Încă din antichitate, orașele au fost așezate pe cursul râurilor, accesul la apă fiind un beneficiu evident pentru locuitorii lor. În epoca modernă însă, pe măsură ce așezările urbane au devenit tot mai aglomerate, iar apa râurilor tot mai poluată, orașele s-au întors „cu spatele la apă”. Râul din oraș a fost considerat o sursă de miros neplăcut și posibile infecții, fiind izolat, plasat în spatele clădirilor sau în zonele periferice.
În ultimele decenii însă, situația s-a schimbat radical în Europa, pe măsură ce norme tot mai stricte de protecție a mediului au fost puse în practică, iar cetățenii și-au exprimat dorința de a profita de prezența râului în comunitatea lor. Orașele au început să se întoarcă „cu fața la apă”, cursul râului devenind un loc plăcut de plimbare, de petrecere a timpului liber cu familia și prietenii, plin de verdeață și zone de relaxare.
Europa este plină de orașe superbe, în care râurile sunt puse în valoare, atât în folosul localnicilor cât și al turiștilor. Sunt bine cunoscute minunatele capitale de pe Dunăre (Budapesta, Viena, Bratislava și Belgrad), dar și orașele mari de pe Rin (Cologne, Rotterdam, Düsseldorf, Strasbourg și Basel), acestea două fiind cele mai mari fluvii europene.
Însă există numeroase alte exemple de amenajări reușite ale cursurilor de apă europene. De la orașe mari, cum sunt Paris (Sena), Praga (Vltava), Frankfurt (Main), Hamburg (Elba), Lisabona (Tejo), Londra (Tamisa), până la orașe mai mici, cum sunt Mostar (Neretva), Cracovia (Vistula), Ljubljana (Ljubljanica), Florența (Arno), Bilbao (Nervión), Bordeaux (Garonne).
Trendul actual, încurajat și finanțat de instituțiile Uniunii Europene, este cel al reconversiei totale a cursurilor de apă urbane de pe continent, cu accent major pus pe creșterea spațiului verde, extinderea zonelor dedicate pentru oameni și biciclete și descurajarea construcțiilor de pe maluri, dar și a șoselelor adiacente râurilor.
România a acceptat formal aceste deziderate, însă transformările majore – atât cele fizice, efective, cât și cele de paradigmă instituțională și mentalitate colectivă – sunt la noi abia la început. Cluj-Napoca este însă un oraș campion când vine vorba despre implementarea acestor politici europene, municipiul având dorința unei convergențe cât mai rapide cu așezările urbane din vestul Europei.
Autoritățile clujene au planuri ambițioase, atât pentru râul Someșul Mic, cât și pentru celelalte cursuri de apă din oraș, cum sunt Canalul Morii, râul Nădaș și pârâul Becaș, dar și pentru apele stătătoare, cum sunt lacurile din Gheorgheni. În cazul tuturor acestora, focusul este pentru readucerea clujenilor pe malurile apelor, prin creșterea atractivității acestora, ecologizare și amenajare minim intruzivă, oferirea de facilități de loisir și schimbarea regulilor urbanistice în arealul lor.
Primăria Cluj-Napoca a menționat constant dorința de a lua exemplele de succes din Europa și a le aplica în oraș. Grupurile civice locale au mers chiar mai departe, dorind să transforme rapid Clujul într-un punct de referință nu doar la nivel național, ci european, prin măsuri radicale în domeniul ecologic, însă care devin tot mai populare în rândul cetățenilor urbei.
Ce poate prelua Clujul din experiența orașelor vestice, unde aceste transformări de optică legată de râuri a durat câteva decenii, cu numeroase dezbateri publice, acțiuni civice, experimente reușite și nereușite, care au generat situația de azi? Probabil că elementul principal care merită luat ca model este nevoia unui plan la scară mare, implementat cu hotărâre pe spații largi, pentru a avea rezultate cu adevărat spectaculoase.
Amenajările râurilor europene din zonele urbane care sunt cele mai apreciate, atât de locuitori cât și de vizitatori, au câteva lucruri în comun:
- au fost realizate pe un segment lung al râului, ideal pe toată zona metropolitană traversată de acesta, nu doar pe porțiuni deconectate
- au impus reguli dure de urbanism, pentru a îndepărta construcțiile de maluri și a nu permite circulația mașinilor sau existența parcărilor supraterane la mică distanță de apă
- au pus accentul pe creșterea vegetației și mărirea suprafețelor verzi adiacente râului, acolo unde este posibil, atât prin parcuri „clasice” cât și prin secțiuni renaturate, unele chiar inundabile, unde este permisă o vegetație semi-sălbatică autohtonă
- au insistat pe crearea unor trasee lungi și continue velo și pietonale, unele chiar de zeci de kilometri, care să nu se intersecteze cu traficul și să nu fie nevoite să se distanțeze de râu din cauza unor poduri, drumuri sau construcții proiectate deficitar
- au permis locuitorilor să se apropie de apă prin apariția unor plaje urbane și chiar locuri de scăldat, dacă calitatea apei o permite, în urma curățării râului și a aplicării ferme a legilor pentru cei din amonte
- au creat un context care să determine schimbarea perspectivei asupra apei, încurajând populația locală să aprecieze râul, să petreacă timp pe malul său, să organizeze evenimente și să se implice în activități civice legate de acesta
Mulți clujeni călătoresc în Europa și au văzut direct exemple foarte frumoase de amenajări ale cursurilor de apă în diferite orașe. Iar spiritul civic clujean, combinat cu mândria locale, sunt tot mai puternice: „dacă alții pot, cu siguranță putem și noi”!
Refacerea malurilor râului Someș în zona metropolitană Cluj are toate șansele să devină o poveste de succes, datorită implicării administrației locale, a activiștilor și a cetățenilor, care își doresc cu toții să „avem o țară ca afară” aici, în inima Ardealului.
