Voi încerca azi să analizez un subiect care pentru mulţi este tabu: ziua naţională a ţării. Cred ca a trecut suficient timp de la revoluţie şi societatea noastră s-a maturizat, astfel că putem avea o discuţie raţională despre această zi, fără isterii şovine sau demagogii patriotarde. Se pune o întrebare: data de 1 decembrie este cea mai bună pentru a sărbători ziua naţională a României? Există mai multe perspective din care putem privi aceasta problemă.
În primul rând, ce ar trebui să reprezinte o zi naţională? Pentru o persoană fizică, similară ar fi data naşterii. Când s-a născut România? Este greu de stabilit o zi anume, o naţiune se formează în sute de ani şi există numeroşi factori care influenţează procesul. Dar cutuma în majoritatea ţărilor este ca data iniţială sa fie ziua în care statul modern şi-a declarat independenţa. În cazul ţării noastre, aceasta este 9 mai 1877.
Ziua de 9 mai a mai fost sărbătoare naţională, până la abdicarea regelui şi instalarea regimului comunist, la finalul celui de-al doilea război mondial. După schimbarea de regim din 1989 s-a pus problema revenirii la această dată, dar a existat o opoziţie puternică din partea numeroşilor politicieni ex-comunişti, care vedeau în 9 mai un simbol al monarhiei. Acum însă, cand relaţiile cu fostul rege au fost în mare parte normalizate şi sprijinul populaţiei pentru reinstaurarea monarhiei nu trece de 5%, nu ar mai avea sens acest argument. O problemă ar fi suprapunerea cu Ziua Europei, care se sărbătoreşte în aceeaşi zi.
Un alt avantaj ar fi însă vremea mult mai favorabilă pentru serbări populare, la început de vară. 1 decembrie este o zi friguroasă, de două decenii am ramas cu imaginea câtorva soldaţi zgribuliţi depunând coroane, dar fără vreo reverberaţie semnificativă în rândul populaţiei. Pe 23 august, în epoca comunistă, şi pe 9 mai, în perioada interbelică, ziua naţională era marcată de o sărbătoare în întreaga ţară, în care românii ieşeau la pădure pentru a prăji mici, a bea bere şi a asculta muzică tradiţională; chiar dacă poate părea superficială, această euforie generală contribuie la înrădăcinarea semnificaţiilor unei zile speciale în conştiinţa populaţiei.
Data de 23 august poate fi luată în calcul, dar probabil nu este cea mai buna variantă. Pe lângă asocierea cu regimul comunist, se pune întrebarea dacă evenimentele de pe 23 august 1944 au adus cu adevărat beneficii reale ţării, suficient de mari încât să fie sărbătorită ca zi naţională. Românii au fost învăţaţi o istorie romanţată, dar să nu uităm că, în istoria occidentală, eufemismul “a întoarce armele” este tradus simplu: trădare.
Un argument serios împotriva datei de 1 decembire este semnificaţia istorică. E discutabil dacă unirea Regatului cu Transilvania este sau nu mai importantă decât obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman. Este clar însă că o parte a populaţiei nu este deloc reprezentată de această dată. O naţiune matură urmareşte coeziunea socială, iar ziua naţională ar trebui să creeze un sentiment de mândrie tuturor cetăţenilor ţării. Dar pentru comunitatea maghiară, 1 decembrie este mai degrabă o zi de doliu şi nu va fi sărbătorită niciodată cu convingere.
S-ar putea spune că maghiarii reprezintă doar 8% din populaţie şi majoritatea decide. Drepturile unei majorităţi nu sunt însă absolute, iar scopul unei politici inteligente nu este instigarea unei părţi din populaţie împotriva alteia. Este puerilă luarea unei decizii de o asemenea importanţă doar pentru a demonstra cuiva că o anumită etnie domină, datorită unei conjuncturi favorabile din finalul ultimului război. O convieţuire armonioasă într-un stat prosper presupune o viziune pacifistă pe termen lung, nu dezgroparea permanentă a trecutului şi învinovăţirea unor oameni pentru faptele strămoşilor, pe baza apartenenţei etnice.
Maghiarii se simţeau mult mai bine reprezentaţi de 23 august sau 9 mai decât de actuala dată. Niciuna din opţiuni nu este însă cea ideală. Nici chiar 22 decembrie nu este o soluţie bună, pentru că ar fi tot în miezul iernii şi evenimentele din 1989 sunt prea aproapiate şi controversate pentru a putea cu adevărat să treazească sentimente unanime de mândrie naţională.
Poate e momentul să existe o discuţie mai amplă pe această temă, în intreaga ţară, fără ţipete, furie şi declamaţii patetice. În loc să plecăm de la mai multe date pentru a alege una, mai bine să încercăm invers: să stabilim ce ne dorim şi să gasim apoi data cea mai reprezentativă. În opinia mea, ziua naţională ar trebui să fie o dată cu o conotaţie istorică importantă, cu care toţi cetăţenii ţării se pot identifica; să poată avea aceeaşi valoare şi peste câteva decenii, să nu reprezinte doar un moft de moment, izvorât din dorinţe revanşarde; să fie plasată într-o perioadă caldă a anului, astfel ca oamenii de rând să poată sărbatori în voie, în aer liber, acest eveniment (data de 4 iulie nu e aleasă întâmplător).
