Românii s-au deşteptat din „somnul cel de moarte” în nişte zile friguroase de decembrie 1989; nu au făcut-o singuri, nu aveau cum s-o facă după jumătate de secol de apatie, fără niciun protest anti-sistem (cum se întâmpla în alte state est-europene), chiar dacă la noi a fost unul dintre cele mai dure regimuri; au fost ajutaţi de câţiva băieţi cu ochi albaştri, vorbitori de maghiară şi rusă.
Prima iluzie a venit rapid, sub impforma lui Ion Iliescu. Deşi era un fost comunist, care nu s-a dezis de propriile convingeri nici măcar în zilele tulburi ale revoluţiei, a fost ales cu entuziasm de popor, cu un scor zdrobitor, fiind considerat salvatorul naţiunii (doar era cel care formase Frontul Salvării Naţionale), omul care va scoate ţara din mizerie şi va da prostimii multă pâine, portocale din import şi ciocolată din ajutoare. Iluzia a fost persistentă, pentru unii n-a dispărut în totalitate nici azi.
A urmat în 1996 a doua iluzie: Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată. Oamenii se săturaseră de socialismul „cu faţă nouă” promovat de Iliescu şi doreau să încerce altceva, iar onorabilul profesor de geologie şi CDR-ul simbolizau schimbarea. Dar după 4 ani de scandaluri politice, cădere economică şi reforme impotente, oamenii o duceau mai prost decât cu foştii comunişti; scârbiţi şi blazaţi, au ales să-l readucă pe Ilici la cârmă.
Administraţia Adrian Năstase, deşi relativ eficientă din punct de vedere economic, a tolerat niveluri mari ale corupţiei, ceea ce a vulnerabilizat-o. Opoziţia a profitat de ocazie şi a creat o nouă iluzie: Traian Băsescu şi Alianţa DA. Oamenii au pus botul din nou şi şi-au înhămat speranţele la această căruţă, condusă de aceiaşi politicieni unşi cu toate alifiile, dar care au reuşit să se rebranduiască. Un fost colaborator al securităţii a fost atât de deştept încât a reuşit să manipuleze masele pentru a-l percepe ca cel mai mare anti-comunist din România.
Nici luna de miere liberal-democrată n-a durat mult şi în scurt timp s-a văzut efemeritatea acestui nou miraj. După încă 4 ani de lupte politice futile şi măsuri economice haotice, a urmat iluzia Mircea Geoană, care n-a reuşit însă (la limită) să se impuna. Disputa electorală din 2009 a arătat nivelul precar de cultură civică a populaţiei; temele dezbătute (grobianismul lui Băsescu şi relaţia sa cu blondele, respectiv legăturile lui Geoană cu mogulii) nu aveau nicio relevanţă pentru România, într-un an în care lumea era lovită de o cumplită criză economică. A câştigat marinarul, fiind capabil să simuleze mai convingător că-i pasă de oameni, iar bietul diplomat a rămas cu buzele umflate şi cotizaţiile încasate în avans.
Ce va urma? Nu ştim. Sunt însă convins că românii n-au învăţat absolut nimic din ultimii 21 de ani şi vor vota cu entuziasm un alt şmecher, oricum s-ar numi şi orice culoare politică ar avea el. Românii vor să fie minţiţi frumos! Vor să li se spună că nu trebuie să facă nimic ei înşişi, că e suficient să voteze corect şi toate problemele se vor rezolva ca prin minune. Până nu va exista mai multă responsabilitate personală, nu se poate schimba clasa politică. Iar uitându-ne la Realitatea şi Antena 3, ne dăm seama că populismul e pe cele mai înalte culmi, nici vorbă de vreo schimbare de trend.
Cum să votaţi la următoarele alegeri? Puneţi-vă creierul în stand-by, daţi cu banul şi ştampilaţi! E o alegere la fel de validă ca oricare alta. Iar dacă vreţi să fie mai interesant, încercaţi chiar să credeţi sincer că vor exista schimbări profunde începând cu a doua zi. Iar când dispare iluzia, puteţi trece pe etnobotanice…
