Ați observat că devine tot mai greu să discuți cu oameni pe care-i considerai mai demult persoane normale? Nu vi se pare că parcă am devenit cu toții mai încrâncenați și mai radicalizați în ultimul an? Ați pierdut și voi prieteni din lista de Facebook sau chiar din lumea reală, care refuză să mai vorbească cu voi pentru că au alte opinii despre epidemie?
Nu știu dacă putem da vina numai pe stresul generat de virus și de măsurile restrictive pentru toate astea. Dar cu siguranță lumea de acum nu este deloc mai bună decât era în urmă cu un an, deși am citit destule articole idioate care încearcă să ne convingă că am devenit cu toții mai buni datorită lockdown-ului.
În discuțiile de pe net nu mai există păreri moderate. Totul este dus la extrem, iar dacă nu te încadrezi într-o extremă, ești considerat un fraier, un pămpălău fricos, un prost care nu înțelege realitatea, sau chiar un dușman plătit de „ceilalți”. Și cum mai mult de jumătate din populație este pe rețelele de socializare, putem spune că ăsta este trendul general, că majoritatea oamenilor au ajuns să fie extremiști sau să fie confuzați total și să nu mai înțeleagă nimic din ce se întâmplă.
Numărul știrilor false a ajuns la apogeu, iar cei mai mulți dintre noi nu sunt capabili să facă diferența între ele și cele reale, pentru că nu au avut unde să-și cultive gândirea critică. Iar aceste știri, împreună cu cantitatea enormă de prostie care acum nu mai este filtrată în niciun fel și poate fi expusă tuturor, au generat un mediu informațional foarte toxic, care contribuie la starea generală de exasperare și frustrare a cetățenilor.
Românii s-au polarizat în două tabere: prima este cea a revoltaților conspiraționiști care nu cred că există boală, sau cred că este doar o gripă banală, sau cred că a fost creată artificial și niște grupuri oculte vor să ne invadeze tot, inclusiv corpurile și trebuie să reziste sub orice formă, iar a doua este cea a panicaților, cei cu anxietate extremă care nu ies cu lunile din case, care respectă absolut orice restricție indiferent dacă are logică sau nu, care sunt dispuși să accepte orice sacrificiu personal sau colectiv, care consideră actuala pandemie ca cel mai rău lucru din istoria omenirii și nu văd o cale de ieșire.
Între cele două extreme cu greu își fac loc oamenii normali. Ești ciudat dacă nu ești nici „covidiot”, dar nici „martor a lui covid”. Cele două grupuri minoritare, dar foarte vocale, te consideră un rătăcit, o anomalie, un personaj dubios care încă n-a văzut lumina și adevărul, care nu și-a asumat încă lupta cea dreaptă.
Iar oamenii normali nu mai au răbdare să stea să se certe toată ziua online cu radicalii, pentru că au joburi, au familii, au hobby-uri, au lucruri mai bune de făcut, au viață… Astfel că pe internet rămân aproape exclusiv părerile extreme și se creează impresia că doar acestea există, că nu sunt alternative raționale și ponderate, că dacă nu alegi gașca cu care să te asociezi practic nu exiști.
Așa am ajuns ca toate știrile să fie interpretate din perspectiva extremiștilor. Orice se anunță despre originea virusului, despre tratamente, despre vaccinuri, despre situația din spitale, despre restricții sau chiar despre subiecte care n-au nicio legătură cu COVID-19, este trecut prin filtrul ideilor preconcepute ale luptătorilor pe Facebook și devine încă un argument în plus pentru a le susține poziția.
Deși datele arată clar că ne apropiem de sfârșit, că vaccinarea accelerată combinată cu procentul celor imunizați natural va aduce spre finalul acestui an ieșirea din anormalitate, aproape nimeni nu mai crede asta, pentru că pe net s-a anunțat demult că a venit apocalipsa, că forțele malefice globaliste au început în forță procesul de dominație a întregii lumi, că vom avea toți cipuri 5G implantate și după „the great reset” statele ne vor pune camere video în WC-uri, sau că situația s-a schimbat pentru totdeauna, că nu mai putem reveni la ce a fost înainte și că trebuie să ne obișnuim cu „noul normal” și cu restricțiile veșnice – depinde pe cine întrebi.
Anul viitor, când vom face bilanțul pandemiei, vom observa că daunele colaterale ale virusului SARS-CoV-2 sunt poate chiar mai mari decât cele directe, provocate de boală. Este vorba despre oamenii care au murit pentru că n-au avut loc în spitale, de cei care nu s-au dus la timp la medic și li s-a agravat boala, de cei care au dezvoltat tulburări psihologice serioase din cauza statului în interior și a anxietății prelungite, de cei care au rămas fără bani după ce și-au pierdut jobul, de cei care au ajuns să creadă toate imbecilitățile citite pe internet sau văzute la televizor și acum nu mai sunt în stare să se adapteze la realitate, de cei care au luat decizii iraționale în această perioadă din cauza stresului și a fake-news-ului și care le vor afecta viața pe mulți ani de acum încolo, precum și de mulți alții, scoși cu forța din zona lor de confort și obligați să se confrunte cu o situație pentru care nu erau deloc pregătiți.
Senzația de oboseală, pe care o avem cei mai mulți dintre noi, se combină cu tristețea de a vedea atât multe cunoștințe, prieteni și rude care au luat-o razna în ultimul an și cu care simțim că avem tot mai puține în comun. Ne cultivăm încă speranța că va exista un final și pentru asta, nu doar pentru epidemie. Că atunci când nu vom mai vedea zilnic morți la televizor, ne vom relua viața dinainte, iar oamenii care ne-au dezamăgit în ultimul an vor reveni și ei la felul cum erau înainte.
Doar că de cele mai multe ori, asta este o iluzie. Situațiile extreme ne arată adevăratul fel de a fi, iar odată ce ni l-am expus, este greu să mai pretindem că suntem altfel. Și poate că este mai bine așa, cu cărțile pe masă, când știm exact la ce să ne așteptăm de la alții, iar ei știu la ce să se aștepte de la noi…
