M-am săturat să aud cât de importante sunt tradiţia şi obieciurile româneşti! Persoanele care susţin ideea aceasta au trăit probabil toata viaţa într-un mediu academic şi n-au experimentat pe propria piele cât de minunată este viaţa la ţară, în mirificul nostru mediu rural. Când viziunea ta despre ţăranul român este extrasă din romanele semănătoriste şi ai impresia că la sat ţăranii trăiesc veseli şi fericiţi în ferme curate, muncesc cu drag şi spor şi sunt profund legaţi de natură, e clar că nu eşti deloc potrivit pentru a da sfaturi altora.
Realitatea e cu totul alta. Viaţa la ţară e grea, uneori chiar mizerabilă. Ţăranul român trăieşte în condiţii de ev mediu, nu cântă în tractoare pe ogoare şi nu face dragoste în fân la lumina lunii în acorduri de chitară. Tinerii de la sat fug cât văd cu ochii, ori în oraşele mari, ori mai degrabă în străinătate; visele lor nu sunt legate de continuarea modului de trai al strămoşilor, ci de trăi cu adevărat bine, cum au văzut la televizor că se poate pe alte meleaguri.
Cultura generală a locuitorior din mediul rural este precară; nu e vorba doar de cunoştinţele abstracte, ci şi de gradul de civilizaţie pe care îl manifestă. Neavând modele de succes – altele decât curvele şi maneliştii care apar în tabloide şi talk-show-uri – noua generaţie de ţărani (pardon, fermieri) români este debusolată şi sictirită din start, are dorinţe strict materiale şi nu vede nicio soluţie de a şi le împlini prin muncă cinstită.
În aceste condiţii, păstrarea vechilor obiceiuri ancestrale şi a tradiţiilor mioritice e o glumă proastă. Care sunt de fapt aceste obiceiuri? Bătutul nevestei, spălatul din ani în paşti, invocarea ploii prin paparudă, consumul unor cantităţi uriaşe de alcool cu orice ocazie, mâncarea extrem de nesănătoasă? Le putem oare integra şi dezvolta în societatea multiculturală a secolului XXI?
Micii manelişti de la ţară vor oare să-şi construiască ferme-model, sunt dispuşi să muncească pe brânci şi să-şi schimbe comportamentul penrtu a trăi ca „ţăranul” austriac? Câţi dintre ei vor să facă agro-turism adevărat, prin purtarea straielor populare, servirea bucatelor specifice şi decorarea casei într-un stil autentic românesc? Câţi ar fi dispuşi să renunţe la discoteci şi băutură pentru o viaţă cu multă muncă şi beneficii doar pe termen lung?
Adaptarea tradiţiilor româneşti la contextul actual este extrem de dificilă. E nevoie de mulţi bani, de investiţii enorme în mediul rural, de oameni dispuşi să-şi schimbe radical stilul de viaţă şi atitudinea, de un efort mare de imaginaţie pentru a extrage cele câteva elemente viabile din vechile obiceiuri româneşti şi a inventa altele noi, pe placul turiştilor şi în acelaşi timp suficient de uşor de digerat de cei care vor trebui să le interpreteze.
La oraş nici nu se mai pune problema vreunei legături cu trecutul ţării. Uniformizarea comunistă şi dezrădăcinarea forţată a vechilor ţărani a făcut ca zonele noastre urbane să fie nişte imense mahalale, cu o cultură mixtă şi superficială, de tipul „după blocurile gri”. Poate fondurile europene ne vor ajută să creăm din nimic nişte obiceiuri bănoase, exploatând oportunităţi de tipul: mitul Dracula.
Mă întreb totuşi ce vrem de fapt. Vrem să ne întoarcem la o societate patriarhală, ca în urmă cu câteva secole? Ma îndoiesc, deşi mulţi îşi afirmă moralitate să nu uităm ca la ipocrizie suntem campioni. Ne-au ajutat cu adevărat tradiţiile sau au fost o piedică în calea dezvoltării noastre? Să ne amintim eforturile depuse de reformatorii liberali la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX pentru a transforma societatea românească într-una cu valori occidentale!
Constatăm acum, după un veac, că acest proces încă nu s-a încheiat. Avem în schimb mulţi reacţionari, grupaţi în jurul mişcărilor extremiste, a bisericii ortodoxe şi a partidelor populiste, care ar face orice pentru a împedica derularea acestei schimbări. Interesele lor financiare sunt mult mai bine satisfăcute cu o populaţie manipulabilă, cu mentalităţi orientale.
În opinia mea, România trebuie să se concentreze pe dezvoltare accelerată, pe recuperarea rapidă a decalajelor faţă de occident şi afirmarea inteligenţei noastre în domenii de frontieră, în care putem avea inovaţii reale. Nu vom ajunge o ţară cu adevărat prosperă cu turism ecumenic şi aventuri în sălbăticie, plătite la preţuri modice de cei câţiva curioşi. Lumea s-a schimbat, cine a rămas în tiparul de gândire „îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul” este condamnat la îndobitocire, la stagnare într-o stare de primitivism perpetuu.
În ţara mea, mi-aş fi dorit ca moartea lui Emil Palade să fi ocupat un spaţiu mai mare în ziare decât icoanele făcătoare de minuni şi reţetele cu miel pentru Paşti…
