De-a lungul unei zile obișnuite din viața noastră, ne folosim mâinile și picioarele aproape necontenit. Acestea ne ajută să mergem peste tot unde avem nevoie și să facem tot ce avem nevoie. Totuși, atunci când apelăm la tratamente pentru sănătate sau înfrumusețare – masaje, împachetări, exfolieri, majoritatea acestor proceduri se referă adesea la alte părți ale corpului, dar mai puțin la mâini și picioare. Avem întotdeauna grijă ca fața noastră să fie frumos îngrijită și machiată, fără să ne gândim de multe ori, că mâinile reprezintă a doua cea mai vizibilă parte a corpului nostru, după față.
În afară de cazurile în care purtăm mănuși în exterior când temperaturile sunt foarte scăzute, mâinile noastre sunt mereu expuse și suferă în urma acțiunii diferiților factori din mediu, cum ar fi supraexpunerea la soare pe timp de vară sau la ger pe timp de iarnă, poluarea, praful, acțiunea produselor chimice de curățenie și uneori leziunile mecanice datorate naturii muncii pe care o prestăm. Pielea de pe mâini poate deveni uscată, aspră sau chiar crăpată, iar pe lângă aspectul inestetic, acest lucru ne poate afecta și sănătatea.
Iar despre mâini se spune că sunt cartea noastră de vizită. Când întâlnim o persoană nouă, îi întindem mâna pentru a face cunoștință – iar felul în care acestea arată și se simt poate transmite un mesaj puternic despre noi.
Așadar, mâinile noastre au nevoie de o îngrijire foarte atentă, în unele cazuri chiar mai atentă decât alte zone ale corpului.
Îți propunem o gamă de produse naturale cu mușețel, pentru hrănirea și îngrijirea optimă a mâinilor de la producătorul german Herbacin.
Fiind una dintre cele mai populare plante medicinale, mușețelul prezintă multiple proprietăți terapeutice pentru piele, având acțiune emolientă, calmantă, antispastică, antialergică, antiinflamatorie și cicatrizantă. Ajută la calmarea iritațiilor, la relaxarea mușchilor și se folosește pe larg în tratarea afecțiunilor pielii.
Balsamul pentru mâini și unghii
Loțiunea blândă cu pielea și cu unghiile dar în același timp cu o putere mare de absorbție și eficiență maximă, combină protecția cu îngrijirea, inclusiv pentru pielea sensibilă și iritată. Folosit regulat, balsamul, conținând ingrediente din plante precum mușețel, extract de Aloe Vera, uleiuri vegetale și vitaminele A și E, înlătură aspectul de mâini aspre, crăpate, și de unghii casante.
Crema cu glicerină și mușețel
Cremă cu o combinație triplă de ingrediente active: mușețelul – vindecă și regenerează, glicerina naturală – catifelează și hidratează pielea crăpată, redându-i elasticitatea, siliconul natural – acționează ca o mănușă invizibilă, protejând mâinile zilnic împotriva acțiunii negative a mediului înconjurător.
Crema pentru curățarea mâinilor
Perfectă pentru acest sezon, crema de curățare înlătură delicat și complet petele persistente de pe mâini după munca din casă și grădină, curățatul fructelor și legumelor, precum și a uleiului și grăsimilor sau a cernelii. În combinație cu crema de mâini cu mușețel, asigură un aspect de invidiat mâinilor tale!
Crema soft cu mușețel
Cremă cu ingrediente active hidratante și protective precum vitamina E, glicerină, provitamina B5, mușețel, alantoină și ulei de șofrănel, într-o formulă specială, care ajută la prevenirea uscării mâinilor. Mâinile vor fi perfect hidratate și catifelate. Nu conține coloranți și parfum și se absoarbe foarte ușor.
Pentru a te convinge de eficiența produselor cu extracte naturale de mușețel și alte plante cu efecte terapeutice, poți încerca setul cu 7 creme pentru o îngrijire completă a pielii mâinilor, feței și corpului.
Setul conține balsam pentru mâini și unghii, loțiune tonifiantă pentru corp, gel de duș, cremă pentru mâini, cremă pentru îngrijirea pielii, cremă hidratantă de față, exfoliant pentru față și o pilă de unghii.
La fel ca în cazul mâinilor, de multe ori, omitem să ne gândim la picioarele noastre atunci când ne planificăm ritualurile de îngrijire și frumusețe, deși acestea, cum spuneam, au un rol extrem de important în viața noastră.
Mai mult, adesea le agresăm purtând încălțăminte necorespunzătoare, care ne strânge sau ne provoacă bătături, de dragul unei frumuseți exterioare, superficiale și nu luăm în considerare frumusețea și mai ales sănătatea picioarelor noastre dincolo de pantofi, de ceea ce se vede de afară. Ne supra-solicităm picioarele în mod constant și de aceea este nevoie să le acordăm o atenție deosebită atunci când vine vorba de îngrijire.
După o vară întreagă în care am purtat sandale și pantofi, picioarele noastre cel mai probabil nu se simt excelent. În urma expunerii la soare, praf și alți factori din mediu dar și purtând încălțăminte neadecvată, pielea picioarelor devine mai aspră, apar bătături, călcâiele devin crăpate sau fisurate ori observăm cum mușchii sunt mai tensionați decât în mod normal.
Din rutina de îngrijire a picioarelor nu ar trebui să lipsească creme, loțiuni și exfoliante create din ingrediente naturale atent selecționate, cu proprietăți terapeutice și efecte țintite asupra problemelor specifice care pot apărea ca urmare a factorilor enumerați mai sus.
Și de această dată, producătorul german Herbacin oferă soluții eficiente printr-o gamă de produse destinată îngrijirii picioarelor.
Loțiunea hidratantă pentru picioare
Loțiunea oferă o hidratare intensă picioarelor stresate și obosite. Conține extract organic din floare de mușețel, care, împreună cu uleiurile naturale de avocado și migdale conferă picioarelor o catifelare desăvârșită și un masaj eficient.
Extractele din frunze de viță-de-vie roșie și coada-calului stimulează circulația sângelui la nivelul picioarelor. α-Carnosine și Vitamina E luptă împotriva radicalilor liberi, întăresc membranele celulare și reprimă reacția moleculelor de zahăr cu colagenul și elastina, astfel intensificând efectele anti-îmbătrânire și crescând elasticitatea pielii.
Exfoliantul pentru picioare și călcâie
Exfoliantul cu sare de Himalaya și ulei de migdale destinat picioarelor și călcâielor curăță în profunzime și totodată îngrijește pielea rugoasă. Sarea naturală din Munții Himalaya înlătură bătăturile și stratul cornos din zona călcâielor, tălpilor și coatelor, lăsând pielea moale, catifelată și plăcută la atingere. Uleiurile de avocado și migdale și extractele organice din mușețel hrănesc și îngrijesc pielea sensibilă de la nivelul picioarelor, protejând-o împotriva deshidratării.
Crema pentru picioare și călcâie
Crema intens hidratantă cu mușețel și uree oferă o îngrijire eficientă atât pentru călcâie, cât și pentru picioarele sensibile și încordate. Previne apariția bătăturilor, a pielii uscate și crăpate. Hrănește epiderma, ajută la vindecarea leziunilor superficiale și contribuie la atenuarea și îndepărtarea stratului de piele dură de la nivelul călcâielor, tălpilor și coatelor. Are proprietăți anti-îmbătrânire și îmbunătățește elasticitatea pielii. Crema lasă pielea reîmprospătată și perfect hidratată.
Balsamul pentru picioare cu efect de încălzire
Balsamul cu efect de încălzire a picioarelor cu ulei de avocado și α-carnosine este perfect pentru serile reci de toamnă și iarnă, oferind o hidratare intensivă, îngrijire de durată și un efect plăcut de încălzire pentru picioarele reci. Uleiurile și extractele organice din compoziția balsamului catifelează pielea sensibilă a picioarelor și o protejează împotriva deshidratării.
Gama Herbacin Foot Care este recomandată inclusiv pentru îngrijirea piciorului diabetic. Produsele nu conțin parabeni, coloranți sau uleiuri minerale, fiind prietenoase și îmbinându-se armonios cu pielea și cu mediul înconjurător.
Și de această dată, produsele pot fi achiziționate sub formă de set, pentru o îngrijire completă și optimă pentru picioare.
Combină aceste produse naturale de îngrijire a mâinilor și picioarelor cu o alimentație sănătoasă, bogată în vitamine și substanțe nutritive, dar și cu sportul care ți se potrivește, pentru a-ți îmbunătăți flexibilitatea și aspectul membrelor, iar corpul tău îți va fi recunoscător și te va răsplăti pe măsură, cu un aspect de invidiat, o stare generală de bine și sănătate și o imagine de sine mult îmbunătățită.
Toate produsele prezentate în articol, dar și o varietate mare de alte produse cosmetice naturale, se găsesc în secțiunea Shop a paginii GreenCosmetics. Descoperă pe pagină sute de produse pentru îngrijirea corpului, a părului, dar și detergenți naturali – odată ce le vei încerca și te vei convinge de eficiența acestora, cosmeticele naturale vor deveni indispensabile în viața ta de zi cu zi, oferindu-ți un plus de sănătate și vitalitate, direct din sânul naturii.