul anilor ‘80 la nivelul Turciei. Cum a reușit această „performanță”?
Prin multă reglementare, birocrație și etatism. Au fost introduse numeroase taxe, iar plata lor era foarte complicată. Impozitele pe venit erau între 40% și 70%. Impozitul pe profit era de 48%. Prețurile majorității produselor erau controlate de stat, la fel era și cursul valutar. Orice import trebuia aprobat de stat și era aproape imposibil să investești în afara țării.
Salariul minim și cel maxim erau impuse de stat. O firmă nu putea nici măcar să acorde bonusuri angajaților. Toate companiile mari (inclusiv hotelurile) au fost naționalizate și erau conduse prost de către stat. Deficitul a crescut, șomajul era foarte ridicat, iar datoria externă uriașă. Tinerii emigrau în alte țări.
Totul s-a schimbat însă în 1984, când a venit la putere o coaliție cu idei liberale, inspirate din politicile lui Ronald Reagan și Margaret Thatcher. Omul care a condus transformarea radicală ce a urmat a fost Sir Roger Douglas, ministrul de finanțe. Există și un termen economic care îi poartă acum numele: „rogernomics”.
Noua Zeelandă a făcut tranziția de la una din cele mai etatiste țări de pe glob la o societate reglementată minimal. Multe sectoare ale economiei au fost liberalizate masiv, unele peste noapte, altele treptat pentru a minimaliza impactul social. A fost eliminat controlul prețurilor și s-a renunțat la subvenții.
Guvernul „a declarat război” birocrației. Sectorul administrativ a fost redus, multe servicii s-au externalizat. Majoritatea companiilor de stat au fost privatizate. Agențiile de stat au fost forțate să lucreze eficient, după regulile pieței. Au fost simplificate și eliminate numeroase legi și reguli. Taxele pe venituri au fost reduse la jumătate, iar rata de colectare a lor a crescut cu 20%.
Iată două exemple: Departamentul Transporturilor avea 5.600 de angajați, iar cel al Pădurilor avea 17.000. După terminarea reformelor, primul dintre ele mai avea doar 53, iar al doilea a rămas cu 17. Culmea, în același timp, la nivel național rata șomajului s-a redus, deși fuseseră făcute concedieri masive în sectorul de stat.
Cum e Noua Zeelandă în prezent? Economia lor e aproape egală cu a României. Dar cum românii sunt mai mulți, nivelul de trai este mult mai ridicat la ei, de peste 4 ori mai mare. Un locuitor de aici este mai bogat decât un francez, un italian sau un spaniol.
În indexul libertății economice din 2017, întocmit de Heritage Foundation, Noua Zeelandă e pe locul 3 (pe primele două sunt niște orașe-stat paradisuri fiscale: Hong Kong și Singapore); România e pe locul 39. În alt top, al libertății umane (care ține cont și de drepturi sociale), realizat de CATO, Noua Zeelandă e pe același loc 3, iar România e pe 30.
Care ar fi morala poveștii? Faptul că libertatea, atât economică cât și socială, aduce prosperitate și fericire. Că poți să ai o țară liberă și bogată economic fără să fii dictatură, fără să ai mult petrol, fără să fii paradis fiscal, fără să renunți la orice formă de protecție socială. Că România nu stă prost în topuri, dar ar putea sta mult mai bine și trebuie să ne raportăm la exemplele de succes, nu la state dezvoltate care sunt în plină involuție.
