Una dintre modalităţile de prelungire a vieţii unui organism, precum cea a muştei de oţet sau a şoarecilor, este prin scăderea numărului caloriilor consumate. Un nou studiu realizat pe muştele de oţet a contribuit la explicarea motivului pentru care asemenea diete minimale sunt legate de longevitate, oferind indicii legate de efectele ȋmbătrânirii asupra celulelor stem.
Oamenii de ştiinţă de la Insitutul Salk au observat că acţionând asupra unei gene din intestinul musculiţelor de oţet, PGC-1, care se regăseşte şi ȋn ADN-ul uman, ȋntârzie ȋmbătrânirea intestinului lor şi le extinde durata de viaţă cu până la 50%. “Musculiţele de oţet şi oamenii au mai multe lucruri ȋn comun decât s-ar crede.“, declară Leanne Jones, conducătoarea proiectului. “Există o formidabilă cantitate de similiarităţi ȋntre intestinul subţire de la oameni şi cel de la aceste musculiţe.“
Se cunoaşte demult că restricţia calorică, adică practicarea limitării cantităţii zilnice de mâncare, poate prelungi viaţa sănătoasă la o gamă largă de animale. Ȋn unele studii, animalele aflate pe o dietă restrictivă au trăit de două ori mai mult decât cele care se aflau pe diete non-restrictive.
Deşi se cunosc foarte puţine despre mecanismul biologic al acestui fenomen, cercetările au arătat că celulele animalelor care erau pe o dietă calorică restrictivă aveau o cantitate mai mare de structuri care generează energie, numite mitocondrii. La mamifere şi muşte, genele PGC-1 reglează numărul acestor “centrale de energie“, ce transformă zaharurile şi grăsimile din mâncare ȋn energie pentru funcţiile celulelor.
Legătura dintre mitocondrii şi longevitatea i-au inspirat pe Jones şi colegii ei să investigheze ce se ȋntâmplă când genele PGC-1 sunt forţate să se epuizeze. Pentru a face aceasta, s-au folosit tehnici de inginerie genetică pentru a le creşte activitatea. Musculiţele de oţet, cunoscute şi ca Drosophila melanogaster, au o viaţă scurtă, de aceea cercetătorii sunt capabili să studieze longevitatea ȋn moduri care nu sunt fezabile ȋn cazul organismelor care trăiesc perioade mult mai lungi, precum şoarecii sau oamenii.
Cercetătorii au descoperit că, crescând activitatea a dPGC-1, versiunea acestor gene pentru musculiţe, a dus la un număr mai mare de mitocondrii şi o producţie crescută de energie, acelaşi fenomen care se produce la organismele aflate pe diete calorice restrictive. Când activitatea genelor a fost accelerată ȋn celulele stem din intestin, care au rolul de a reface ţesuturile intestinale, aceste schimbări celulare corespundeau cu o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Musculiţele de oţet trăiau cu 20% până la 50% mai mult, depinzând de metodele aplicate.
O posibilă explicaţie a motivului pentru care se întâmplă acest lucru atunci când se creşte activitatea genelor PGC-1 o reprezintă stimularea celulelor stem ce refac ţesuturile, menţinând astfel sănătatea intestinelor. Rezultatele sugerează că versiunea PGC-1 corespunzătoare acestor insecte funcţionează ca o tastă pentru ȋncetinirea procesului de ȋmbătrânire şi ar putea servi ca scop pentru crearea medicamentelor sau a altor terapii ce ȋncearcă să vindece bolile asociate cu bătrâneţea.
“Ȋmpiedicarea ȋmbătrânirii unui singur organ, chiar unul important, ȋn acest caz intestinul, poate avea un efect important asupra sănătăţii şi longevităţii generale.”, explică Jones. “Ȋn cazul unei boli ce afectează mai multe ţesuturi, te poţi concentra să menţii un organ sănătos prin folosirea genelor PGC-1.”