Noul partid politic al fostului premier Dacian Cioloș, creat pe baza platformei România 100, își propune să fie o forță politică nouă și reformatoare, ceva total diferit de restul partidelor românești.
Sigur că nu e prima oară când auzim asta de la niște politicieni, mulți alții au simulat lupta anti-sistem din dorința de a nu fi asociați cu actuala clasă politică, care are o imagine foarte proastă. Este însă gruparea lui Cioloș diferită? Hai să vedem!
În primul rând aș menționa că e greu să-l crezi pe un fost birocrat de la Bruxelles când vine și spune că e un politician atipic care vrea să schimbe status-quo-ul din temelii. Structurile UE sunt niște sisteme rigide și conservatoare, exact opusul oricărei idei de flexibilitate și schimbare, iar dacă cineva s-a simțit bine făcând parte din ele e greu de crezut că brusc își va schimba total direcția.
Se poate argumenta că anumite practici occidentale sunt mult mai bune decât cele românești și trebuie implementate aici, iar cei care au lucrat la Comisia Europeană sunt obișnuiți cu ele și le-ar putea aduce în România. Însă o creștere a aparatului funcționăresc până la nivelul din vestul continentului este ultimul lucru de care are nevoie țara noastră, care abia reușește să se miște în actualele lanțuri birocratice.
Să trecem însă la manifestul partidului, publicat recent pe site-ul lor. Istoria democrației românești post-revoluționare este destul de corect formulată, la fel și analiza situației actuale și identificarea dorințelor pe care le au cetățenii din partea mediului politic. După cum era de așteptat, se afirmă existența unei crize profunde, urmând a se propune soluția salvatoare.
Ajungem astfel la partea cu valorile și credințele organizației. Încă de la primul punct se vede reflexul politrucului de la Bruxelles, pentru care contează aparențele: se insistă pe reprezentare proporțională a cetățenilor pe criterii cum ar fi genul sau etnia. Meritocrația nu contează, corectitudinea politică e mai importantă.
La al treilea punct se insistă încă o dată pe asta, menționându-se că formațiunea politică va promova „politici anti-discriminare şi pentru egalitate de șanse”, o formulă foarte iubită de funcționarii UE și românii abonați la fonduri europene care fac proiecte fictive, care arată însă o ruptură mare de… lumea reală de la noi.
La paragraful cinci ni se vorbește din nou despre prejudecăți, discriminare, marginalizare și deja limbajul acesta de lemn devine obositor, iar senzația de paralelism cu realitatea se intensifică. Poate dacă agenția de branding a partidului (care se laudă cu un logo excepțional, la care s-a lucrat mult, dar pare făcut în Paint) ar face niște focus grupuri, ar afla că NIMENI nu se plânge la modul serios de treburile astea. Sau poate găsesc niște hipsteri și asistenți universitari pe la SNSPA pentru care chiar sunt probleme grave…
Documentul continuă apoi cu ideea că principala sursă de subdezvoltare a țării ar fi corupția. Lucru care este doar parțial adevărat… Pentru că nu ar putea exista corupție fără o influență exagerată a statului în economie. Ori, RO+ nu ne propune o scădere a acesteia, ci tot măsuri administrative, tot luptă anti-corupție, tot aceleași povești pe care le-am auzit de la absolut toate partidele.
Manifestul continuă prin expunerea limitărilor pieței libere, în opinia celor care l-au scris, fiind lansată ideea unui „individualism etic”, lucru care sună bine, dar nu e clar deloc ce înseamnă și cum ar putea fi pus în practică.
Echilibristica pe care o fac creatorii acestui program între libertate și dreptate ne arată mai degrabă convingerea lor (prevalentă în Europa modernă) că liderii știu mai bine decât cetățenii ce e bine pentru ei și că cetățenii trebuie doar să voteze persoanele potrivite și totul va fi bine. Asta nu prea se potrivește cu paragrafele care vorbesc despre „democrația la firul ierbii”, dar probabil părerile care ies din limitele acceptate de establishment sunt oricum ignorate și catalogate ca fiind extremiste.
La final, documentul prezintă o înșiruire de bune intenții și speranțe, din partea echipei de tehnocrați a fostului prim-ministru, care acum își afirmă dorința de a trece la nivelul următor, de a deveni un partid politic consolidat care să guverneze o Românie stabilă și… liberală (nu e clar cu ce conotație este folosit acest cuvânt).
Nu aș vrea să se înțeleagă că nu-mi place nimic din acest manifest. Sunt multe vorbe frumoase, multe lucruri bune menționate, multe vise și năzuințe, multă gândire deziderativă și cultivare a emoției colective. Sunt multe banalități pozitive pe care toată lumea le enumeră când face un partid, nu e o mare diferențiere de restul din perspectiva asta.
Sigur însă că contează oamenii. Echipa lui Dacian Cioloș a fost relativ apreciată, membrii săi fiind percepuți ca profesioniști. Poți, deci, să ai aceleași intenții ca altcineva și să faci performanțe mai bune, dacă oamenii tăi sunt mai eficienți. Este însă asta destul? Aveam senzația că ei doreau totuși să fie văzuți ca ceva total diferit de restul…
Nu am văzut în acest manifest nimic concret. Și nu mă refer la cifre și proiecte, ci măcar la o exprimare clară a unei ideologii, a unor idei economice. Am văzut că din punct de vedere social va fi clar o grupare de centru-stânga. Economic însă nu e deloc clar ce vor. Anti-corupția nu e o doctrină economică, iar economia de piață vrea stabilitate și simplitate, nu justiție socială și politici de coeziune!
Iar economia e mai importantă decât orice altceva. Pe baza ei se construiește orice alt posibil proiect, pentru că fără bani nu poți face nimic… nu poți „schimba lumea” și nici măcar România. Iar în privința asta, habar n-am ce propune de fapt Mișcarea România Împreună. Mă întreb dacă ei știu…
Sper că nu se va apela iar la schema clasică cu personajul providențial susținut de dreapta care se luptă cu „hoții comuniști” din PSD. Deja e prea veche și lumea nu mai crede, a funcționat de câteva ori, dar s-a cam fâsâit. De altfel, chiar și-n manifest scria că trebuie făcut ceva în privința participării la vot, că 60% din oameni n-au ieșit din case în 2016. Iar pentru acest manifest eu unul n-aș ieși.
Aștept deci să văd mai mult de la ei. Vreau să văd un program economic liberal, că nu avem așa ceva în România. Vreau un partid care să aibă și alte idei decât „jos Dragnea”, nu poți câștiga alegerile doar cu asta.