Au trecut în sfârşit alegerile locale, s-a terminat circul. Mă refer desigur la scandalurile din presă, pentru că “pe teren” a domnit mai degrabă o stare de apatie în rândul politicienilor şi de scârbă, resemnare şi indiferenţă din partea alegătorilor. E vremea ca acei dintre noi care şi-au păstrat luciditatea şi n-au fost amăgiţi de promisiunile şi manipulările partidelor să tragă nişte concluzii.
Începem desigur cu observaţia banală, dedusă şi din titlul acestui text: nu USL a câştigat alegerile, ci PDL le-a pierdut. Nu e ceva nou, majoritatea schimbărilor de putere din ultimele două decenii s-au făcut pe bază de vot negativ, deci nu se poate imputa ceva electoratului sau useliştilor. De altfel, cei din USL chiar se lăudau cu faptul că nu au făcut promisiuni măreţe; presupunând că ar fi adevărat, nici nu au avut nevoie să le facă, populaţia nu prea mai crede în vorbe, iar campania s-a dus pe greşeala adversarului, PDL a avut suficiente măsuri eronate în ultimii ani încât să uşureze mult munca fostei opoziţii.
Lăsând la o parte atacurile obsesive împotriva lui Traian Băsescu, duse în special de „antene”, este clar că votanţii au sancţionat politicile partidului portocaliu, asociat sau nu cu preşedintele ţării. Urmărind cu oarecare detaşare evoluţia politică din ultimii ani, aş spune că principalul moment în care PDL a coborât masiv în sondajele de opinie a fost acela în care au luat decizia de scădere a salariilor bugetarilor şi de tăiere a pensiilor. Alte măsuri, precum creşterea TVA, au avut un impact minor asupra procentelor de încredere ale fostei puteri.
Nimeni nu neagă că există o criză economică la nivel global, care nu avea cum să nu afecteze şi România. Măsurile de austeritate erau necesare şi le-ar fi luat orice partid ar fi fost la putere (în Grecia s-a nimerit ca această sarcină să revină tocmai socialiştilor). PDL a ales însă o soluţie proastă, cu rezultate previzibile. Acest lucru a fost afirmat şi de adversarii lor politici, dar critica mea vine dintr-o altă direcţie.
Politicienii români ştiau încă din 2008 că va urma recesiunea şi la noi, deoarece se vedeau deja efectele în Statele Unite şi Europa de Vest, era absurd să crezi că ţara noastră nu va fi atinsă – deşi unii lideri tocmai asta afirmau. Fiind an electoral, nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru a preveni căderea economică, chiar din contră, s-a ignorat realitatea şi au fost amăgiţi cetăţenii că noi suntem mai speciali şi vom avea în continuare creştere economică (ca în bancul din perioada comunistă, în care românii au parte de apocalipsă doar la vreun secol distanţă de restul lumii, din cauza decalajului de dezoltare). Au urmat însă 3 ani de regres economic, în timp ce alte state din zonă şi-au revenit mult mai rapid, datorită deciziilor politice raţionale (exemplu: Polonia).
Anul 2009 a fost şi el pierdut, pentru că au avut loc alegeri pentru Parlamentul European în vară şi scrutinul prezidenţial în toamnă. PIB-ul era în picaj, dar guvernul se împrumuta masiv pentru a simula starea de normalitate. În 2010 situaţia devenise critică şi era clar că trebuie luate măsuri de austeritate. Micşorarea salariilor şi pensiilor, fără vreo măsură de relaxare fiscală şi debirocratizare care să genereze creştere economică, ba chiar din contră, cu creşteri de taxe, nu avea cum să aibă rezultate pe termen mediu şi lung, nici economic pentru ţară şi nici electoral pentru PDL, care rămăsese singur la putere.
Toate partidele importante au participat la agravarea recesiunii româneşti: PNL şi PSD în 2008 şi 2009, iar PDL din 2009 până azi. Partidul portocaliu a fost însă asociat cu măsurile cele mai drastice, care au afectat milioane de persoane. Cu creşteri economice de 1% şi perspective mediocre, nu poţi convinge electoratul că datorită ţie s-a trecut cu succes peste criză.
Se putea întâmplă şi altfel, s-ar fi putut lua decizii economice raţionale încă din 2008, dar nu exista interesul politic pentru asta din partea niciunui partid. Chiar şi în 2010, când situaţia devenise gravă, existau alte variante. Cu suficientă voinţă politică (pe care Băsescu arătase în alte rânduri că o are), în locul tăierilor de salarii se puteau reduce masiv cheltuielile publice, prin reducerea birocraţiei.
Concedierea a 300.000 de funcţionari publici inutili, de exemplu, ar fi degrevat bugetul de o suma consistentă şi ar fi afectat puţin procentele PDL (majoritatea fuseseră angajaţi oricum de fosta administraţie). Reducerea numărului de agenţii guvernamentale şi alte instituţii publice parazitare ar fi simplificat activitatea întreprinzătorilor privaţi şi ar fi redus deficitul. Privatizarea tuturor companiilor de stat mai acoperea o parte din lipsa fondurilor, iar privatizarea integrală a sistemului de pensii şi a celui de sănătate ar fi redus mult povara fiscală asupra mediului de afaceri şi ar fi creat competiţie şi eficienţă.
Toate acestea combinate ar fi făcut din România o destinaţie pentru investiţii, iar după un an am fi avut deja creştere economică, iar procentele obţinute de PDL erau acum cu totul altfele. Nu au făcut însă aceste lucruri şi mă îndoiesc că vreun alt partid aflat în postura lor le-ar fi făcut. E greu să renunţi la clientela politică, la pritenii, nepoţii şi amantele angajaţi la stat, la comisioanele obţinute de firmele-fantomă prin contracte cu sectorul public. Interesul de moment primează, chiar şi atunci când, pe termen lung, pierzi şi tu, şi partidul, şi ţara.
Ce va fi în viitor? Se vor inversa rolurile, PDL va critica actuala putere cu aceleaşi argumente cu care a fost criticat recent; rămâne de văzut câţi dintre români vor mai crede – nu mă îndoiesc însă că destui, naivitatea pare o resursă inepuizabilă. Din partea guvernării USL nu mă aştept la măsuri foarte favorabile dezvoltării economice, pentru că sunt din nou alegeri peste câteva luni, o perioada prea scurtă pentru ca efectele pozitive a unor astfel de decizii să fie resimţite de populaţie.
Vina pentru starea actuală o purtăm noi toţi, pentru felul în care votăm, pentru lipsa de implicare în societatea civilă, pentru că cerem mereu beneficii de la stat, pentru toate deciziile iraţionale luate la nivel colectiv.
