Fabrica de încălțăminte Clujana la un pas de a fi închisă

0

Fabrica de încălțăminte Clujana cu o istorie de peste 100 de ani a luat ființă în anul 1911, familia Renner fiind cei care au pus bazele, sub denumirea de „Fabrica de Piele Frații Renner & Co”, ale cărei produse erau recunoscute prin calitatea execuției. După Primul Război Mondial a devenit societate pe acțiuni și a fost numită Herbak sau Dermata.

În 1948, fabrica a fost trecută în proprietatea statului de către regimul comunist și redenumită „Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final „SC Clujana SA”.

Fabrica se dezvoltă și ajunge cea mai mare din această categorie din estul Europei în anii ’80. A ajuns în acea perioadă să depășească 8.000 de angajați și se putea lăuda cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc.

Era un adevărat combinat, nu doar o simplă fabrică, unde se făceau pantofi de la A la Z, cu secții de tăbăcărie, unde se tăbăceau pieile aduse, secții de cauciuc, unde se făceau tălpile și cu ateliere de mase plastice, unde se făceau tocuri și calapoade.

Din cauza unui management neprofesional, după Revoluție fabrica decade, și a fost declarată falimentară în 1999 și închisă. Istoria fabrici continuă, și după 5 ani, în anul 2004, se redeschide o secție a fabricii cu doar 35 de angajați, secție care se extinde de-a lungul anilor, ajungând în 2009 la peste 300 de angajați. 90% din producția actuală este exportată. Administrarea companiei a fost cedată apoi de către AVAS către Consiliul Județean Cluj, care deține 93,16% din acțiuni, 6,83% din acțiuni fiind deținute de alți acționari.

În momentul de față, la Clujana sunt angajați aproximativ 400 de persoane care riscă să rămână fără locuri de muncă din cauza datoriilor mari pe care firma le-a acumulat de-a lungul anilor.

Fabrica Clujana, unul dintre brandurile Clujului, a acumulat datorii de 2 milioane de euro. În urmă cu 4 ani, datoriile erau de doar 1,4 milioane de euro acestea crescând ca urmare a dobânzilor și penalităților, iar din această cauză riscă pierderea clădirii deținute în Piața 1 Mai.

Fabrica avea însă semne de revenire, după ce în 2016 a intrat pe profit, cu un câștig de 213.000 lei, la afaceri nete de 9,9 milioane lei. În 2015, a avut un rezultat negativ de 3,2 milioane lei la afaceri similare, de 9,6 milioane lei.

O soluție luată în considerare pentru salvarea societății ar fi mutarea companiei în Parcul Industrial Tetarom iar spațiile deținute în Piața 1 Mai să fie date în chirie pentru a recupera sume mari de bani.

„Gestionarea mult mai judicioasă a costurilor şi realizarea unor noi comenzi au dus fabrica pe creştere anul trecut. De altfel, în 2016 am avut profit pentru prima dată în ultimii 12 ani. Dar ne-a  afectat şi presiunea pe costul forţei de muncă, după cele două creşterii obligatorii ale salariului minim, în 2016 şi 2017. Viitoarele creşteri salariale din 2018 ar putea să pună noi presiuni. Am avut şi o eşalonare a datoriilor, dar creşterea costurilor a dus la o criză de cash care ne-a diminuat capacitatea de plată şi am pierdut acele eşalonări. Asta a dus la recalcularea costurilor şi la majorarea ratelor şi dobânzilor”, a explicat directorul interimar, Florin Gliga.

Președintele consiliului județean, Alin Tișe a anunțat anul trecut că singura soluție pentru salvarea companiei Clujana este insolvența. Soluția insolvenței a fost gândită cu mult timp în urmă însă nimeni din conducerea societății nu a dorit să recunoască acest lucru. Mutarea brandului în Tetarom 1 creează numai controverse și se speculează că actuala clădire va fi vândută pentru ca în locul ei să fie ridicat un ansamblu imobiliar. 
Directorul fabricii Clujana, Florin Gliga nici nu a stat pe gânduri și a respins ideea insolvenței. El este convins că magistrații Tribunalului Comercial vor lua cu mâna povara datoriilor către Stat. Se pare că nu a fost așa din moment ce reprezentanții societății nu au fost capabili să depună toate actele necesare la dosarul prin care cereau intrare în concordat preventiv.

„Nicidecum, nu înseamnă intrare în insolvență, înseamnă un concordat preventiv care înseamnă o înțelegere între creditorul vechi, ANAF, pentru datoriile vechi, mari, acumulate în 2014. Această înțelegere se face sub egida tribunalului. Este o măsură de evitare a procedurii de insolvență în condițiile în care societatea , cu activitățile curente se descurcă fără alte probleme”, a afirmat Florin Gliga în luna august a anului trecut.

În urma declarațiilor lui Florin Gliga, președintele de consiliu județean, Alin Tișe îl contrazice pe acesta și recunoaște „falimentul” Clujana.

„Pentru salvarea acestei  societăți nu avem altă opțiune decât procedura de insolvență. Toate celelalte discuții sunt inutile. Fabrica nu va avea cum să acopere datoriile pe care le înregistrează la bugetul de stat din veniturile pe care le are.Hala de producție își va putea găsi un loc în noua clădire din parcul industrial Tetarom, urmând ca activele societății Clujana (majoritatea aflate în Piața 1 Mai), să le exploatăm. Sunt mai multe imobile în proprietatea Clujana, unele sunt date în chirie. Rămâne să vedem în ce fel le vom putea valorifica”, a afirmat Alin Tișe

Rezolvarea acestor probleme va include cel mai probabil vânzarea clădirii ceea ce va transforma platforma Clujana într-un viitor minicartier de locuințe, zona fiind râvnită în prezent de mulți dezvoltatori imobiliari.

Întreaga proprietate, care însumează peste 9.540 de metri pătrați, este ofertată la 27,8 milioane lei (exclusiv TVA). La aceasta se adaugă un spațiu comercial de 118 metri pătrați, cu 676.245 lei (exclusiv TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here