Am 36 ani și sunt căsătorită cu Daniel Paul, medic rezident psihiatru la Clinica de Psihiatrie Cluj-Napoca. Avem împreună 3 copii. Am absolvit Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice și Administrative și masteratul “Managementul relatiilor internationale”in cadrul Institutului de Relatii Internationale al UBB. Ocup functia de presedinte al fundatiei A.D.E.R.A.R.E în cadrul căreia am dezvoltat, în peste 10 ani de activitate, numeroase proiecte civice, economice și culturale. Am lansat recent proiectul M.A.R.I.A-Marea Alianţă a Românilor Iubitori de Adevăr, ca o continuare a ciclului de 12 dezbateri publice organizate în perioada 2009-2010 sub denumirea „Siguranţa cetăţeanului, siguranţa comunităţii”, în toate cartierele clujene şi care s-au bucurat de o largă participare civică.
Consider că actuala situaţie în care s-a ajuns prin fraudă şi minciună a adus grave prejudicii comunităţii clujene iar singura soluţie este coalizarea tuturor cetăţenilor responsabili în jurul ideei de adevăr, responsabilitate şi implicare civică astfel încât partidele politice, administraţia clujeană, media şi societatea civilă în ansamblul ei să fie responzabilizate în raport cu valorile, tradiţiile şi dezvoltarea comunităţii clujene.
Am experiență în munca cu oamenii, am capacități deosebite de mobilizare a oamenilor, de motivare la acțiune, de organizare și lucru în echipă. Iubesc și promovez competența, seriozitatea, profesionalismul, transparența și corectitudinea. În același timp, am o preocupare aparte față de cei aflați în nevoie, în suferință.
Dar cel mai important lucru este că am respect față de Dumnezeu și de aceea cinstea, adevărul, integritatea, respectul față de oameni sunt valori care sunt parte intrinsecă din mine.
2. Ce v-a determinat să candidaţi la funcţia de primar al Clujului?
Sunt mai multe motive care stau în spatele acestei decizii, pe care le puteți găsi pe site-ul meu, dar aș vrea să punctez trei dintre ele:
În primul rând, am considerat că este timpul să apară pe scenă cineva care să îi reprezinte pe cei dezamăgiți de corupția, minciuna, nepăsarea și batjocorirea de care am avut parte în Cluj în particular și în țară în general. Oamenii au nevoie de seriozitate și integritate din partea celor care îi conduc. Din păcate, astfel de oameni nu mai au curajul să iasă în față. Eu am avut acest curaj, de a oferi o alternativă celor care s-au săturat de ceea ce se întâmplă în viața noastră politică.
În al doilea rând, o mulțime de oameni din anturajul meu, care mă cunosc de mulți ani, când le-am cerut părerea, au considerat că sunt persoana potrivită pentru contextul actual și m-au încurajat în această decizie.
În al treilea rând, cred că am abilitățile necesare pentru a mobiliza oameni integri, motivați, profesioniști, care să contribuie la o schimbare radicală a Clujului. Experiența mea în spațiul public este o garanție a faptului că pot lucra cu oamenii și că pot administra cu verticalitate resursele umane și materiale ale orașului.
3. Au şanse independenţii în politica românească? De ce nu aţi ales un partid?
În situația actuală, partidele nu mai sunt ceea ce ar trebui să fie. Au uitat de oameni și sunt preocupate de modul în care să își satisfacă propria clientelă politică. Partidele de la noi din țară nu mai promovează oameni integri și competenți, ci oameni care își urmăresc propriul interes. Eu nu mă pot identifica din punct de vedere al valorilor cu nici un partid. Iar dacă independenții au sau nu o șansă, asta depinde de calitatea celui care candidează ca independent și de oamenii care merg la vot. Klaus Johannis, Primarul Sibiului cu care am colaborat in cadrul proiectului “Siguranta cetateanului, siguranta comunitatii”, este un exemplu perfect a ceea ce înseamnă un om care a reușit ca independent sa contribuie esential la schimbari majore si pozitive in comunitatea care l-a ales.
4. În cazul în care veţi câştiga, cum veţi colabora cu un consiliu local dominat de partide?
Este mult mai ușor să colaborezi ca independent, pentru că nu ai directive de la partid și nu trebuie să aperi un partid. Independența îți asigură libertatea de decizie, pentru binele oamenilor, a comunității. Astăzi, dacă ești membru al unui partid, deciziile trebuie să le iei după cum vrea partidul, nu după cum doresc cei care te-au ales. Un primar independent va putea fi un mediator echilibrat între partidele din Consiliul Local si evident societatea civila. Dacă ar fi un primar de la USL sau PDL, ar fi o luptă continuă între consilieri, dar nu în favoarea comunității.
5. Care sunt avantajele şi dezavantajele de a fi femeie în politică?
Mentalitățile cu privire la locul și rolul femeii în familie și în societate sunt cel mai mare obstacol, nu numai în politică ci și în alte domenii. Dar, ca o ironie, bărbații au condus România timp de 22 de ani. Și unde suntem astăzi? Până la urmă, nu contează dacă ești bărbat sau femeie ci contează să îți pese de oameni, de comunitatea care te-a ales ca să o servești.
6. Ce vă diferenţiază de alţi candidaţi?
Și ceilalți au calități. Și ei sunt deștepți. Și ei pot face multe lucruri. Dar mie chiar îmi pasă de oameni și de comunitate. Sunt integră și nu pot fi șantajată. Am teamă de Dumnezeu și iubesc corectitudinea. Eu știu că lupt pentru oameni, nu pentru mine sau pentru un partid.
7. Care sunt principalele probleme ale locuitorilor din Cluj-Napoca?
Sunt multe probleme concrete care trebuie rezolvate. Dar cred că cea mai importantă problemă este că oamenii și-au pierdut încrederea, nu mai au speranța că lucrurile pot fi schimbate. Au fost înșelați în așteptările lor. Au fost învățați să abandoneze lupta, să se retragă și să nu le mai pese. Au ajuns să dorească să plece din țară. Oricine poate face asfalta o stradă. Oricine poate face o parcare. Dar nu oricine poate mobiliza comunitatea pentru a dezvolta un oraș în care să îți dorești să locuiești. Printre lucrurile majore pe care clujenii si le doresc sunt transparența corectitudinea totală în ceea ce privește deciziile din Primărie, veniturile și cheltuielile. Voi sustine permanent in procesul decizional al primariei transparenta si corectitudinea gestionarii banului public.
8. Ce proiecte aveţi pentru oraşul nostru?
Aș putea face și eu, ca ceilalți, promisiuni concrete de drumuri, poduri, telegondole, aquapark-uri, ștranduri. Dar eu vreau să construiesc un altfel de viitor pentru Cluj-Napoca. Și pentru asta trebuie schimbate din temelii fundamentele de dezvoltare ale orașului. Cel mai important lucru este ca toate resursele, financiare și umane, să fie bine și corect gestionate. Când ai banii bine administrați și când te bazezi pe oameni competenți și o comunitate care să contribuie cu idei și cu expertiză, atunci poți crea modele pe care le vor urma și alții. Eu vreau ca Municipiul Cluj-Napoca să devină un model de urmat în România.
9. Cum vedeţi Clujul peste 20 de ani?
Un loc în care oricine din țară va dori să locuiască. Un oraș foarte dezvoltat din din punct de vedere economic, social cultural și spiritual, în care comunitatea își va spune cuvântul cu privire la deciziile importante și cu privire la dezvoltarea sa ulterioară.
10. Dacă nu veţi obţine sprijinul electoratului în iunie, aveţi ale planuri politice pentru viitor?
Eu sunt preocupată de comunitate, de oameni. Nu am aspirații politice, nu doresc funcții. Dacă le-aș fi dorit, le-aș fi avut până acum. Dacă pot servi oamenii, o voi face în orice context, acolo unde voi găsi susținere și unde oamenii vor avea nevoie de mine.
E sansa noastra de a avea un Cluj deosebit, asa cum au avut si sibienii sansa in 2000 cu Johannis!
Salut!
Și eu cred că e timpul să apară pe scenă cineva care să îi reprezinte pe cei dezamăgiți de corupția, minciuna, nepăsarea și batjocorirea de care am avut parte în Cluj.
O susțin din toată inima pe doamna Mădălina Paul!
Bravo, Madalina! Mult succes! Manasturul te sustine!
Adevarat!!!!!!!!!!Nu lasa-ti pe altii sa va fure voturile…Haide-ti sa ii da-m o sansa lui Madalina Paul….De hoti si minciunosi ne-am saturat.
Subliniez ce zice Florina!
Clujul are nevoie de asemenea om care are vizune, stie sa atraga proiecte si sa fie aproape de interesele cetatenilor. Un om corect, sincer si de caracter. Dealtfel, un bun profesionist! Apreciez ca face o campanie corecta.
Madalina Paul meriti sa fi primar!
Nu aveam de gand sa ma duc la vot ca sincer nu aveam pe cine vota .. tot aceleasi partide se schimba intre ele, poate alte nume, da in spatele lor tot aceeasi oameni de kkt care isi vad doar interesele lor si ale oamenilor lor, da binele Clujenilor il uita. Au mai fost care au mai facut una alta sa nu zica lumea ca nu au facut nimic, dar in mare parte tot interesul lor si l-au vazut… O SUSTIN PE MADALINA! Desi nu are mari sanse in fata celor sustinuti de partidele politice unde se baga bani grei pe promovare (bani de la noi, de unde altundeva) .. dar sper totusi sa ne faca o surpriza placuta 😉
HAIDETI LA VOT! VOTATI SCHIMBAREA! VOTATI MADALINA PAUL!