Toată istoria statului românesc modern, de vreo 150 de ani încoace, a fost o lungă goană pentru a recupera decalajul economic și civilizațional față de țările din vestul continentului. Chiar și în perioada comunistă s-a făcut acest lucru, chiar dacă obiectivul oficial nu era acesta.
Unii folosesc în mod greșit expresia “să ajungem iar la nivelul din occident”. E o idealizare fără sens a trecutului nostru. Nu am fost niciodată la acel nivel, nici în antichitate (când provincia Dacia era semnficativ mai barbară decât “centrul” Imperiului Roman), nici în perioada medievală (când în Europa era Renaștere la noi încă mai erau invazii nomade), nici la începutul epocii industriale (care ne-a prins în zona de influență a celor mai retrograde imperii – Otoman și Țarist). Poate doar în preistorie, când primii oameni au venit din Orientul Mijlociu în Europa pe aici, atunci am fost cea mai dezvoltată zonă.
În pofida pesimismului majorității românilor, trebuie menționat că suntem acum într-o situație mult mai bună decât în urmă cu un secol și jumătate, când a început proiectul modern de construire a identității românești și de reducere a decalajului față de statele occidentale. Suntem cel mai aproape de Europa din toată istoria noastră modernă. În unele privințe stăm chiar mai bine decât vestul (e.g. libertate de exprimare, probleme cu imigrația, taxare).
Dar hai să luăm niște cifre. Când vorbim de dezvoltare, ne referim în principal la economie, adică la Produsul Intern Brut (PIB) și la nivelul de trai (PIB/locuitor). Vom folosi date absolute, pentru că cele calculate folosind paritatea puterii de cumpărare, deși sunt mai relevante dintr-un anumit punt de vedere, sunt foarte subiective, fiind practic doar niște estimări.
România a avut în 2016 un PIB de 182 mld. $, fiind pe locul 18 din 28 în topul economiilor din Uniunea Europeană. Deasupra noastră la mică distanță este Grecia, cu 195 mld. $, pe care probabil o vom depăși în maxim 2 ani, deoarece economia lor stagnează, pe când cea românească crește robust. Nu este însă o mare victorie, dacă ținem cont de faptul că populația Greciei este doar jumătate din cea a României.
Cehia este chiar mai aproape de România, cu o economie de doar 185 mld. $, dar și ei au creștere economică destul de puternică, deci este greu de estimat în cât timp poate fi surclasată. Portugalia are un PIB de 205 mld. $ care crește modest, putând fi întrecut în 3-5 ani. Ambele state au un număr de locuitori mult mai mic decât al nostru, deci cetățenii lor trăiesc mai bine. Statele care urmează au economii mai puternice – Finlanda cu PIB de 235 mld. $ și Irlanda cu PIB de 255 mld. $, devansarea lor fiind obiective pe termen mediu și lung (5-10 ani).
Obiectivul ca România să devina a 7-a economie din UE (fiind țara cu a șaptea populație) poate fi atins doar pe termen lung. Statul cu al 7-lea PIB din prezent este Suedia, cu o economie de 513 mld. $, de aproape 3 ori mai mare decât România. Dacă noi am avea o creștere constantă de 5% pe an și Suedia una de 2% pe an, i-am depăși doar în 36 de ani (deci în 2052). Să ai o asemenea creștere pe o perioadă atât de lungă e foarte dificil, doar câteva țări au reușit (de exemplu China).
Să vedem cum stăm însă la nivelul de trai, care este mai important decât mărimea economiei în sine. Aici suntem într-o situație și mai proastă: suntem pe locul 27 din 28 în UE, depășim doar Bulgaria, producem 9.439 $ / locuitor anual. Vestea bună este că am depășit Turcia și Rusia, țări din afara Uniunii Europene care ne surclasau înainte să aibă probleme interne, în ultimii 2 ani.
Vestea proastă este că suntem la o distanță mare de restul plutonului. Prima peste noi în clasament este Croația, 11.858 $ / loc. Am putea trece de această țară abia în 8 ani, dacă păstrăm ipoteza de mai sus (creștere anuală de 5% noi și 2% ei). Media europeană este de 31.118 $ / loc., de peste trei ori mai mare decât la noi. Am putea ajunge la această cifră în doar… 42 de ani, adică în anul 2058, dacă aplicăm aceeași metodă de calcul!
După cum se poate observa, există ceva motive de optimism, respectiv faptul că România crește mai repede decât statele din vestul Europei și trece încet-încet pe lângă unele economii ale țărilor vecine care în trecut erau mai tari. Însă marea deziluzie este timpul foarte lung necesare pentru o convergență reală cu occidentul, precum și dificultatea de a avea stabilitate și creștere mare constantă pe un timp îndelungat.
Practic, nu doar că nu vom apuca să avem “o țară ca afară” în decursul vieții noastre, dar și copiii noștri au șanse să prindă acele vremuri doar când ies la pensie. Însă chiar dacă asta sună demotivant, totuși acea direcție este singura pe care o putem avea. Nu e un motiv de a renunța la tot, ci din contra, unul care ne poate ambționa să progresăm cât mai rapid.
Fiecare procent în plus de creștere se multiplică în timp și poate aduce economii de câțiva ani la îndeplinirea obiectului național, de a ajunge o țară dezvoltată europeană. Paradoxal, faptul că populația scade ne ajută oarecum, pentru că “plăcinta” se împarte la mai puțini oameni. Influxul mare de refugiați din vest și o libertate economică ceva mai mare la noi poate să grăbească acest proces. Nu vom ajunge la nivelul statelor nordice, dar ne-am putea petrece bătrânețile într-o țară aflată la nivelul statelor din Europa centrală și sudică.
Surse:
[1] List of sovereign states in Europe by GDP (nominal)
[2] List of sovereign states in Europe by GDP (nominal) per capita