Am 21 de ani, imediat 22. Nu am prins regimul comunist deloc. De când mă știu trăiesc în democrație, așa că mi-ar fi greu să fac o comparație între cum era politica în comunism și cum e acum. De aceea, îl las pe tata să povestească.
Tata, Budală – așa cum îl alintă lumea din sat, s-a născut în 1961 și a trăit o bună bucată din viață sub regim comunist. A simțit pe propria-i piele ororile acestui regim: ce înseamnă să fii supus statului, să dai conducătorului tău tot ce ai, să fii adus la tăcere și să nu ai un cuvânt de spus. Totodată, nu a dus niciodată lipsa unui loc de muncă și implicit al unui salariu.
Politica de atunci era una simplă, la nivel teoretic: exista un sigur conducător, Nicolae Ceaușescu, pe care toți românii erau obligați să îl venereze, și un singur partid, Partidul Comunist Român. Sistemul de votare era asemănător celui de astăzi, doar că era fictiv. Teoretic, cetățenii aveau dreptul de a alege și de a fi aleși pentru a face parte din Marea Adunare Națională și din consiliile populare, dar, practic, rezultatul era prestabilit și tot unul „de-al lor” ajungea să câștige. Cu toate acestea, prezența la vot era una destul de ridicată, cetățenii fiind obligați să se prezinte la cabinele de votare. „Mergeai de frică, chiar dacă știai că mergi degeaba. Dacă aveai treabă la primărie după și vedeau că nu ai votat era rău”, spune tata. Legile le făceau tot ei, după bunul plac. Că erau sau nu în interesul cetățeanul nu mai conta. Totul era impus cu forța.
Ca mulți alții, și tata a crezut că odată cu intrarea în democrație lucrurile se vor îndrepta spre mai bine. Și așa a fost preț de câțiva ani. Cu toată instabilitatea politică din primii ani de democrație, lumea se simțea mai liberă, mai fericită.
În democrație, pe plan politic, lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Acum, nu mai este cetățeanul în slujba statului, ci invers, statul este în slujba cetățeanului. Sistemul politic este unul pluripartidist („apar partidele ca ciupercile după ploaie”, spune tot tata). Poporul are un cuvânt important de spus în ceea ce îi privește pe aleși: poporul te urcă, poporul te coboară. Respectarea libertăților fundamentale ale omului reprezintă prioritatea celor aflați la conducere, cel puțin teoretic. Practic, în democrație, omul e liber să facă cea vrea, să spună ce vrea, asta cu condiția neafectării vieții celuilalt.
La întrebarea „Când era mai bine?” tata nu a ezitat să îmi răspundă: „Preponderent, în comunism.” De ce? „Pentru că atunci aveai de lucru, nu te gândeai că te prinde bătrânețea și nu apuci să îți faci bani de pensie. Chiar dacă ni se dădeau mâncarea și curentul cu porția, erau atât cât ne trebuia. Acum se face abuz de aceste lucruri, anual fiind aruncate zeci de tone de alimente. Pentru că atunci existau clasa bogată, clasa de mijloc și clasa săracă. Acum clasa de mijloc a dispărut; ori ești bogat, ori ești sărac. Pentru că acum statul fură mai mult decât au furat comuniștii cu toată teroarea lor. Pe timpul lui Ceaușescu România era frumoasă. Ce industrie aveam…acum dacă aș vrea să merg să mă angajez la o fabrică la care am lucrat în tinerețe, nu aș avea cum, că le-au dărâmat.”
Cuvintele lui sunt pline de patimă. România în care a crescut nu mai e la fel. Cu toată teroarea de atunci, oamenii își iubeau mai mult țara și aveau mai mult respect față de pămânul lor. Poate că regimul politic comunist nu era cel mai bun, dar nici cel actual nu este. Se fură la fel de mult, doar că în comunism România înflorea (cel puțin din punct de vedere industrial), acum ea se ofilește; iar cei care odinioară munceau de dimineața până seara să zidească o Românie puternică, acum stau și privesc neputincioși cum munca lor se destramă văzând cu ochii, din cauza copiilor sau nepoților lor, mânați de această „libertate ” pe care democrația le-o oferă. Printre ei, se află și tata.
Capitaliștii de azi sunt comuniștii de ieri. Regimurile sunt blăni de oaie pentru lupul stat-mafiot. Grupul mafiot post comunist este același cu grupul mafiot comunist, doar că au mai murit niște bătrîni și le-au luat locul niște tineri.
1. Tatal tau e nostalgic. De ce? Era mai tanar. Evident ca viata e mai buna cand esti tanar.
2. Nu poti sa spui ca „ti se dadea cat iti trebuia”. Esti nebun? N-am nici eu mai mult de 26 de ani, dar imi amintesc cum era, pana prin 2000, sa ne facem baie doar intr-un anumit interval orar. Nu mai vorbesc de caldura cu portia. D-apoi, ianinte de 89, sa ti se dea mancare si curent electric cu portia.
3. Romania are un somaj mic pentru Uniunea Europeana (6,7%).
4. Productia industriala in Romania a ajuns la nivelul din 89. Cand o sa auzi autisti cum zic „haha, ce prostii vorbesti”… sa stii ca ei vorbesc si nu se uita pe cifre. Doar fabrici auto is vreo 600. Peste toate astea, se adauga si alte ramuri industriale care nu-s falimentare si care s-au dezvoltat. Diferenta e ca, acum, s-au dezvoltat sanatos si vanzarile sunt mai mari decat in 89… toate astea angajand 1/3 din personalul din 89 (pentru ca fabricile au fost tehnologizate).
5. La sectorul industrial se adauga acum serviciile.
6. Tot comunistii sau feciorii lui ne-au condus si dupa 89. Deci, nu da vina pe capitalism si democratie ca a durat ceva timp pana am ajuns o tara cat de cat stabila.
Peste toate astea, ar mai fi de adaugat cel mai important lucru: LIBERTATEA. Nu pot sa inteleg cum ti-ai vinde libertatea pentru a putea sta la coada ore la sir ca sa cumperi juma de kil de pui care expira in 2 zile.
Draga Larisa, aceasta nostalgie fata de comunism ma sperie rau. Am fost inca copil in 89 (aveam 9 ani), dar imi amintesc de cozile la paine, de panele de curent, de parizerul plin de apa (si aveam noroc, daca primeam), de magazinele goale. Oamenii nu isi iubeau mai mult tara, daca aveau posibilitatea o paraseau (cum sa si intaplat dupa 89). Intr-adevar avem proble mari, dar nu cred ca e sanatos sa compari o dictatura cu o democratie – corupta si plina de probleme, dar totusi cu o posibilitate spre schimbare.