Există foarte puține sentimente mai neplăcute decât atunci când te simți singur trecând prin viață. Poate că îl simți chiar în aceste momente sau l-ai simțit în trecut – acel sentiment de izolare și respingere care apasă foarte greu asupra minții și inimii tale. Iar singurătatea nu discriminează nici persoanele care au un partener de cuplu – chiar și aflându-se într-o relație, unii oameni se pot simți extrem de singuri.
Credem adesea că faptul că suntem iubiți de cineva ar trebui să rezolve problema – ORICE problemă. Ne uităm la alți oameni care par să aibă o mulțime de prieteni și un partener de cuplu care îi adoră și ne gândim că aceștia sunt fericiți și satisfăcuți de viața lor. Dar nu putem ști niciodată ce se ascunde în spatele fațadei pe care o afișează fiecare om în public. Atunci când ne comparăm cu ceilalți, nu facem decât să ne furăm propria fericire și să ne simțim, în consecință, mai singuri ca oricând.
Nu este ușor să te simți acceptat tot timpul – pentru că nu trebuie să fii acceptat tot timpul
Societatea modernă ne poate determina să credem că dacă avem o anumită situație financiară, un anumit statut, sau dacă arătăm într-un anumit fel, putem avea lumea la picioare. Dar este imposibil să ai acceptarea tuturor, iar încercând tot timpul să o obții, nu faci altceva decât să aduni oboseală și dezamăgire.
Dacă am fi cu toții copii trase la indigo, nu am oferi societății echilibrul de care aceasta are nevoie. Fiecare dintre noi are o personalitate diferită și o poveste de viață unică. Așadar, este normal ca unii oameni să nu te înțeleagă sau să nu te accepte.
Fiecare om trece prin momente în viață în care nu este înțeles sau nu îi sunt acceptate deciziile și acțiunile, rămânând adesea singur pe drumul pe care și l-a ales. Este important să ne amintim în acele momente că, în primul rând, trebuie să fim împăcați cu noi înșine și să ne simțim bine în compania propriei persoane. Acest tip de alinare aduce după el noi perspective, putere de a merge mai departe și un sentiment adânc de liniște.
Totuși, trebuie de asemenea să fim atenți să nu devenim izolați și să ajungem în situația disperată în care ne pot duce sentimentele prea puternice de singurătate.
Iată 5 moduri rapide și practice de a depăși sentimentele de singurătate care te încearcă:
- Învață să prețuiești momentele în care ești singur
Este o mare diferență între a fi singur și a te simți singur. Adevărul este că noi, oamenii, nu suntem făcuți să ne trăim viața singuri, dar asta nu înseamnă că timpul pe care ni-l petrecem doar cu noi înșine nu este vital.
Dacă simți că începi să urăști timpul în care ești singur în loc să-l savurezi, ar fi bine să explorezi motivele din care se nasc aceste sentimente. Poate ai de lucrat la echilibrul dintre interacțiunile sociale și momentele de intimitate pe care ți le dedici pentru a-ți pune viața și gândurile în ordine sau pentru a te relaxa. Sau poate confunzi singurătatea cu semne ale depresiei, eșecului sau insignifianței.
Petrecerea timpului cu noi înșine ne oferă posibilitatea să ne realimentăm iubirea de sine de care avem nevoie. Acestea sunt momentele ideale pentru reflecție, odihnă și refacere.
- Implică-te mai mult în diferite grupuri sociale
Există sute de moduri în care poți invita noi interacțiuni și experiențe sociale în viața ta. Rețelele sociale, de exemplu, ne oferă acces instant la o mulțime de oameni doar prin apăsarea unui buton. Este important însă să ne conectăm cu oameni cu care avem lucruri în comun și care pot aduce un plus de valoare în viața noastră și să reținem un lucru – cantitatea nu înseamnă calitate, iar atunci când te afli în compania unor oameni nepotriviți, te poți simți mai singur decât atunci când nu ai pe nimeni în jur. Gândește-te la ce-ți place și ce îți dorești în viața ta și îndreaptă-te spre oameni care sunt asociați cu acele lucruri.
Alăturându-te unui grup on-line sau unui grup local care are viziuni și interese similare cu ale tale, îți crești foarte mult șansele să stabilești noi relații și prietenii. Fie că este un grup de lectură, unul de drumeții și activități în aer liber sau doar un grup de discuții al oamenilor cu interese comune – cu siguranță vei găsi persoane plăcute alături de care să-ți petreci timpul făcând ceea ce-ți place și învățând lucruri noi.
Poți fi chiar tu inițiatorul unui astfel de grup – important este să faci primul pas.
- Ieși din zona de confort
Doar pentru că te-ai obișnuit cu un anumit sentiment, nu trebuie să te complaci într-o situație care îți oferă mai puțin decât meriți. Dacă te lupți cu sentimente de singurătate, este posibil să fi dezvoltat anumite tipare de gândire și de viață care te țin izolat de ceilalți.
Să nu uităm că singurătatea nu înseamnă absența companiei. Poți să te simți singur și atunci când te afli într-o cameră plină cu oameni. În primul rând, este nevoie să spargi acel ciclu mintal care te face să crezi că nu meriți mai mult. Întotdeauna ai ceva bun de oferit acestei lumi, dar înainte să poți face acest lucru, va trebui să te lupți cu propriile tale obiceiuri, cu propria mentalitate și cu frica de eșec sau de respingere.
- Încetează să te mai compari cu ceilalți
Comparațiile cu ceilalți sunt cel mai rapid mod de a-ți fura singur fericirea. Atunci când te simți singur, îți sunt afectate și stima de sine și încrederea în propria persoană. Poate te gândești că nu poți face sau oferi nimic pentru ca ceilalți să aprecieze și să-și dorească compania ta. Dacă te surprinzi adesea comparând ceea ce ești tu cu ceea ce par a fi alții, oprește-te ACUM.
Ai putea renunța pentru o perioadă la rețelele sociale unde toată lumea este frumoasă, bogată, deșteaptă, iubită, apreciată și extraordinară, pentru a te gândi la calitățile tale, la resursele personale pe care le ai și cum le poți canaliza în mod constructiv. Ceea ce meriți și ceea ce nu meriți nu depinde de opiniile altora despre acest subiect. Înconjoară-te cu oameni care te apreciază pentru ceea ce ești acum și care se vor bucura sincer atunci când te vei schimba în mai bine.
- Stabilește-ți un scop clar
Este uimitor cum, atunci când avem un scop clar în viață, urmărirea acestuia ne oferă un sentiment de liniște pe care nu ni-l pot oferi alte activități. Atunci când avem o direcție clară de urmat sau pasiune pentru care muncim, mintea noastră este ocupată cu gânduri pozitive în momentele de singurătate.
Adevărul este că întotdeauna vom avea momente în viață când unele situații sau unii oameni ne vor face să ne simțim singuri, neînțeleși sau respinși. Dar când avem un lucru asupra căruia să ne concentrăm atenția și asupra căruia deținem controlul, emoțiile negative sunt înlocuite de sentimente de împlinire, mândrie și fericire. Nu ne putem baza pe altcineva să fie singura noastră sursă de bucurie, la fel cum nu ne putem aștepta de la ceilalți să ne vindece de singurătate.
Fiecare dintre noi este responsabil de modul în care își construiește viața, așa că asigură-te că îți construiești acea viață pe care TU îți dorești să o trăiești.