În minivacanța de Sfânta Maria, timp de patru zile, între 15 și 18 august, în intervalul orar 10:00 – 19:00, toți copiii și părinții lor sunt invitați pe Muntele Basmelor, la aniversarea unui an de la inaugurarea parcului de amuzament de la Buscat, aflat la o altitudine de 1.677 m, în zona cu cel mai ozonificat aer din România.
Organizatorii le-au pregătit și cadouri micilor aventurieri. Joi, pe 15 august, copiii vor avea acces gratuit* în zona de gonflabile, vineri se vor putea plimba gratuit* cu trenulețul, iar sâmbătă vor primi cadou* o jucărie. Duminică, toți micii aventurieri vor putea participa, fără costuri suplimentare, la atelierele din parc: pictură pe față, forme din baloane, pictură pe tricouri, pictură cu furculița, atelier de creație ramă foto, semn de carte și lănțișor din paste colorate.
*la achiziția unui bilet de acces în parc.
Copiii și părinții lor au la dispoziție zeci de activități distractive și multe noutăți. Față de anul trecut, în parcul de amuzament au fost amenajate peste 30 de noi spații de joacă (ceea ce face ca numărul total să ajungă la peste 70), printre care o tiroliană, o zonă de plase, ateliere de echilibristică și un sit arheologic – unde micii aventurieri pot săpa precum adevărați paleontologi pentru a găsi ”fosile” de dinozaur, dar și noii dinozauri animatronici de mari dimensiuni.
Alte puncte de atracție ale parcului de amuzament inaugurate cu ocazia aniversării sunt tubingul de vară (”pârtie” artificială cu sanie) și Animal Express, un trenuleț cu care vizitatorii se pot plimba prin zona animalelor din Munții Apuseni (ursul brun, lupi, căprioare, cerbul, vulpea, iepuri, bursucul, bufnițele și vulturul). Durata unui tur este de 20 de minute. Tot la categoria animale, cel mai îndrăgit exponat a devenit, în foarte scurt timp, o văcuța care poate fi mulsă.
”Văcuța, al cărei nume urmează să fie dat chiar de vizitatori, este cea mai elocventă ”dovadă” a misiunii noastre aici, la Buscat: ca familiile să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii, să se joace și să facă mișcare în aer liber. Cu atât mai mult cu cât aerul de aici e cel mai curat și mai puternic ozonificat din această zonă de Europă – o spun studiile, nu noi. Și tocmai pentru ca micuții să îndrăgească muntele, am gândit traseul plin de spații de joacă, personaje fantastice, surprize la tot pasul. Poate fi parcurs în 2 sau în 5 ore, depinde de ce activități alege fiecare familie să facă împreună de-a lungul traseului. De exemplu, să afle cum se mulge o vacă, la modul cel mai concret (mai puțin partea de lapte – în cazul exponatului nostru, e apă), sau să cunoască animalele care trăiesc doar în munții noștri”, spune Iancu Șerbănescu, administratorul parcului.
O nouă zonă de dinozauri animatronici, inaugurată la Buscat
În parcul de amuzament de la Buscat va fi amenajată o nouă zonă dedicată dinozaurilor animatronici de mari dimensiuni, ceea ce face ca numărul total de animale preistorice care pot fi admirate pe Muntele Basmelor să fie de 17. Aici, vizitatorii vor putea vedea machetele realizate la scară ale unor giganți preistorici precum Ankylosaurus (12m ), Spinosaurus (8m) și Stegosaurus (4m înălțime), pe lângă cele deja îndrăgite de copii (T-Rex, Coelophysis, Triceratops, Diplodocus, Dilophosaurus etc). Tot în zona dinozaurilor, copiii pot călări pe T-Rex sau pot primi un ou de dinozaur, care are o surpriză în interior, dacă introduc o monedă specială care se achiziționează de la casa de bilete de la intrare.
Cel mai mare dragon din România se află pe Muntele Basmelor
Parcul de amuzament este amenajat în cadrul domeniului schiabil Buscat, în Munții Apuseni, la 1.677 m altitudine. Aici, copiii sunt întâmpinați de personaje de basm, precum balauri, cel mai mare dragon din România (5m înălțime), giganți, yeti (3m înălțime), șaptesprezece dinozauri, unicorni și multe altele, toate pregătite pentru a-i transpune în lumea captivantă a poveștilor. De altfel, Muntele Basmelor este singurul parc de amuzament din România unde pot fi găsite personajele fantastice din basmele și poveștile copilăriei.
Parcul mai dispune de ateliere interactive, căsuțe în copaci, tobogane, jocuri pe parcursul unui traseu montan de 2.5 km, toate proiectate special pentru dezvoltarea abilităților copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Întreg traseul este presărat cu peste 30 de personaje 3D supradimensionate, create în România, de până la 7 m înălțime, dar și 17 dinozauri. Aceste personaje sunt prezentate într-un mod interactiv, cu accent pe descoperire și aventură, oferindu-le copiilor șansa de a-și folosi imaginația și creativitatea într-o atmosferă distractivă și relaxantă.
”Acest proiect este într-o continuă dezvoltare, investim constant în crearea de noi spații de joacă și la diversificarea machetelor pe care turiștii le pot admira în parc. În plus, atunci când în orașe este foarte cald, la noi este răcoare și bine, deci este refugiul perfect din calea caniculei și este vremea perfectă pentru drumeții și mișcare. Iar frumusețea muntelui nu poate fi egalată de nimic altceva”, adaugă Iancu Șerbănescu.
Prețul unui bilet de intrare este de 50 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii cu vârsta până la 14 ani. Copiii mai mici de 3 ani au acces gratuit, însă trebuie permanent însoțiți și supravegheați de un adult. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site, sau de la chioșcul de bilete de la intrarea în parc.
Pentru accesul în zona de gonflabile și bungee accesul se face separat, iar taxa este de 30 lei / 30 minute.
Buscat Resort este un complex turistic situat în inima Transilvaniei, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Resortul oferă o varietate de activități recreative și sportive atât în sezonul de iarnă, cât și în cel de vară, incluzând schi, snowboard, ciclism, hiking și multe altele. Parcul Muntele Basmelor este o completare a ofertei diverse pe care acest complex o pune la dispoziția vizitatorilor săi.