Banii proveneau din contul Dunărea şi au plecat către o destinaţie necunoscută într-un raport din anul 2000 două persoane care au ridicat o sumă de circa un milion şi jumătate de dolari în numerar, adică cu sacoşa, de la sediul BRCE (Banca Română de Comerţ Exterior, în prezent integrată în BCR), în anii 1988 şi 1989, adică cu puţin timp înainte de înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Indiciile duc spre un membru al familiei dictatorului.
Ofiţerii de securitate aveau identităţi multiple, detalii relevate dintr-un raport secret al SIE şi al procuraturii despre „Averea Diavolului”.
Raportul a fost realizat în anul 2000, după ce regimul Constantinescu a desecretizat o parte din arhiva ICE Dunărea, cercetările fiind însă apoi stopate de regimul Iliescu, care a şi resecretizat arhiva comerţului exterior comunist a ICE Dunărea. În afară de traficul de bani pe relaţia Austria şi transporturile de mărfuri ale firmei Crescent, raportul prezintă şi alte amănunte extrem de interesante. Unul se referă la „ridicarea unor sume în numerar de la ghişeele BRCE”. „Din verificările efectuate cu privire la ridicări de numerar în valută de la ghişeele BRCE, a rezultat că în perioada 1988-1989 au fost eliberate în favoarea ICE Dunărea şi la ordinul său (adrese formale întocmite de aceasta în virtutea unor aprobări ale CSP) sume totalizând, conform documentelor identificate, 950.000 USD”, se arată în documentul citat.
„De asemenea, există date conform cărora la sfârşitul lui decembrie 1989 a fost eliberată în acelaşi mod suma de 600.000 USD”, se mai precizează. Raportul precizează că „banii au fost preluaţi” de către Galani Valentin (BI seria 370027, eliberat la 18 aprilie 1978) şi Cosma Vasile (BI seria 000220, eliberat la 24 noiembrie 1982). Concluzia raportului: „În urma verificărilor efectuate în registrele de casă ale ICE Dunărea, a rezultat faptul că nici una din sumele menţionate nu a fost înregistrată în evidenţele financiar-contabile ale întreprinderii. În mod implicit, nu a fost posibilă nici identificarea destinaţiei finale a acestora”.
Potrivit investigaţiilor noastre, identităţile prezentate în raport nu ar fi cele reale. Specialişti în fosta Securitate, dar şi personaje care au gravitat în întreprinderile de comerţ exterior ale Securităţii spun că este probabil că aceia au alte nume reale şi au folosit identităţi legendate pentru acoperire informativă. „Folosirea unor identităţi false a fost şi a rămas o practică curentă în munca de informaţii din România, ca şi de pretutindeni. În general însă, aliasurile folosite utilizează nume cu aceleaşi iniţiale cu ale numelui real, mai ales la numele de familie”, ne-a spus o sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Bănuielile duc spre familia Ceauşescu Interesant este dacă luăm în calcul numele de familie cu litera „G” pentru a încerca să „traducem” legendarea că în UM 0107/Aport Valutar Special lucra o persoană care se numea Emil Gârleanu. Acesta era ginerele unuia dintre fraţii lui Nicolae Ceauşescu. şi mai interesant este că Gârleanu era unul dintre oamenii desemnaţi de UM 0107/AVS să menţină legătura directă cu biroul secret de la BRCE. Adevăratele identităţi ar putea fi dezvăluite de SIE, unde se bănuieşte că a lucrat Gârleanu după 1990. Deocamdată însă, despre „Averea Diavolului” nu se vorbeşte oficial nimic la Bucureşti. Toate anchetele au fost stopate. Cash pentru supravieţuirea regimului
Ar mai trebui amintit că în zilele lui decembrie 1989 au fost găsite importante sume valutare cash la unii membri ai puterii comuniste, inclusiv asupra lui Tudor Postelnicu, ministrul de interne. Numai în biroul acestuia s-a găsit o valiză cu 500.000 USD. „şi mai probabil însă, o mare parte din sumele existente în această formă nu au fost însă găsite. Să nu uităm că, în planurile de supravieţuire ale regimului, existau la nivelul resurselor financiare sume însemnate menite să permită acţiunile de rezistenţă .
Cum planul nu a mai fost aplicat în forma preconizată, soarta sumelor în cauză a rămas un mister”, ne-a precizat o sursă care a cunoscut îndeaproape sistemul pus la cale de Nicolae Ceauşescu.
BCR a refuzat accesul la conturile roşii
BCR a refuzat până în prezent cererile tuturor comisiilor care au anchetat „Averea Diavolului” de a cerceta tranzacţiile făcute prin BCR de ICE Dunărea. S-a invocat de fiecare dată secretul bancar, explicaţie care însă stă în picioare doar până la un punct. În realitate, acest refuz a făcut ca până în momentul de faţă ancheta să fie tărăgănată.
Secretele „Averii Diavolului” merg la Erste Bank
„Cheia” enigmei privind destinaţia reală a „banilor lui Ceauşescu” este, potrivit specialiştilor în investigaţii financiare, arhiva tranzacţiilor derulate de ICE Dunărea, Crescent, Terra prin Banca Română de Comerţ Exterior – actuala BCR, care urmează să fie preluată de Erste Bank.
Clauză secretă?
Extrasele de cont din perioada 1980-1990 – aceasta reprezintă proba criminalistică fundamentală în cazul unei anchete serioase, dacă într-adevăr se doreşte aflarea adevărului despre „Averea Diavolului”. Pe parcursul ultimilor 16 ani, BRCE a devenit BANCOREX, apoi BCR, şi acum urmează să devină Erste Bank. Practic, austriecii vor prelua tot patrimoniul BCR, inclusiv arhiva. Deci – secretele „Averii Diavolului” vor merge în Austria. Un specialist în domeniul bancar ne-a declarat că, în mod normal, situaţia arhivei BCR ar fi trebuit să fie reglementată printr-o anexă la contractul de privatizare. „Dacă nu există o astfel de anexă, atunci este o gafă a negociatorilor”, ne-a precizat sursa citată. „Doar cei de la SIE pot lămuri acest mister”
Anunţul prin care Dan Voiculescu a cerut oficial constituirea unei comisii de anchetă pentru dosarul „Averea Diavolului” a şocat media. Fiind „suspectul principal” în ochii multora, Voiculescu riscă să speculeze politic un demers civic normal. Din punct de vedere tehnic, singurele instituţii care au pot să ducă la capăt o anchetă de anvergura dosarului Dunărea sunt Serviciul de Informaţii Externe şi Parchetul General. „Doar cei de la SIE pot lămuri acest mister. Ei sunt singurii care au structura şi conexiunile pentru o investigaţie de anvergură mondială”, ne-a spus unul dintre procurorii care a cercetat dosarul Dunărea. În ce măsură cei de la SIE sunt decişi să se rupă total de trecut – rămâne de văzut. Până acum, toate rezultatele anchetelor anunţate pompos de diferite guverne care s-au perindat la Palatul Victoria în perioada post-Ceauşescu au fost mai degrabă folosite în scop politic decât juridic.
„Cutia Pandorei” – în arhiva BRCEFaptul că dosarul Dunărea a fost secret timp de 17 ani reprezintă un risc financiar pentru statul român în contextul privatizării BCR, sunt de părere specialişti în economia mondială şi procurori specializaţi în criminalitatea economică transnaţională. De ce? Nu se cunoaşte conţinutul unor contracte comerciale aflate în derulare în perioada 1989-1990 şi evoluţia lor ulterioară, atât în contextul unor mişcări sociale violente (revoluţie, mineriade, manifestaţii de masă), cât şi în ce priveşte schimbările de natură juridică. Este de amintit faptul că România – adică fiecare contribuabil care munceşte cinstit să susţină structurile statale – a plătit ani de zile pentru datoriile unor întreprinderi energofage, care au fost „preluate la datoria publică”. În acest context, statul poate încasa o sumă de ordinul a câteva miliarde de dolari din privatizarea BCR, dar, dacă nu se cunoaşte – deci nu poate fi evaluat -, riscul unor creanţe istorice, suma reală încasată poate fi mult mai mică.
Explicaţii despre arhiva BCR, la AVAS
Purtătorul de cuvânt al BCR, Corneliu Cojocaru, ne-a declarat că nu poate da un răspuns privind situaţia arhivei.„BCR nu este parte semnatară a Contractului de privatizare, trebuie să vă adresaţi AVAS, cel mai probabil, în cazul în care conţinutul contractului, aşa cum se găseşte pe website-ul AVAS sau în Monitorul Oficial, nu răspunde la cele două întrebări privind arhiva”, ne-a precizat Cojocaru.
Tranzacţiile se derulau prin sucursale BRCE cu bănci mixte
Toate operaţiunile comerciale ale ICE Dunărea se derulau prin intermediul unor sucursale ale BRCE care aveau nume de bănci mixte. Banca Anglo-Română, de exemplu, era folosită pentru operaţiunile în relaţia cu partenerii britanici. Preşedinte, la vremea respectivă, era Filip Lungoci. Banca Egipto-Română, condusă de Gheorghe Idiţoiu, era destinată circuitului financiar dintre ICE Dunărea şi firme din Egipt. Conturile în relaţia cu Franţa erau gestionate prin intermediul Băncii Franco-Române, preşedinte Emilian Mihai. Practic, pentru fiecare ţară cu care Dunărea avea contracte de anvergură era înfiinţată câte o sucursală.
Cornel Burtică: „Voiculescu s-a prezentat penibil”
Cornel Burtică, fostul ministru al comerţului exterior, a caracterizat prestanţa lui Dan Voiculescu în interviul acordat, marţi, ziarului Adevărul, dar şi în cel de miercuri seara, de la Realitatea TV, ca fiind „penibilă”. „Nu a convins pe nimeni”, a subliniat Burtică. El a precizat că nu are de gând să îi ceară scuze lui Voiculescu, aşa cum a pretins liderul PC, pentru ca acesta să renunţe să îl dea în judecată. „Nu vreau să intru în polemică cu el, ci numai să subliniez că spune neadevăruri”, ne-a spus Cornel Burtică. „Nu am pentru ce să îmi cer scuze. Am spus că firma Crescent era a Securităţii, pentru că aşa ştie toată lumea”, insistă fostul ministru al comerţului exterior până în 1982, care a făcut această declaraţie în premieră, săptămâna trecută, într-un interviu acordat ziarului Adevărul. De asemenea, Burtică îl contrazice pe Voiculescu după ce acesta a afirmat că „membrii de partid nu puteau fi securişti” şi, ca atare, comerţul exterior, care era controlat de membrii de partid, nu putea fi coordonat de Securitate, spunând că această afirmaţie este o „aberaţie”. „Eu aveam doi adjuncţi la minister ofiţeri de securitate. Iar după mine a venit ministru un ofiţer de securitate, colonelul Pungan. Aveam directori în minister ofiţeri de securitate. şefii de firme de comerţ exterior erau, de asemenea, securişti. Era plin peste tot”, ne-a spus Cornel Burtică. Fostul ministru al comerţului îl contrazice pe Dan Voiculescu şi în privinţa activităţii Crescent. „A spus că firma Crescent era o reprezentanţă a unei companii străine. A spus în acest context că avea 28 de angajaţi care făceau afaceri. Fals. Conform legii de atunci, Crescent, ca reprezentanţă, trebuia să aibă maxim trei angajaţi. De asemenea, în calitate de reprezentanţă nu avea dreptul să facă afaceri şi să umble prin întreprinderi să obţină marfă”, precizează Burtică.